Prezent la summitul Asociației țărilor Asiei de sud-est, ce se desfășoară în capitala Cambodgiei, Pnom Penh, șeful diplomației ucrainene, Dmitro Kuleba, a declarat jurnaliștilor – după o întâlnire cu premierul australian Anthony Albanese – că, după succesul repurtat la Herson, ”războiul nostru continuă”. ”Suntem în curs de a câștiga bătălii în teren, dar războiul continuă”. ”Eu înțeleg că toată lumea dorește ca acest război să ia sfârșit cât mai repede posibil… dar câtă vreme va continua și vom vedea Rusia mobilizând tot mai mulți conscriși și trimițând tot mai multe arme către Ucraina, noi vom continua să contăm pe sprijinul vostru”, a spus Dmitro Kuleba ziariștilor în prezența premierului australian.
În octombrie, Australia a promis Ucrainei 30 vehicule blindate Bushmaster suplimentare și a oferit 70 membri ai personalului din sistemul de apărare australian pentru formarea soldaților ucraineni în Marea Britanie. Premierul australian, Anthony Albanese, a afirmat în cadrul aceleiași întâlniri cu presa că este ”reprobabilă țintirea civililor ucraineni de către trupele lui Vladimir Putin”.
O ”victorie comună”, cu sprijinul Occidentului
Dmitro Kuleba a afirmat, într-o altă declarație de presă făcută în marja summitului de la Pnom Penh, cu prilejul unei întâlniri cu Secretarul de stat american Antony Blinken, că asistăm la o ”victorie comună” cu Occidentul contra Rusiei, prețuind ajutorul militar occidental care a făcut posibilă preluarea orașului Herson.”Foarte puțini oameni credeau că Ucraina va supraviețui”, a mai spus Kuleba. ”Numai împreună vom putea câștiga războiul și vom alunga Rusia din Ucraina. Suntem pe calea cea bună”, a subliniat Kuleba.
Ben Wallace, ministrul britanic al Apărării, și-a exprimat, într-un comunicat, satisfacția față de retragerea rușilor din Herson. Potrivit lui, această înfrângere a rușilor ”marchează un nou eșec strategic” al Moscovei, ”care ar trebui să provoace dubii în opinia publică rusă”. Potrivit lui Ben Wallace, invadarea Ucrainei ”nu a avut alt rezultat pentru Rusia decât izolare internațională și umilire”.