Sărbătoarea Nașterii Domnului (sau Crăciunul) este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, fiind însoțită, de-a lungul veacurilor, de numeroase tradiții, datini și obiceiuri.
Dar, dincolo de acestea, ce semnifică, într-un plan care poate nu este foarte vizibil, nașterea lui Hristos?
Nașterea, viața pe Pământ și moartea sunt niște taine, fiindcă nimeni dintre cei vii nu poate să depună mărturie de unde a venit și nici nu știm (deși se vorbește mult despre asta) exact unde ne vom duce.
Cu atât mai mult nașterea celui ce a anihilat păcatul originar, a Mântuitorului, este un moment de mare sărbătoare, dar și o mare taină.
Toate pildele și zicerile lui Iisus sunt de înțelepciune și de folos, dar cea pe care aș aminti-o în primul rând în aceste momente este următoarea:
”Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”. (Ioan 16, 33).
Lumea este un teritoriu al patimilor și al ispitelor, al lecțiilor de viață și al suferinței. Firește că Fiul lui Dumnezeu ”a biruit lumea”, nu s-ar fi putut să fie El cel biruit de lume, dar să nu uităm două lucruri: oamenii sunt cei care i-au ”răsplătit” bunătatea și înțelepciunea cu piroanele și cu răstignirea, iar diavolul a îndrăznit, după cum se știe, să îl ispitească chiar pe El. (Că nu a reușit, asta este doar continuarea).
Numele sfânt al lui Iisus Hristos este asociat și cu Drumul Golgotei, iar simbolul crucii – și cu răstignirea.
Ce așteaptă, în primul rând, Mântuitorul de la noi?
Evident, să biruim lumea, la rândul nostru.
În ce ar consta această biruință?
Desigur, niciunul dintre noi nu ar putea repeta minunile cristice, acelea îi sunt rezervate Lui, însă, totodată, fiecare dintre noi are o cruce, miniaturală, de purtat.
Această misiune ne revine însă, aproape în totalitate, dacă exceptăm ajutorul divin care ne este acordat când alegem calea Binelui.
După cum spunea Părintele Constantin Necula, ”Hristos nu poate să poarte crucea în locul nostru. El a purtat-o deja atunci când s-a răstignit pentru mântuirea noastră”.
Nouă ne revine, astăzi, să biruim lumea și ispitele ei, dar pe măsura posibilităților noastre.
Și dacă unele încercări pot părea prea grele și unele piscuri prea înalte, cu siguranță respectarea celor 10 porunci și a unor precepte creștine nu este, cu certitudine, prea mult pentru un muritor.
Nu este prea greu să nu ucizi, deși astăzi, iată, oamenii deschid focul la întâmplare, curmând vieți nevinovate.
Nu este prea greu să nu furi sau să nu poftești nimic din ceea ce este al aproapelui tău, deși pe Pământ se pornesc chiar războaie pentru însușirea nemeritată a unor bunuri sau teritorii ale altora.
Nu este prea greu să îți aduci aminte de ziua Domnului și să o cinstești, deși pentru mulți duminica (și chiar Sărbătoarea Crăciunului) a devenit sinonimă cu chiolhanul.
Și exemplele ar putea continua.
Iar dacă viața ne încearcă, ne testează cu intransigență caracterul și moralitatea, este, poate, mai dificil, dar cu siguranță nu imposibil să facem alegerea corectă.
Fiecare dintre noi își aduce aminte de inocența copilăriei și a adolescenței, de magia poveștilor spuse la gura sobei sau de fiorii primei iubiri. De candoare. De nevoia de puritate.
(Acestea ar aparține, potrivit filosofiei idealiste, unei lumi apropiate de perfecțiune, din care vin spiritele noastre, pentru a se ”șlefui” pe Pământ – de aceea, într-o primă fază, ne ”amintim” de ele și suntem fideli principiilor lor).
Dar nu trebuie neapărat să intrăm pe tărâmul filosofiei spre a înțelege că pentru a ne reîntâlni cu acele principii, în ultimă instanță pentru a reîntregi Edenul, nu trebuie decât să facem alegerile corecte.
Astfel vom birui lumea – și nu este prea greu.
