Mireille Mathieu s-a născut la 22 iulie 1946 la Avignon; suntem aşadar colegi de generaţie, eu venind pe lume la 10 iulie 1946; de asemenea, am devenit peste decenii ambasador în câteva ţări, iar dânsa a fost – după cum scriu în titlul acestui articol, preluând sintagma folosită de Preşedintele Franţei, Jacques Chirac, în decembrie 1999, cu prilejul acordării celei mai înalte distincţii franceze, “Cavaler al Legiunii de Onoare” – o distinsă “ambasadoare a culturii franceze”.
Venea dintr-o familie modestă: tatăl său era cioplitor în piatră, iar mama – o casnică devotată şi iubitoare care se ocupa de creşterea celor 14 copii ai lor! Condiţiile de viaţă au fost destul de grele, după cum le evoca viitoarea mare artistă: “În fiecare an, primeam, din nou, fie o soră, fie un frate. Locuiam într-o baracă din lemn al cărei acoperiş nu era etanş, permiţând pătrunderea ploilor, umiditatea şi şuieratul vântului. Existau camera băieţilor şi camera fetelor, dormeam câte patru într-un pat, nu aveam încălzire, seara mama ne punea cărămizi calde în pat ca să nu îngheţăm, iar părinţii dormeau cu cei mici în dormitor, deoarece numai acolo se afla o sobă. În fiecare dimineaţă, cumpăram pâine proaspătă. Ne spălam la şcoală, deoarece acolo se găsea un duş. În gospodărie, fiecare avea sarcinile sale. Deşi eu aveam şase ani, spălam rufe şi frecam pardoseala.”. Din cauza greutăţilor vieţii, Mireille la vârsta de 13 ani a fost nevoită să părăsească şcoala şi să se angajeze la o fabrică de hârtie unde confecţiona plicuri. Mai târziu, când ea avea 15 ani, Primăria din Avignon le-a pus la dispoziţie o locuinţă socială.
Tatăl ei având o voce de tenor era un mare admirator al unor artişti ai vremii ca: Maria Calas, Edith Piaf, Tino Rossi ş.a. Încă de la patru anişori, micuţa a avut parte de primele ovaţii şi aplauze, cântând oriunde şi oricând i s-a oferit prilejul: la grădiniţă în faţa copiilor, în mijlocul familiei, împreună cu tatăl său, printre prietenii de şcoală.
Când era studentă, profesoara de canto Laure Collière – de care îşi amintea cu mult respect – a îndrumat-o pe calea muzicii, zicându-i cu sinceritate: “Ca să devii o cântăreaţă de excepţie, trebuie să fii puternică atât fizic, cât şi psihic. Probabil ai putea să aterizezi mai repede pe o căpiţă de fân decât pe pernele unui Rolls-Royce”; răspunsul lui Mireille a fost unul direct: “Cine nu riscă, nu câştigă.”.
Pregătindu-se timp de trei ani, ea a câştigat în 1964 concursul intitulat Se cântă în cartierul meu, organizat de Primăria oraşului Avignon, cu melodia La vie en rose care a devenit o prezenţă permanentă în repertoriul celebrei artiste până în zilele noastre. Peste un an, ea apărea, în emisiunea Télé Dimanche, la concursul Jocul şansei; atunci, o zână firavă şi timidă, îmbrăcată într-o rochiţă de culoare neagră şi având o voce minunată interpreta melodia Jezebel a regretatei Edith Piaf (care murise cu doi ani înainte), cucerind întregul auditoriu şi devenind “aproape peste noapte, o stea internaţională”, cum relatau numeroşii jurnalişti prezenţi la acea competiţie.
