Datele celui mai recent studiu demarat de Huawei și realizat de IPSOS în 11 țări din Europa, printre care și România, evidențiază faptul că nivelul de stres și starea de anxietate au crescut exponențial în ultimele luni. Atunci când sunt întrebați care sunt modalitățile pe care le iau în calcul pentru a reduce nivelul de stres resimțit, 47% dintre români menționează noile aplicații și dispozitive, iar 68% dintre aceștia iau în calcul utilizarea unui smartwatch. Cele mai noi modele care s-au alăturat categoriei de dispozitive portabile Huawei – HUAWEI WATCH GT 2 Pro și HUAWEI WATCH FIT – vin în sprijinul consumatorilor cu cele mai noi tehnologii de monitorizare și gestionare a nivelului de stres.
Stresul este menționat, din ce în ce mai des, drept una dintre principalele provocări ale vieții moderne sau drept una dintre principalele afecțiuni ale secolului al XXI-lea. Stilul de viață din prezent este unul extrem de solicitant, iar sentimentul general de incertitudine cu privire la viitor, problemele financiare, probleme personale de sănătate sau problemele de sănătate ale celor apropiați sunt doar câteva dintre motivele care contribuie la creșterea nivelului de stres. Acești factori afectează în mod considerabil calitatea vieții.
Provocările aduse de ultimele luni și viitorul incert influențează puternic nivelul de stres. Huawei, furnizor de tehnologii inovatoare și soluții inteligente, a decis să analizeze îndeaproape motivele care îi determină pe consumatori să fie mai stresați, modul în care stresul este resimțit în viața de zi cu zi și modalitățile luate de aceștia în calcul pentru a gestiona nivelul de stres:
Problemele financiare și somnul de slabă calitate, doi dintre principalii factori de stres
Sondajul arată că mai mult de jumătate dintre respondenți, la nivelul întregii Europe, s-au confruntat cu modificări ale nivelului de stres în ultimele luni. Principalii factori de stres în rândul românilor se dovedesc a fi sentimentul de nesiguranță, problemele financiare și problemele personale de sănătate. Primul aspect este menționat de 44% dintre respondenți, iar al doilea și al treilea au fost menționate de 42%, respectiv 29% dintre aceștia. Studiul arată, de asemenea, faptul că 19% dintre români sunt nemulțumiți de calitatea actuală a vieții lor, în timp ce 23% nu sunt satisfăcuți de calitatea somnului, iar 22% de forma lor fizică.
În cazul celorlalte țări, factorii de stres indicați cel mai frecvent sunt situația financiară și calitatea somnului.
Lupta cu stresul, o adevărată provocare
Perioada actuală se dovedește a fi una destul de complicată, fiind caracterizată de o dinamică ridicată a schimbării și de o predictibilitate redusă. Lipsa stabilității și incertitudinea constantă scad gradul de confort și îi determină pe oameni să fie mai stresați legat de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Un lucru interesant este faptul că fiecare persoană reacționează diferit la stres și folosește soluții diverse pentru a atenua acest sentiment. Discuțiile cu prietenii și familia, muzica și vizionarea de filme sau seriale TV au fost menționate drept primele trei moduri de relaxare preferate ale europenilor, iar acestea s-au dovedit a fi și principalele activități de reducere a stresului utilizate de către români.
Atunci când sunt stresați, 93% dintre români ascultă muzică, 93% dintre aceștia vizionează filme sau seriale, 93% discută cu prietenii sau familia, 81% încearcă să își facă zilnic timp doar pentru ei și doar 31% preferă să meargă la sală.
Mai puțin stres, mai multă sănătate
Stresul provine dintr-o multitudine de factori, având, de asemenea, diverse efecte asupra vieții noastre de zi cu zi. Pe lângă influențarea stării noastre de spirit și a bunăstării generale, stresul afectează și alte aspecte ale vieții. Rezultatele studiului realizat de IPSOS indică faptul că stresul este însoțit de o stare accentuată de oboseală, de probleme de somn și de anxietate, starea de sănătate fiind astfel afectată.
Cele mai des întâlnite afecțiuni asociate stresului sunt lipsa de energie și oboseala ridicată, resimțite de 50% dintre români. Acestea sunt urmate îndeaproape de anxietate, menționată de 41% dintre respondenți. Doar 24% dintre români menționează faptul că mănâncă în exces atunci când sunt stresați, iar, în cazul a 37% dintre aceștia, nivelul ridicat de stres are un impact puternic asupra calității somnului.
Monitorizarea și gestionarea nivelului de stres cu ajutorul tehnologiei
Modificarea propriului mod de gândire este în multe cazuri cheia succesului. În plus, conștientizarea nevoii de schimbare, disponibilitatea de a o realiza și un dispozitiv potrivit, care să ajute la monitorizarea nivelului de stres, sunt câțiva pași mici, dar siguri, care pot fi de ajutor pentru a gestiona mai ușor nivelul de stres. HUAWEI WATCH GT 2 Pro și HUAWEI WATCH FIT, cele mai noi modele de smartwatch din portofoliul companiei, sunt ajutoare de nădejde pentru consumatori atunci când vine vorba despre modalități inovatoare de monitorizare și reducere a nivelului de stres.
Pe de o parte, HUAWEI WATCHGT 2 Pro, bazat pe tehnologia Huawei TruRelax™, oferă monitorizarea stresului pe tot parcursul zilei și are grijă de sănătatea consumatorilor. În plus, acesta este echipat cu tehnologii de ultimă oră pentru monitorizarea și îmbunătățirea calității somnului. Prin intermediul Huawei TruSleep™ 2.0, HUAWEI WATCH GT 2 Pro poate urmări și diagnostica științific șase tipuri obișnuite de probleme de somn, oferind în același timp sugestii pentru o odihnă mai bună. Mai mult decât atât, în timpul somnului, ceasul monitorizează ritmul cardiac, analizează respirația și acordă un scor calității generale a somnului.
Pe de altă parte, smartwatch-ul de fitness HUAWEI WATCH FIT oferă funcții de ultimă oră de monitorizare a nivelului de oxigen din sânge și a nivelului de stres. Monitorizarea SpO2 ajută la urmărirea saturației oxigenului din sânge, în timp ce monitorizarea nivelului de stres oferă sugestii de exerciții de respirație care ajută la relaxare. Tehnologia Huawei de monitorizare a ritmului cardiac TruSeen™ 4.0 îi permite ceasului să suporte monitorizarea inteligentă a ritmului cardiac pe fundal, afișând ritmul cardiac al utilizatorilor în repaus și un infografic care arată cum s-a modificat ritmul cardiac al acestora în ultimele 24 de ore. De asemenea, oferă o funcție de alertă pentru ritm cardiac anormal, care îi anunță pe utilizatori atunci când ritmul cardiac în repaus este prea ridicat sau prea scăzut.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de peste 4,4 mii de respondenți din 11 țări din Europa, inclusiv Austria, Bulgaria, Croația, Finlanda, Grecia, Ungaria, Lituania, Polonia, România, Serbia și Turcia. Studiul a fost realizat în România în perioada 25.08.2020 – 02.09.2020, pe un eșantion de 402 persoane cu vârstele cuprinse între 18 și 50 de ani.