Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat din nou că mecanismul prețurilor plafonate la gaze naturale ar putea fi prelungit cu până la un an, “cu o reducere graduală” dacă se va constata o creștere a prețurilor în piață. Nu a explicat exact cum vrea să facă, dar, pe baza experienței trecute, se poate intui cum va face.
„Am început încă de anul trecut, din septembrie, o gândire în care la 31 martie, când se termină această schemă de plafonare, România să nu sufere un șoc, la fel ca și în cazul energiei electrice, să avem o creștere abruptă a prețului la gazele naturale.
În momentul de față avem, după ce am setat aceste lucruri cu întreaga piață, prețuri, oferte în piață și sub prețul plafonat astăzi și am mare încredere că, în modul în care am făcut organizarea pentru data de 31 martie, nu o să avem creșteri de prețuri.
În situația puțin probabilă că vor exista perturbații pe piața internațională, pe piața regională în materie de gaze, am pregătit alternativa cea în care să avem o reducere graduală a acestui plafon timp de un an de zile, până în
2027, pentru a proteja persoanele fizice și companiile de o creștere bruscă a prețului la gaze naturale. În cel mai rău caz vom avea o prelungire de un an de zile cu o reducere graduală a acestui plafon, dar în mod normal astăzi avem oferte sub prețul plafonat și vreau să mențin această tendință într-o formă transparentă și clară cu toată piața”, a spus ministrul Energiei, la Digi 24.
Nu este clar la prețurile de pe care piață s-a referit ministrul. Pe piața spot prețurile se apropie în aceste momente cu consum mare de 200 de lei/MWh, dar pe piețele cu livrare la termen prețurile sunt in jur de 150 de lei/kWh, este adevărat, pe tranzacții puține.
De asemenea, nu este clar ce înseamnă “o prelungire de un an de zile cu o reducere graduală a acestui plafon”, pomenită de Ivan. În momentul de față, populația plătește un preț maxim de 0,31 lei/kWh de gaze (310 lei/MWh), în condițiile în care producătorii români sunt obligați să vândă gazele pentru consumul populației la 120 de lei/MWh.
Am putea intui că, pe un model mai vechi de dereglementare a pieței de energie, putem să asistăm la o scădere etapizată a procentului din consumul populației (acum e 199%) care este vândut de producători la prețul reglementat de 120 de lei, consum care, treptat, va fi acoperit de gaz cumpărat la preț de piață – la energie electrică se numea “componentă de piață concurențială”. La gaze așadar, ar urma să avem un an, de la 1 aprilie, în care ponderea gazelor cumpărate la preț reglementat să scadă treptat, în favoarea achizițiilor din piață.
Astfel, dacă prețurile din piață vor fi mai mari decât pragul de 120 de lei de acum, prin acest mecanism ar urma o scumpire graduală, întinsă pe un an, a prețurilor finale.
Repetăm însă, ministrul nu a spus că acesta este mecanismul pe care îl are în vedere.
De ce nu se grăbește statul cu liberalizarea?
“Între 2022 și 2025, statul român a acumulat restanțe de cca. 22,3 miliarde de lei către furnizorii de energie electrică și gaze. Din cauza întârzierilor, furnizorii au plătit dobânzi bancare estimate la 2,33 miliarde de lei .
Acești bani nu apar în discursul public. Nu apar în conferințele de presă. Nu apar în asumările politice. Dar apar, inevitabil, în costurile finale plătite de consumatori.
În medie, fiecare consumator român a „beneficiat” de aproximativ 3.000 de lei prin plafonarea prețurilor. În același timp, a plătit suplimentar cca. 6.920 de lei, față de costul corect al energiei consumate, și urmează să mai achite încă cca. 187 lei – pentru dobânzi, exclusiv din cauza întârzierilor statului în a-și onorat obligațiile legale. Aceasta nu este protecție”, a spus, într-un comunicat de presă Dumitru Chisăliță, președinte al Asociației Energia Inteligentă, și un bun cunoscător al pieței de gaze.
“De ce plafonarea nu se dorește a fi eliminată astăzi? Răspunsul este simplu, pentru că plafonarea convine statului, dar și unor actori din piață. Eliminarea ei ar însemna – pentru stat: recunoașterea oficială a datorilor, presiunea uriașă pe deficitul bugetar și costurile politice majore; pentru unii furnizori: reducerea veniturilor și pierderea de clienți. În schimb, menținerea schemei permite: statului – amânarea plăților, cosmetizarea execuției bugetare și mutarea notei de plată unor terți, care ulterior să fie arătați cu degetul ca vinovați; unor furnizori – câștiguri mai mari decât pe o piață liberă funcțională.
Plafonarea după anul 2023, a funcționat ca un împrumut fără dobândă pentru stat, garantat de consumatori.
Este adevărat că plafonarea a ascuns și deficiențele instituțiilor statului, care nu au pregătit liberalizarea pieței de energie, care au favorizat sau tolerat de-a lungul timpului diverși actori de pe piață.
Furnizorii, transformați în bănci forțate. Majoritatea furnizorilor de energie nu au fost „speculatori”, așa cum se sugerează adesea. Au fost obligați prin lege să vândă sub cost, să suporte întârzieri și să se împrumute pentru a menține funcțională sau schemă pe care statul nu a fost capabil să finanțeze la timp. Statutul a refuzat să-și asume riscurile propriei politice și le-a transferat mai departe, către piață și, în final, către populație.
În Europa, criză energetică a fost tratată ca o urgență socială. În România, a fost tratată ca o oportunitate bugetară. Statutul român nu a împărțit povara crizei. A transferat-o în fapt mascat și în timp populației, în timp ce și-a protejat propriile încasări, necesare pentru toate găurile negre ale administrației românești.
Plafonarea prețurilor la gaze dincolo de anul 2023, nu a redus costurile. Le-a amânat. Nu a fost solidaritate. A fost inginerie financiară bugetară. Nota de plată vine acum. Și, ca de obicei, nu va fi achitată de cei care au luat decizia, ci de oameni”, a mai spus Chisăliță.
În România sunt circa 4 milioane de consumatori de gaze naturale.
