Deși prin esență scriitorul scrie pentru că aşa simte, pentru el însuși în primul rând și apoi pentru cititori, totuși gestul înscrierii gândurilor sale pe coala albă de hârtie din fața sa are o însemnătate mult mai adâncă și mai profundă. Prin scriitură, poetul, scriitorul, își asigură permanența scrierilor sale dincolo de timp și spațiu. Pentru că ideile sale, mugurii gândurilor sale vor ierna în file până vor fi citite și vor înmuguri în gândul cititorului avid de cunoaștere și descoperire. Tocmai de aceea se spune că scriitorul își asigură nemurirea prin scrierile sale. Cel mai la îndemână mijloc de transmitere al cunoașterii este prin scris. Se cunoaște prea bine condiția materială precară a scriitorului din ziua de azi, el neputând trăi din scris, din arta lui, din pasiunea lui, chiar dacă o face nemaipomenit de bine, chiar dacă este apreciat și chiar dacă este un scriitor recunoscut.
Posibilitatea unui scriitor de a ajunge pe rafturi în librării este redusă, fiind condiționată de autofinanțarea cărților sale și de cele mai multe ori chiar plata făcându-se numai după vânzare. Aceste lucruri fac accesul în librării tot mai dificil și mai anevoios pentru majoritatea scriitorilor și mai ales pentru scriitorii debutanți.
Dar cu toate că vânzarea cărților în librării i-ar aduce scriitorului un câștig material, acest lucru nu îi va asigura continuitatea în timp, spre generațiile viitoare, motiv pentru care eu cred că locul unde poetul/scriitorul poate atinge nemurirea este biblioteca. Chiar dacă bibliotecile nu au fonduri de achiziționare de carte și chiar dacă aceste cărți trebuiesc donate de către autor/scriitor, totuși, biblioteca este LOCUL CEL MAI IMPORTANT unde ar trebui să ajungă fiecare poet sau scriitor. ACOLO, în bibliotecă, nemurirea stă cuminte așezată pe raft, scriitori morți sau vii sunt așezați alături în ordine alfabetică, nu contează de unde vii și cum arăți, contează doar ce ai lăsat în urma ta, ce ai scris.
Locul acela plin de magie ascunde secrete în milioane de file de carte pe care cititorii însetați de cunoaștere vin să le descopere. Prin munca bibliotecarilor, oameni cu suflet mare, cărțile noastre sunt îngrijite, înseriate, înregistrate și împrumutate spre a fi citite fie la sala de lectură, fie acasă, ajungând astfel la cititorii de azi dar și la cei de mâine.
Am întâlnit scriitori care, din lipsa fondurilor, urmăreau doar rezultatul palpabil imediat, vânzarea cu orice chip și prin orice mijloace a cărților lor, gândindu-se și concentrându-se doar la ziua de azi, nefiind interesați să facă donații de carte la biblioteci, uitând de marele rol continuator pe care îl au acestea.
Bibliotecile prin însăși existența lor sunt adevărate tezaure de cultură și cunoaștere din cele mai vechi timpuri. Fie că sunt cărți vechi și foarte rare, uneori chiar unicat, fie că sunt cărți mai recente ale autorilor contemporani, cărțile care se află în biblioteci sunt mângâiate cu privirile curioase ale mai multor generații, acest lucru pe cât pare de simplist, pe atât de magnific este. Bibliotecile sunt liante ce asigurǎ o continuitate fluidǎ între generații pe marea panoplie a cunoașterii, ce au un rol primordial în păstrarea și transmiterea valorilor culturale.
De aceea cred că este important să conștientizăm cu toții că fie printr-un efort material propriu, fie cu ajutorul unui sponsor care ne poate ajuta să tipărim cărți, trebuie să ne regăsim cărțile pe rafturile cât mai multor biblioteci, căci acolo este locul unde scriitorul poate atinge nemurirea!
