Deşi C.N.A.I.R. SA are peste 7000 de salariaţi şi un sindicat reprezentativ care coalizează peste 5000 de oameni, dialogul social lipseşte cu desăvârşire în această Companie. Sindicatul Drumarilor Elie Radu, sindicat reprezentativ la nivelul acestei companii, s-a implicat activ în vederea exceptării C.N.A.I.R. SA de la aplicarea legii nr. 296/2023, considerând că activitatea acesteia ar afectată profund, cu impact asupra siguranței rutiere a țării, având în vedere importanţa strategică a Companiei la securitatea naţională a României.
În acest sens, sindicatul a realizat propria analiză, a fost în audienţă la ministerul de resort, a făcut adrese după adrese în vederea convingerii conducerii C.N.A.I.R. că este nevoie de un dialog social pentru a putea găsi cele mai bune soluţii în privinţa acestei companii.
Nici o adresă însă pare să nu aibă impact asupra conducerii acestei companii, care de mai bine de o lună refuză dialogul asupra măsurilor care vor avea un impact major asupra activităţii şi salariaţilor C.N.A.I.R. SA. Toate demersurile făcute de conducerea companiei sunt ţinute la secret şi ne aşteptăm ca peste noapte organigramele să treacă avizate de Consiliul de Administraţie şi aprobate de Adunarea Generală a Acţionarilor, fără nicio analiză serioasă şi temeinică.
Din acest motiv, Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu” va începe o activitate de sesizare a autorităţilor competente cu privire la legalitatea oricăror măsuri care se vor lua fără a respecta dialogul social.
Vom solicita efectuarea unor controale de către Inspectoratul Teritorial de Muncă şi nu în ultimul rând, va începe pichetarea sediului C.N.A.I.R. şi ale Direcţiilor Regionale de Drumuri şi Poduri şi Secţiilor de Drumuri Naţionale.
Această companie are nevoie de reorganizare, însă nu în sensul dorit de conducerea actuală a C.N.A.I.R., respectiv comasarea oricăror structuri doar să iasă numărul de salariaţi în subordine pentru înfiinţarea acestora, crearea de noi posturi de conducere pe care le vor da cu dedicaţie, fără un concurs real, fără niciun fel de transparentă.
Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu” apreciază că lucrările de întreținere și reparare a drumurilor naționale și autostrăzilor trebuie şi pot să fie realizate de către propriii angajați, în regie proprie, nu în baza unor contracte, cu firme private, unde costurile sunt mai mari cu cel puţin 35% (studiu depus de sindicat încă din 2002, an în care s-a făcut externalizarea tuturor lucrărilor la firme private şi s-au disponibilizat 3400 de muncitori.)
Activitatea acestei companii se poate îmbunătăţi prin angajarea de muncitori, deservenți de utilaje, respectiv alocarea de bugete pentru achiziționarea de utilaje pentru a face în regie proprie lucrările de reparații suprafețe degradate (plombări), colmatări, reparații ziduri de sprijin, întreținere podețe, decolmatări și desfundări șanțuri și camere de cădere, întreținerea mijloacelor pentru siguranța circulației, semnalizare rutieră verticală și orizontală și a parapetelor direcționali,etc.
Lucrările de întreținere curentă fac obiectul de activitate al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, iar acestea se fac cu muncitori. Numărul muncitorilor de la Districtele de drumuri a scăzut foarte mult în ultimii ani, ajungând la 33 % din totalul personalului companiei. Acest lucru s-a întâmplat în detrimentul drumurilor care nu pot fi întreținute cu un număr mic de muncitori și fără uneltele și utilajele necesare. De suferit au inclusiv participanții la trafic care își strică mașinile pe drumurile din România, C.N.A.I.R. plătind sute de milioane de lei despăgubiri, bani cu care s-ar putea cumpăra aceste echipamente.
Spre exemplu, Transfăgărășanul, care pe sectorul cuprins între Bălea Lac și Vidraru are 4 tunele, 394 podețe, peste 30 poduri și peste 20.000 metri de ziduri de sprijin, a ajuns să fie întreținut de 8 muncitori, un deservent de utilaj și 2 șefi de district.
Autostrăzile sunt întreținute de către Centrele de Întreținere și Coordonare (CIC), care conform Normativului AND 596/2009, pentru fiecare ~30 km de autostradă ar trebui să aibă 2 ingineri șef CIC, 5 ingineri sau tehnicieni pentru programare și urmărire lucrări, urmărirea exploatării autostrăzii și ~70 muncitori din diferite domenii (instalatori, conducători auto, magaziner, mecanici de utilaje, muncitori calificați construcții și muncitori necalificați). În prezent, un CIC are angajați 1-2 ingineri şi 4-9 muncitori calificați și deservenți, care, suplimentar față de lucrările de întreținere curentă și igienizare a autostrăzii (în programul de lucru), asigură intervenția la evenimentele rutiere produse pe sectorul administrat, indiferent de oră și ziua producerii, pentru asigurarea semnalizării rutiere corespunzătoare și a degajării părții carosabile.
