Al.Florin Țene
La 5 noiembrie s‑ar fi împlinit 92 de ani de la nașterea lui Ilie Purcaru , născut la 5 nov. 1933 – și urcat le cer la 10 oct. 2008, fiind un remarcabil jurnalist și poet român.
S‑a născut la Râmnicu Vâlcea, într‑o familie de cadre didactice, având rădăcini adânci în Oltenia.
Debutează ca elev la 17 ani în Contemporanul, iar apoi devine redactor la Scînteia și Scînteia Tineretului, în perioada 1950–1958 .
Cofondator în 1964 și redactor‑șef al revistei Ramuri din Craiova, unde sprijină tendințele literare noi, dar păstrează uni ton poetic și intelectual
Își desfășoară ulterior activitatea în publicații centrale precum Tribuna României, fiind adjunct redactor‑șef, în perioada 1972–1974 și Flacăra, sub conducerea lui Adrian Păunescu.
Este corespondent de război în Vietnam și Laos, scriind reportaje profunde și literare.
A abordat diferite genuri literare: reportaj, poezie lirică și politică, proză poematică, literatură de călătorie și memorialistică .
L-am cunoscut pe șantierul de la Lotru unde eu eram redactor șef al ziarului de șantier ” Lumina de pe Lotru”, când m-a vizitat la redacție și apoi însoțindu- pe șantierul de la Voineasa, Latorița și Malaia
A publicat următoarele volume:
Zile fierbinți (1955), „Harpe și ape” (1962), „Un elefant pentru doi oameni” (1973) – inspirate din experiențele sale de reporter
Poezie – „Bunica Beps” (1979) – premiată de Uniunea Scriitorilor și Asociația Scriitorilor din București.
Lucrări publicate post‑1989: „Mausoleul Bunicii Beps”, volumul bilingv „Poeme/Poems” în franceză-română.
A publicat poezii și reportaj poetic inspirate de Tudor Arghezi și Geo Bogza, cu accente de romantism, neoconstructivism și chiar protochronism
A extins reportajul românesc printr-un limbaj poetic și reflexiv, deplasându‑se în satele românești și în zone de conflict .
Activ în epoca regimului comunist, a fost implicat în propagandă național‑comunistă, dar și în apariții culturale care uneori au depășit cenzura .
După 1989, a continuat să publice – în ziare precum ECART, Dimineața, Academia Cațavencu, renunțând la excesul mediatic și cultivând generația tânără.
A rămas activ literar până la moartea sa în 2008, reeditând manuscrisele din Vietnam și Laos .
A fost omagiat după ani, la Râmnicu Vâlcea, prin apariții publice și volume omagiale, conduse de scriitori precum Ioan Barbu.
Ilie Purcaru rămâne un reper al jurnalismului și poeziei românești, unic prin: experiența de corespondent de război și reporter de teren, stilul poetic integrat în reportaj, influența sa în presa comunistă, dar și neconvenționalismul revistelor culturale,continuă relevanța prin redescoperirea postumă și recunoașterea meritelor literare.
