Din negurile imemoriale ale timpului apar ei, Carpato-Dunărenii, traversând silenţioşi mileniile şi lăsând amprente adânci pe harta omenirii.
Istoria lor ştiută, dar în special neştiută, abundă în mistere, mituri şi legende, secrete auzite însă neglijate, ascunse sub mantaua întunecoasă a secolelor. Au supravieţuit timpului şi locului cu enigmatica lor prezenţă, oferind lumii cunoştințele lor fantastic de avansate cu privire la natură, construcţii de case şi oraşe, tainele medicinei, cunoştinţe astronomice şi de filosofie şi, nu la urmă, scrisul, roata, plugul, jugul, căruţa cu două şi patru roţi, ei fiind primii care le-au inventat şi folosit ca, de altfel, şi primul arc cu săgeată de os – de la Schela Cladovei, – primul bumerang – de la Vidra -, toate acestea stând mărturie asupra a doar câtorva dintre realizările acestui popor socotit încă „misterios”. Foarte puţini sunt cei ce ştiu că Europa şi multe alte plaiuri de lume le datorează lor, Carpato-Dunărenilor, civilizaţia de care se bucură azi.
Spaţiul carpato-dunărean poartă în el cele mai vechi vestigii ale existenţei şi activităţii omului în Europa, indicând apartenenţa lui la marea arie a antropogenezei. În judeţul Vâlcea, la Bugiuleşti, bogate resturi de oase de animale sunt datate din Perioada Villafranchiană.
Resturi osteologice umane din peştera de la Ohaba Ponor (două falange de la mână şi una de la picior) provenind de la tipul Homo Sapiens Neandertalensis ne poartă într-o îndepărtată perioadă istorică.
Aşezarea din “Peştera Cioarei” de la Boroşteni, judeţul Gorj, datată cu carbon radioactiv, se dovedeşte a fi fost locuită acum 47.550 ani.
Despre aceşti strămoşi îndepărtaţi sigur că nu putem spune prea multe azi.
Recent, cea mai veche fosilă a omului modern a fost găsită tot în spaţiul carpato-dunărean, mărturie a locului de leagăn al civilizaţiei umane.
Maxilarul unui om al peşterilor care a trăit pe teritoriul României de astăzi este cea mai veche fosilă a primului umanoid modern găsită în Europa.
Având trăsături primitive şi o structură a dinţilor specială, mandibula acestuia suportă ideea că locuitorii acestei zone ar fi apărut prin încrucişarea Neandertalezilor cu Cromagnonii. Maxilarul, găsit în sud-vestul Munţilor Carpaţi ai României, a fost datat cu carbon radioactiv atribuindu-i-se o vechime de 34.000 – 36.000 de ani, după cum afirmă distinsul profesor Erik Trinkaus de la Washington University din St. Louis, cel care a condus acest studiu.
Datarea ştiinţifică îl defineşte acum pe acest ION – aşa cum a fost numită relicva umană de către cercetătorii români – drept cel mai vechi specimen al omului modern din Europa. În raportul publicat în Procedurile Academiei Naţionale de Ştiinţe, profesorul Trinkaus şi colegii lui au subliniat ideea că ION ”furnizează perspective inedite asupra apariţiei şi evoluţiei primilor umanoizi moderni în nord-vestul Vechii Lumi”.
Maxilarul a fost găsit în anul 2002 în Peştera cu Oase din sud-vestul României şi este cea mai veche fosilă umană modernă care a fost vreodată datată direct. Distinsul profesor universitar declară cu totală convingere: “Luat în totalitate, acest material este primul care documentează în mod sigur cum arătau oamenii moderni când au început să se răspândească în Europa”.
De-a lungul timpului, numeroase şi, de multe ori, controversate teorii despre procesul fascinant care a dus la apariţia omului pe pământ au făcut obiectul cercetărilor asidue ale istoricilor, arheologilor, filosofilor, ale acelora care nu s-au mulţumit doar să constate, dar să se şi întrebe: unde, când, cum, de ce? Inteligenţa umană nu poate fi încorsetată în scheme, în legi rigide, căci adevărul, bazat pe dovezi, iese întotdeauna la iveală.
În excursul nostru istoric, vom trece în revistă câteva teorii care ni se par cele mai rezonabile privind formarea şi evoluţia celei mai uluitoare fiinţe de pe pământ: Omul!
„Deşi îi numim « moderni », ei nu sunt complet moderni în sensul în care noi ne gândim la oamenii care trăiesc azi”, a adăugat profesorul Trinkaus.
“Maxilarul este similar cu cel al primilor umanoizi moderni găsiţi în Africa, în Orientul Mijlociu şi mai târziu în Europa. Dar molarii cazului descoperit aici sunt neobişnuit de mari şi proporţionaţi într-un fel care-i face să arate diferit – aproape ca un Neanderthalez ,” ne spune în continuare Trinkaus. Profesorul este susţinătorul principal al ideii – încă controversate – potrivit căreia primii umanoizi moderni ar fi o încrucişare între Neandertalezi şi Cromagnoni. Aceste două subspecii ale lui Homo Sapiens au trăit cot la cot în Europa, timp de mii de ani, iar evidenţa demonstrează că între aceste grupări umane au avut loc schimburi de obiecte (un fel de… strămoş al comerţului de mai târziu!), ca de altfel şi alte contacte tribale sau, de ce nu?, individuale.
“Specimenele sugerează că de atunci ar fi avut loc schimbări clare în anatomia umană”, a spus Trinkaus. “Oasele sunt de asemenea complet compatibile cu amestecul între populaţiile reprezentând omul socotit modern, Cromagnon, şi cele ale Neandertalului.”
Şi totuşi, cele din spaţiul carpato-dunărean sunt, nu cu o sută de ani, nici cu 1.000 de ani, ci chiar cu peste 10.000 de ani mai vechi ca cele din Cehia!
Identificarea unui popor ca grup uman unic pe pământ se poate realiza nu numai prin cunoaşterea poziţiei lui geografice şi a limbii comune pe care o foloseşte, dar şi prin dovezi ştiinţifice de ordin genetic care, după descoperirea ADN-ului, au devenit posibile. Identitatea genetică este un argument ştiinţific major în definirea structurii biologice comune a unui popor anume şi care-l face diferit de structura biologică a altor popoare. Vom demonstra în continuare acest aspect genetic şi implicaţiile lui pentru popoarele lumii, referindu-ne prioritar la poporul daco-roman.
Am abordat acest aspect genetic şi implicaţiile lui pentru popoarele lumii, referindu-ne prioritar la poporul daco-roman, în articolul „Călătorie genetică”, apărut în edițiile din 7 și 8 august.