Călăuzită de deviza “Munca mea este Dumnezeul meu!”, Mireille Mathieu a intrat rapid în patrimoniul culturii franceze şi a rămas acolo până în zilele noastre. *S-au vândut, pe toate meridianele globului, 150 de milioane de albume (din care 40 de milioane de albume numai în Germania). *A fost o talentată interpretă a 1.200 de cântece în 11 limbi: franceză; engleză; germană; italiană; spaniolă; rusă; chineză; finlandeză; japoneză; provensală; catalană. *A cântat alături de nume celebre precum: Charles Aznavour, Plácido Domingo, Tom Jones, Julio Iglesias, Dean Martin, Patrick Duffy, Peter Alexander, Johnny Carson, Paul Anka, Danny Kaye. *A înnobilat, prin glasul său cuceritor, mari pieţe şi vestite scene printre care: Olympia din Paris (de opt ori), Carnegie Hall din New York, Universal Amphiteatre din Los Angeles, Piaţa Roşie din Moscova, Sport Place din Montréal, Place de la Concorde, Palais des Congrès şi Place de la Bastille din Paris, Palatul de Gheaţă din Sankt Petersburg etc. *A cântat în prezenţa Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a Papei Ioan Paul al II-lea, a Regelui Marocului, a Şahului Iranului. *A pozat ca model pentru bustul Marianne, figura simbolică a Republicii Franceze. *În 1986 – la împlinirea a 20 de ani de carieră artistică – a efectuat un turneu în China care a fost primul al unei artiste din Occident. *Peste un an, Mireille Mathieu era unica reprezentantă a Franţei la sărbătorirea unui veac de la inaugurarea “Statuii Libertăţii” de la New York (un cadou dăruit S.U.A. de Franţa), cântând în duet cu Andy Williams în faţa Preşedinţilor Ronald Reagan şi François Mitterand. *În 1987, a întreprins un turneu grandios în U.R.S.S. din care o lună numai la Moscova unde în fiecare seară era aplaudată de 20.000 de spectatori şi acompaniată de “Corul Armatei Roşii”.
Se ştie ritualul anterior fiecărui concert desfăşurat în aer liber sau într-o mare sală; acesta începea cu 4-5 ore înainte de ridicarea cortinei şi era respectat cu stricteţe. Solista sorbea din ceaiul de tei, îndulcit cu miere de albine şi examina toate detaliile împreună cu membrii orchestrei, tehnicienii, regizorii şi ceilalţi colaboratori, toţi fiind membri ai unei familii sui-generis. Pe masa ei de machiaj se aflau câteva fotografii îngălbenite de trecerea anilor. Admira şi mângâia mai întâi, cu o privire delicată, fotografia scumpului său tată Roger care parcă îi şoptea zâmbind: “Mimi, sunt mândru de tine!”; răspunsul ei era invariabil: “Îmi lipseşti, papa, dar ştiu că tu de sus mă veghezi.”. Apoi privirea îi cobora pe fotografia lui Johnny Stark, mentorul ei, zicând în surdină: “Pépé Jo, ofer publicului toată inima mea, tot sufletul meu; pentru publicul meu sunt şi poţi fi şi tu mândru de mine!”. După aceea – oprindu-şi privirea asupra fotografiei Papei Ioan Paul al II-lea – se ruga: “Îi mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu pentru că El mi-a dat vocea aceasta, pentru că am voie să profesez o meserie pe care o iubesc, dându-mi posibilitatea să călătoresc în jurul lumii. Cântatul este ca o rugăciune pentru mine. El este oxigenul meu.”. După acel ritual, cortina se ridica, publicul aflat în picioare o aplauda frenetic, iar “Zâna Mireille” reuşea să îl transpună într-o lume fermecătoare de vis.
Nota Bene: toate aceste evocări provin de la martorii oculari care se aflau în preajma sa cu diferite prilejuri.
24 martie 2014 – Mireille Mathieu susţinea primul său concert în România, la Sala Palatului din Bucureşti. Atunci Margareta Pâslaru apărea pe scenă alături de marea artistă şi îi oferea o fotografie cu cele două cântăreţe prezente, în anul 1969, la “Târgul Internaţional al Discului”/MIDEM de la Cannes, Franţa; în acea fotografie mai apăreau marii solişti Dalida, Amália Rodrigues şi Adriano Celentano.
Sper că cititorii mei vor fi impresionaţi de câteva gânduri şi mărturisiri ce aparţin renumitei artiste a Franţei şi a Europei întregi, Mireille Mathieu: “Săruturile sunt banii mărunţi ai dragostei.”; “Pentru mine muzica este cea mai bună cale de a vă spune că vă iubesc.”; “Cântecele mele vorbesc întotdeauna despre dragoste, de aceea îmi plac.”; “Nu contează că inima este disperată, când poţi cânta despre bucurie, nu contează că ţi-e teamă de moarte, când te înconjoară lumini.”; “În viaţa unui solist, nu există doar triumf şi amintiri plăcute; există zile când trebuie să ieşi pe scenă, chiar dacă acesta este ultimul lucru pe care simţi că l-ai face.”.
