Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Modificări importante pentru 2026 în privința controalelor fiscale, cu accent pe analiza de risc
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
FeaturedFiscalitate

Modificări importante pentru 2026 în privința controalelor fiscale, cu accent pe analiza de risc

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 12 martie 2026
Distribuie
Foto: freepik

Material de opinie de Ștefan Mihărtescu, Managing Associate, și Tatiana Ioana Pluteanu, Senior Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal

Modificările legislative operate asupra Codului de procedură fiscală care reglementează desfășurarea controalelor fiscale, adoptate prin intermediul Ordonanței de Urgență nr. 188/2022, au început să producă efecte de la 1 ianuarie 2026, după ce aplicarea lor fusese amânată prin dispoziții tranzitorii. Astfel, au intrat în vigoare obligativitatea efectuării periodice a analizei de risc, în baza căreia se stabilește clasa de risc a contribuabililor, criteriile de selectare a acestora pentru inspecție fiscală și noile reguli privind competența organelor fiscale. Reglementările menționate urmăresc creșterea transparenței și a predictibilității pentru contribuabili, oferind o vizibilitate mai bună asupra riscurilor fiscale și asupra modului în care se realizează controalele fiscale.

Așadar, administrația fiscală este obligată, de la începutul acestui an, să efectueze periodic analiza de risc, să stabilească în ce clasă/subclasă de risc fiscal se încadrează fiecare contribuabil și să-i transmită aceste informații, la cererea contribuabilului, prin mijloace care asigură dovada primirii (cu excepția situațiilor în care accesul la aceste informații este limitat pe motive de interes general). Această reglementare are rolul de a crește gradul de conștientizare a contribuabililor cu privire la clasa de risc fiscal în care se încadrează și, implicit, la necesitatea adoptării unor măsuri preventive/corective, de conformare fiscală voluntară, pentru a evita, într-un stadiu incipient, un eventual control fiscal.

Este important, însă, de menționat că obligația autorităților fiscale de a comunica la cerere contribuabililor clasa sau subclasa de risc fiscal stabilită în urma analizei de risc ar putea fi suspendată până la data de 31 decembrie 2026, potrivit unui proiect legislativ aflat în prezent în dezbatere publică. Autoritățile invocă, în acest caz, necesitatea finalizării procesului de digitalizare a sistemelor ANAF, care să permită gestionarea volumului ridicat de solicitări. Ca atare, dreptul contribuabililor de a solicita această informație ar urma să fie aplicabil abia începând cu 1 ianuarie 2027.

Referitor la autoritatea care poate iniția inspecția fiscală, noile reglementări își propun orientarea către o organizare centralizată a activității de control. În acest sens, începând cu 1 ianuarie 2026, inspecția fiscală va putea fi efectuată de către orice structură de inspecție din cadrul ANAF, nu doar de către organul de administrare. Astfel, se consacră competența autorităților de inspecție fiscală de a desfășura controale pe întreg teritoriul țării în cazul creanțelor administrate de autoritatea fiscală centrală. De asemenea, este relevant de menționat că, prin intermediul OUG nr. 188/2022, legiuitorul a eliminat posibilitatea delegării competenței de efectuare a inspecției fiscale între organele fiscale centrale.

Așadar, mecanismul de selectare a contribuabililor pentru inspecția fiscală este reașezat pe coordonatele analizei de risc, iar, în cazul creanțelor administrate de organul fiscal central, selecția pentru efectuarea inspecției se va realiza la nivelul aparatului central al ANAF, nu în cadrul structurilor teritoriale, tot în baza analizei de risc.

Excepția de la analiza de risc, limitată

Pe de altă parte, prin excepție de la regula selectării contribuabililor în baza analizei de risc, în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, se introduce posibilitatea selectării aleatorii a contribuabililor pentru efectuarea inspecției, în limita a maximum 10% din totalul contribuabililor selectați anual. Termenii și condițiile urmează să fie stabilite prin ordin al președintelui ANAF. Depășirea acestui prag este calificată drept abatere disciplinară, iar conducătorul structurii de inspecție fiscală este obligat să dispună măsuri de sancționare a persoanelor responsabile.

Întreprinzătorii cer retragerea proiectului de Hotărâre de Guvern prin care se introduce obligația de a comunica noi date către sistemul ANAF prin intermediul aparatelor de marcat electronice fiscale
16 iulie 2024

În mod similar, se instituie posibilitatea selectării aleatorii a persoanelor fizice pentru verificarea situației fiscale personale, în aceleași condiții și limite, cu stabilirea procedurii prin ordin al președintelui ANAF și cu sancționarea disciplinară în cazul depășirii plafonului prevăzut de lege.

În ansamblu, modificările operate prin OUG nr. 188/2022, a căror intrare în vigoare a fost amânată pentru 1 ianuarie 2026,consolidează rolul analizei de risc în fundamentarea controalelor fiscale, clarifică competența organelor de inspecție fiscală și introduc mecanisme de selecție care, deși includ o componentă aleatorie, sunt menite să asigure un cadru mai predictibil și mai transparent pentru contribuabili. Prin posibilitatea accesului la informații privind clasa de risc fiscal și prin centralizarea procesului de planificare a controalelor, contribuabilii beneficiază de o mai bună vizibilitate asupra expunerii la controale fiscale și asupra autorităților competente în domeniu.

Nu în ultimul rând, modificările contribuie la modernizarea și eficientizarea ANAF, prin alinierea la tendințele internaționale în materie fiscală, în sensul alocării resurselor de inspecție fiscală de la nivel central, în vederea tratării riscurilor fiscale semnificative, concomitent cu promovarea măsurilor de încurajare a conformării voluntare în rândul contribuabililor.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Domnul Al. Florin Țene, un autentic om de cultură
Articolul următor Petrolul trece din nou de 100 de dolari pe baril, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

KMG face precizări cu privire la nava Safeen Elona din Portul Constanța
Actualitate
Alexandru Petrescu (ASF): Piețele de capital, sistemul de pensii private și sectorul asigurărilor – piloni puternici ai finanțării economiei reale
Finanțe și Bănci
Evenimente vizuale recomandate de UAP
Cultură și Educație

RSS Știri Financiare

  • Piața AI din România ar putea atinge între 1,4 și 1,7 miliarde euro până în 2031
  • De la indecizie la calificare: cum poate începe schimbarea pentru tinerii sub 30 de ani
  • Anulările de zboruri au crescut puternic de la începutul anului pe aeroporturile românești
  • Hesburger investește 500.000 euro în primul său restaurant din Brașov
Actualitate

92% dintre români se pregătesc să petreacă Sărbătorile acasă

3 minute
Featured

PE accelerează procedura de adoptare a adeverinței electronice verzi până în luna iunie

2 minute
Fiscalitate

Schimbările fiscale pregătite de Guvern: Crește acciza la țigări și băuturi alcoolice, TVA mai mare la băuturile cu zahăr

8 minute
Actualitate

Preşedintele Klaus Iohannis: România nu va fi atrasă în conflictul armat din Ucraina

5 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?