Deși se afirmă, nu de puțini, că modelul de creștere economică nu ar avea efect asupra dezechilibrelor economice, ci politicile macroeconomice ar fi vinovate de acest lucru, părerea mea este că tocmai modelul ales este determinant asupra acestor politici, evident cu mențiunea că aceste modele o dată stabilite nu ar trebui să rămână veșnice, ele se adaptează în funcție de evoluția economică a fiecărei țări.
Pentru exemplificare, să luăm dezechilibrul privind bugetul de stat, respectiv deficitul bugetar, dezechilibrul constând în faptul că veniturile bugetare sunt mai mici decât cheltuielile, dar nu oricum, ci recurent, ba mai mult cheltuielile sunt pur și simplu nesustenabile.
În acest caz, este de vină modelul economic de creștere pe consum al României, model care funcționează de mulți ani de zile? Este evident acest lucru, deoarece politicile macroeconomice, politicile fiscal-bugetare au fost croite pentru acest model. Astfel, s-a stimulat consumul sperându-se că o creștere a acestuia va duce la încasări suplimentare la buget din TVA, impozite pe profit și dividende, impozite pe veniturile din salarii etc., iar pentru a stimula consumul s-au aruncat bani în piață prin creșteri de salarii bugetare, prin acordarea de facilități unor sectoare ale economiei, cum ar fi IT, construcții, agricultură și industrie alimentară.
Poate că, la un moment dat, acest model este sustenabil, numai că surplusul de bani din piață nu a găsit o producție românească, nici nu putea să găsească în acest ritm, astfel au crescut importurile stimulate de către cerere, acest lucru ducând la deficit de cont curent. Totodată, creșterile cheltuielilor bugetare într-un ritm mai mare decât al veniturilor au dus la împrumuturi interne și externe ale statului, astfel că ne-am trezit cum este mai rău: deficit bugetar plus deficit de cont curent. Așadar, modelul de creștere ales, pe consum, cel puțin pentru ultimii ani, chiar mulți ani, a dus la un dezechilibru, iar pentru a stimula creșterea pe consum s-au ales acele politici economice care au ajutat acest lucru. Concluzia: am ales politici economice care să stimuleze modelul de creștere economică prin consum, am ajuns la dezechilibre economice. Acum, am fi nedrepți dacă am pune aceste dezechilibre numai pe seama modelului de creștere ales, pentru că mai sunt și alți factori, cum ar fi: o colectare a veniturilor slabă, unele măsuri populiste, deși chiar modelul de creștere este uneori ales în mod populist. Am văzut că foarte mulți cred că o colectare slabă a veniturilor bugetare, în special al TVA, este principala vinovată a deficitului bugetar. Da, dar acesta este finalul poveștii, problema cea adevărată este faptul că avem un sector al companiilor de stat foarte mare, peste 1.200 de companii de stat sau majoritare de stat, se mai vehiculează chiar și în jur de 1.500 companii de stat, din care cvasimajoritatea lor sunt găuri negre, sunt pe pierdere, mari consumatoare de venituri de la stat, mai avem și o mulțime de instituții și agenții care nu-și justifică existența, toate acestea ducând ele însuși la necolectarea veniturilor bugetare. Din procentul de 30% din TVA-ul care nu se colectează la buget, oare cât se datorează acestor companii aflate pe pierdere de ani de zile? A făcut cineva un calcul? Dacă le scoatem pe acestea din ecuație, direct prin neplata TVA sau indirect prin blocarea lanțului economic în care sunt implicate, prin neplata partenerilor de afaceri, oare cât mai rămâne din cei 30%? Câtor companii private le-au provocat insolvența sau falimentul aceste companii de stat inutile, falimentare, astfel că acel TVA datorat de companiile private blocate nu mai poate fi plătit? De fapt, modelul de creștere economică, prin consum sau prin investiții, trebuie ales în funcție de situația economică a țării, ele pot alterna, iar politicile economice, politica fiscal-bugetară, se stabilesc astfel încât să se atingă scopul, respectiv creșterea economică. Aceste lucruri nu țin de partide, nu înseamnă că un partid se identifică cu un anumit tip de creștere economică, iar altul cu un alt tip, creșterea economică nu este un scop în sine, ea trebuie să se manifeste în creșterea nivelului de trai a populației, altfel avem cifre pe hârtie care nu folosesc binelui general.
