Partidul Popular European a suspendat, cu o cvasiunanimitate, pentru o durată nedeterminată, partidul primului-ministru ungar. Revenirea sa în grație va depinde de respectarea valorilor europene. Așa cum era de așteptat, Viktor Orban nu a fost deloc menajat miercuri, în intervențiile delegaților la Adunarea politică a Partidului Popular European.
De data asta nu i-a mai mers lui Viktor Orban și partidului său. Nu au fost expulzați pur și simplu din PPE, gruparea politică din care a făcut parte până acum în Parlamentul European, ci au fost îndepărtați pentru o durată nelimitată de timp, în numele «valorilor partidului». Era de așteptat să se întâmple ceva: recenta campanie declanșată de chiar guvernul ungar împotriva lui Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, promovarea în permanenţă a derivei iliberale și adoptarea unor măsuri contrare democrației au dus la situația în care i s-au închis porțile familiei democrat-creștine, cea mai importantă formațiune politică din Europa. Propunerea conducerii PPE, votată miercuri după-amiază cu o cvasiunanimitate (190 de voturi din 193 exprimate) de către delegații la reuniunea PPE, subliniază – pentru a justifica rezultatul votului – că acest partid este fondat «pe respectarea demnității umane, pe libertatea religiei, de expresie și de asociere, pe respectarea democrației, a statului de drept și a minorităților» . Textul adaugă că «aceste valori sunt centrale», nu doar pentru a fi membru al PPE, ci ele fac parte din ADN-ul tratatelor Uniunii Europene semnate și de Ungaria.
Noua condiție
Concret, partidul Fidesz al lui Viktor Orban este «suspendat imediat» din toate drepturile ca partid membru al PPE. Nu va mai participa la reuniuni și va fi privat de dreptul de vot până când se va supune condițiilor puse de partid. Iar aceste condiții sunt cele pe care le-a enunțat la începutul lunii martie președintele grupului parlamentar PPE în Parlamentul European, Manfred Weber: întreruperea campaniei cu afișe anti-europene, scuze adresate membrilor PPE insultați de către Viktor Orban și menținerea la Budapesta a Universității Europei Centrale (CEU), obligată recent să se mute la Viena, sub presiunea guvernului ungar. Rezoluția votată miercuri mai adaugă o condiție, nu mai puțin importantă – respectarea statului de drept. Ceea ce este interesant este faptul că, pentru această «punere în carantină» a Fidesz, nu este stabilită o durată fixă. Sigur, spun analiști politici la curent cu acest dosar, sancțiunea votată de PPE, mai fermă decât anticipaseră unii observatori, permite totuși eliminarea ambiguității în care, așa cum s-a văzut de-a lungul timpului, se postase PPE și care dusese la pierderea încrederii în rândul unor membri ai acestei formațiuni politice. Reamintim că 13 dintre partidele membre ale PPE lansaseră la 12 martie procedura de EXCLUDERE. Acum, punerea la index a lui Viktor Orban, spun surse informate apropiate PPE, «va permite regăsirea coeziunii și a unității partidului pe o linie în mod clar pro-europeană și de neclintit asupra democrației»… O linie care nu poate decât să-l favorizeze pe Manfred Weber, cap de listă la alegerile europene și candidat la președinția Comisiei Europene. Nu va mai fi criticat, așa cum se întâmpla până acum, pentru poziția imprecisă, ba uneori împăciuitoare față de Victor Orban.
Ce va face acum Viktor Orban?
El se va afla în fața unei alternative simple: fie «înghite» afrontul și se conformează condițiilor ce i-au fost puse pentru a putea rămâne în cadrul PPE, opțiune ce se pare că ar fi acceptat-o, fie va profita de cele întâmplate la reuniunea de miercuri pentru a părăsi PPE, în speranța de a crea în Parlamentul European un alt grup politic, al euroscepticilor și al naționaliștilor, în care chiar dacă nu va fi cel mai influent, el nu va fi contestat.
URMEAZA EXPULZAREA DIN EUROPA A COMU ISTILOR pesede AI LUI dracNEA (SA VA IA DE PiSD-ei BORATI SI BORFASI). PASLI NA RASIA, TAVARASI ! PASLI NA BRAZILIA, TAVARASI !