Al. Florin Ţene
Din ochiul apei cu nori de pleoape
Soarele răsare ca un gând mai blând,
Când nări de căprioare se mulează-n ape
Şi-o altă lume se încolţeşte-n gând.
Acolo, memoria mea, închisă,
umple cu durere un alt gol,
Când căprioara a căzut ucisă
Tristă intră mama în simbol.
Vulnerabile stări de lună şi de soare,
Sub care alunecă fregate de idei,
Le dedic mamei, din păcate tot mai rare,
Când plâng în mine cohortele de miei.
