PSD-ALDE continuă atacurile la adresa Pilonul II de pensii! Prin deja celebra ordonanţă de urgenţă 114 adoptată de Guvern la finalul anului se prevede sistarea contribuției la Pilonul II de pensii obligatorii, administrate privat.
Potrivit textului publicat în Monitorul Oficial nr 1.116 din 29.12.2018, pentru salariații din construcții cota contribuției de asigurări sociale (CAS) este mai mică cu 3,75 puncte procentuale față de cea de 25% cât este pentru restul salariaților. Această reducere este ”oferită” de fapt din sistarea contribuției la fondul de pensii administrat privat, după cum reiese din textul ordonanței, scrie edupedu.ro.
Pentru constructori, producători, arhitecți, ingineri și consultanți tehnici au fost introduse în Codul Fiscal prevederi speciale pentru următorii 10 ani, potrivit publicației Arena Construcțiilor. Facilitățile fiscale sunt valabile pentru perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2028 inclusiv.
Potrivit textului, cota scade cu 3,75 puncte procentuale față de cea de 25% cât este pentru restul salariaților din economie. Acest procent nu se mai virează însă la Pilonul II, așa cum se virează pentru un angajat din alt domeniu. Informația a fost confirmată pentru Edupedu.ro de către reprezentanții fondurilor de pensii.
Contribuția la Pilonul II de pensii este de 3,75% din salariul brut (CAS e 25% din brut), sumă care este trimisă la Pilonul II de către Casa Națională de Pensii, după calcularea și virarea contribuției lunare de către angajator.
Reamintim că în forma publicată în Monitorul Oficial apar anumite probleme în sectorul construcţiilor. Astfel, firmele din sector trebuie să dea salariu de 3.000 de lei și la femeia de serviciu, chiar dacă nu aplică facilitatea de scutire la impozitul pe venit.