Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale propune cea mai amplă reorganizare a instituțiilor din domeniul muncii și protecției sociale
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
HR

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale propune cea mai amplă reorganizare a instituțiilor din domeniul muncii și protecției sociale

Curierul Național
Autor Curierul Național
Publicat 18 aprilie 2026
Distribuie


Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a pus în transparență decizională proiectul de lege prin care propune cea mai amplă reorganizare instituțională din ultimii peste 20 de ani, prin simplificarea structurii administrative și creșterea eficienței serviciilor oferite cetățenilor.

Reforma vizează comasarea mai multor instituții cu atribuții complementare, ceea ce va duce la reducerea numărului de posturi de conducere, dar fără reducerea personalului.

”După mai bine de două decenii, facem prima schimbare substanțială în structura Ministerului Muncii printr-un proces de reorganizare care urmărește simplificarea funcționării instituției: din cele patru agenții existente în prezent — Inspecția Muncii, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Casa Națională de Pensii Publice și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă — vor rămâne doar două. Una va avea rol de control, iar cealaltă se va ocupa de gestionarea plăților. Reducem astfel birocrația și înjumătățim numărul funcțiilor de conducere. Această reorganizare nu va duce la concedierea personalului existent”, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre – Florin Manole.

În urma comasării Inspecției Muncii (IM), a Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) vor rezulta doar două instituții, respectiv: Autoritatea Națională pentru Inspecție și Control în Domeniul Muncii și Securității Sociale și Casa Națională de Pensii Publice, Ocupare și Plăți.

Autoritatea Națională pentru Inspecție și Control în Domeniul Muncii și Securității Sociale (ANICDMSS) va fi coordonată de un inspector general de stat și va reuni activitățile de control din trei zone importante:

  • relațiile de muncă, securitatea și sănătatea în muncă și supravegherea pieței muncii (atribuții preluate de la Inspecția Muncii);
  • beneficiile de asistență socială, serviciile sociale, încadrarea în grad și tip de handicap, asigurarea accesului la mediul fizic, informațional și comunicațional al persoanelor cu dizabilități (atribuțiile inspecției sociale din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială);
  • ocuparea forței de muncă și formarea profesională a adulților (atribuții ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă).

La nivel local, vor funcționa direcții județene unificate, conduse de un inspector-șef și doi inspectori-șefi adjuncți. Direcțiile județene vor înlocui actualele:

  • inspectorate teritoriale de muncă
  • agenții de plăți și inspecție socială (componenta de control)
  • structuri de control din agențiile de ocupare.

Regulamentul de organizare și funcționare, atribuțiile specifice, structura organizatorică și numărul de posturi ale Autorității se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Casa Națională de Pensii Publice, Ocupare și Plăți (CNPPOP) va integra CNPP, ANOFM și ANPIS ( fără componenta de control).

CNPPOP va fi condusă de un președinte cu rang de secretar de stat, numit prin decizia prim-ministrului, la propunerea ministrului muncii, familiei, tineretului şi solidarității sociale, și de doi vicepreședinți cu rang de subsecretar de stat.

Noua structură va prelua posturile și personalul din cadrul ANOFM, CNPP, precum și din cadrul ANPIS, pe bază de protocol de predare-primire, cu menținerea drepturilor salariale avute la momentul preluării.

- Publicitate -

Noua structură va gestiona într-un mod integrat:

  • pensiile
  • șomajul și ocuparea forței de muncă
  • plata beneficiilor de asistență socială.

În subordinea CNPPOP se înființează, la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, case județene de pensii, ocupare și plăți, denumite în continuare case județene, ca servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică.

De asemenea, în cadrul caselor județene se va înființa o structură cu atribuții în domeniul tineretului.

Conducerea caselor județene se exercită de câte un director executiv şi doi directori executivi adjuncţi.

Încadrarea personalului în numărul de posturi aprobat în noua structură organizatorică, precum și stabilirea drepturilor salariale, se va face în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de Guvern prin care CNPPOP își elaborează statutul de organizare și funcționare.

Proiectul de act normativ se află în transparență decizională și poate fi consultat AICI.

Urmăriți Curierul Național pe Google News G Adăugați Curierul Național ca sursă preferată în Google
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Vor fi actualizate regulile pentru produsele second-hand care intră în România
Articolul următor Consiliul Concurenței analizează preluarea RSR RACHO RIBAROV S.R.L de către Emma Alpha Holding Ltd și Jasna Stanivuk
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

- Publicitate -

Ultimele articole

CHL: Adler „electrocutează” Tappara: 4-2, după ce a condus cu 3-0
Sport
Ella Fitzgerald – “The First Lady of Song”
Cultură și Educație
Mark Jenkin, autor al unui scurtmetraj original, propune cinefilului o incursiune într-o zonă magică și cu aspect atemporal
Cultură și Educație

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • 5 to go, al patrulea cel mai mare lanț de cafenele din Europa după numărul de locații
  • Afacerile producătorului de panificație La Lorraine în România ar putea depăși 600 milioane de lei în 2026
  • Plățile online au crescut cu 26,6% de Black Friday 2026. Valoarea medie a tranzacțiilor a scăzut la 376 lei
HR

România și Turcia își consolidează cooperarea în domeniul muncii și securității sociale

4 minute
HR

Jumătate dintre români ar fi mai fericiți dacă ar putea lucra și călători în același timp

6 minute
Energie

Plecări masive de specialiști de la Termocentrala Turceni

2 minute
HR

Rata şomajului se menţine constantă

1 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?