Din dotările CIC-urilor lipsesc buldoexcavatoare, freze de zăpadă, utilaje multifuncționale dotate cu perie, motocoasă, tăietor de crengi, autobasculantă, automăturătoare, utilaj pentru curățat drenuri și canalizări etc. Astfel, şi lucrările simple, cum ar fi curățirea unui șanț pentru asigurarea scurgerii apelor, ajunge să trebuiască externalizată, fapt generator atât de costuri suplimentare (firma către care se externalizează, pe lângă costurile generate de materiale, manoperă și utilaje trebuie să își asigure profitul), cât și de întârzieri în execuția lucrărilor (procesul de externalizare necesitând următorii pași: producerea evenimentului/degradării/defecțiuni, stabilirea finanțării, întocmirea unui caiet de sarcini, publicarea anunțului de licitație și licitația propriu – zisă. Abia ulterior se poate acționa pentru înlăturarea cauzei care a generat evenimentul/degradarea/defecțiunea.
În tot acest timp, angajații CIC-ului sau ai Districtului, cu resurse (materiale, manoperă, utilaje) extrem de limitate, sunt nevoiți să asigure condiții sigure pentru desfășurarea traficului rutier.
În trecut se făceau toate lucrările de întreținere în regie proprie, cu proprii salariați și cu utilajele din dotare. De asemenea, Districtele erau dotate cu buldoexcavator sau încărcător, tractor, cilindru compactor, alte echipamente necesare întreţinerii drumurilor, iar fiecare județ, respectiv secție de drumuri, avea 2-3 stații pentru prepararea mixturilor asfaltice, trusă pentru tratamente asfaltice și mașină de marcaj.
Mai toate acestea au fost externalizare, mai exact predate pe nimic, firmelor desprinse din Administrația Drumurilor, ca mai apoi compania să realizeze că tot mai bine și mai ieftin se execută lucrările în regie proprie. Timid, au început să achiziționeze utilaje specifice lucrărilor de drumuri și angajații C.N.A.I.R. văd pe ici, pe colo, cum mai apare câte un utilaj, dar nu este de ajuns!
Prin achiziția a 1-2 autobasculante sau utilaje multifuncționale dotate cu lamă și răspânditor de materiale antiderapante și a unui buldoexcavator (și angajarea deservenților aferenți) pe fiecare district, se poate asigura prevenirea și combaterea poleiului cel puțin în prima și ultima lună de iarnă a fiecărui sezon de timp friguros, precum și reducerea considerabilă a costurilor aferente deszăpezirii pe tot sezonul, iar pe perioada propice execuției lucrărilor, acestea vor putea fi utilizate pentru reducerea costurilor cu contractele de întreținere pe timp de vară.
Costul mediu al unui ATB închiriat pentru activitate iarna, conform Acord Cadru este de cca 20000 euro/sezon (fără TVA, ICC, carburant), rezultă că numai din activitatea de iarnă un ATB cu lamă şi RSP se amortizează în 6 ani. Dacă acestea s-ar achiziţiona la fiecare secţie de drumuri, pe timp de vară se pot folosi la transport materiale pentru lucrările în regie proprie (completări acostamente, transport material rezultat din tăieri acostamente şi cavalieri, etc.)
Costul mediu al unui încărcător/buldoexcavator închiriat pentru activitate iarna, conform Acord Cadru este de cca 21000 euro/sezon (fără TVA, ICC, carburant). Ţinând cont că pe întreg C.N.A.I.R. sunt un număr de 378 de districte şi CIC -uri care, toate au închiriate minum 1 buldoexcavator, sumele plătite de C.N.A.I.R. pe sezonul de iarnă la firmele private se ridică la minim 7.938.000, 00 euro/an fără TVA.
Rezultă că numai din activitatea de iarnă un buldoexcavator se amortizează în 5 ani. Dacă s-ar achiziţiona câte 1 buldoexcavator măcar la 2 districte de drumuri pe timp de vară buldoexcavatorele se pot folosi la încărcat materiale pentru lucrările în regie proprie, decolmatări şanţuri şi rigole, curăţiri camere de cădere, bazine de retenţie, cămine de vizitare, podețe, intervenţii la accidente de circulaţie, manipulări de materiale cu echipamentul ” labe stivuitor”.
Prin utilizarea resurselor proprii (materiale, manoperă, utilaje), se poate asigura și o gestionare mult mai eficientă a costurilor generate de activitățile de întreținere, existând o mult mai mare predictibilitate atâta timp cât se reduce dependența de firmele terțe ale căror strategie de formare a prețurilor este clar optimizarea profiturilor și mai puțin a calității lucrărilor.
Ţinând cont că legea austerităţii ne obligă să reducem drastic cheltuielile, Sindicatul Drumarilor” Elie Radu” consideră că trebuie făcut un program sustenabil, atât în ceea ce privește politica de personal, prin angajarea de muncitori la nivelul necesar, cât și pentru dotarea tuturor districtelor cu minimul utilajelor specifice lucrărilor de întreținere curentă. (Biroul de presă – Sindicatul Drumarilor” Elie Radu”).