• Implicarea în război a Coreei de Nord și testele cu rachete balistice ale Rusiei în Ucraina determină „o nouă etapă a războiului”
• Apel către Beijing pentru a stopa orice asistență militară sau cu dublă utilizare acordată Rusiei
• Deputații cer sancțiuni suplimentare împotriva sectoarelor economice esențiale pentru Rusia
• Susținerea Ucrainei este un interes strategic comun pentru UE și SUA
Eurodeputații solicită comunității internaționale să acționeze rapid și decisiv pentru a aborda escaladarea alarmantă a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
În rezoluția adoptată joi, PE a condamnat utilizarea trupelor nord-coreene de către Rusia și testele cu rachete balistice pe teritoriul Ucrainei. Aceste acțiuni recente de escaladare reprezintă o nouă etapă a războiului și un risc major pentru securitatea Europei în ansamblu, menționează deputații, solicitând statelor membre și alor parteneri ai Ucrainei să reacționeze corespunzător.
PE insistă pe faptul că „nicio negociere despre Ucraina nu poate avea loc fără Ucraina” și solicită UE să depună eforturi pentru a obține un sprijin internațional cât mai larg pentru Ucraina și o soluție pașnică în acest război. Deputații cer implicarea UE și a statelor membre în implementarea „Formulei de pace” [18] propuse de Ucraina și crearea condițiilor necesare pentru organizarea unui al doilea summit de pace [19] , inclusiv prin cooperarea cu țările din sudul global.
Sancțiuni suplimentare pentru țările care acordă sprijin militar Rusiei *
Eurodeputații condamnă sprijinul militar acordat Rusiei de către Iran, Belarus și Coreea de Nord. Ei cer Statelor Membre să consolideze regimul de sancțiuni împotriva acestor țări. PE subliniază că atât războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, cât și participarea Coreei de Nord în acest conflict cu implicarea programelor sale nucleare și rachete, constituie amenințări grave la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli.
Implicarea Chinei
Deputații cer Beijingului să înceteze orice asistență militară sau cu dublă utilizare oferită Rusiei, avertizând că refuzul de a face acest lucru ar putea afecta grav relațiile bilaterale UE-China. China ar putea folosi influența sa semnificativă asupra Coreei de Nord și Rusiei pentru a contribui la reducerea tensiunilor, afirmă deputații.
Consolidarea sprijinului militar pentru Ucraina
Rezoluția solicită Consiliului extinderea sancțiunilor împotriva Rusiei, în mod special pentru sectoarele economice importante precum cel metalurgic, nuclear, chimic, agricol, bancar, dar și împotriva materiilor prime rusești.
Deputații îndeamnă statele membre să fortifice sprijinul militar oferit Ucrainei prin furnizarea de avioane, rachete cu rază lungă de acțiune, inclusiv rachete Taurus, sisteme moderne de apărare antiaeriană, inclusiv Patriot și SAMP/T, muniție, precum și sisteme portabile antiaeriene (MANPADS), artilerie și programe de instruire pentru forțele armate ale Ucrainei.
Toate statele membre ale UE și aliații NATO ar trebui să se angajeze pentru sprijini Ucraina militar, atât colectiv, cât și individual, cu cel puțin 0,25% din PIB-ul lor anual, potrivit rezoluției. Eurodeputații salută decizia președintelui american Joe Biden de a permite Ucrainei să folosească sisteme avansate de rachete pentru a viza obiective militare pe teritoriul Rusiei și solicită ca UE și statele membre să ia măsuri similare. Subliniind interesul strategic comun în sprijinul Ucrainei, deputații solicită UE și statelor membre să colaboreze cu viitoarea administrație de la Washington pentru a consolida cooperarea transatlantică benefică reciproc.
Rezoluția a fost adoptată cu 390 voturi pentru, 135 împotrivă și 52 abțineri.
Cum Ameeica ajută Taiwanul , care chinezii , îl consideră teritoriul lor , china și Nord Cireea , de ce n-ar ajuta Rusia . Interesul NATO , nu este pentru salvarea Ucrainei , ci , pentru distrugerea Rusiei . Israelul , a ucis mii de civili în Gaza și Palestina . America este aliata Israelului , în cazul de speță , nu-i mai interesează de salvarea vieților ? Dimpotrivă , finanțează Israelul cu armament și chiar și America parricipă la bombardamente . Nu toară lumea acceptă demagogia Americii .
Pana trimite UE „Mai mult sprijin militar pentru Ucraina ” capituleaza Zenlensky!
Deja omul isi da seama ce se va intampla cu ajutorul american dupa ce Trump preia conducerea si a vorbit in premiera de „renuntarea temporara” la teritoriile ocupate de Rusia in Ucraina.