11.7 C
București
miercuri, 30 septembrie

Prin bibliotecile lumii…despre Daci

C.Julius Caesar (100-44 B.C.) in Comentarii De Bello Gallico(VI, 25), vorbind de spre padurea Hercynia ne spune ca se intindea de la izvoarele Dunarii pâna in Tara Daciei :

 “ ….rectaque Danubii regione pertinet ad fines Dacorum……”

Poetul Publius Vergilius Maro (70-19 B.C.) in “Aeneis” (III, 34) vorbind despre zeul Marte il considera nici mai mult nici mai putin dec^t un zeu al Getilor : “ qui praesidet Geticis arvis”,  numindu-l pe acesta nimic mai putin dec^t “stap^n al pam^ntului getic”.

Acelasi poetroman in “Georgica” (II, 495), ne vorbeste despre nepasarea taranului roman la amenintarea pe care o reprezentau Dacii pentru imperiu; Dacii care aveau de partea lor Istrul, si care iarna “ vinul ce-l beau il sparg cu toporul”: “indute, caeduntque securibus humida vina”.

Nici poetul roman Quintus Horatius Flaccus ( 65- 8 B.C.) nu-i uita pe daci si ne vorbeste de teama ce o prezentau acestea pentru romani; când se intâlneau se intrebau ingrijorati: „ Ce ai mai auzit despre Daci?””numquid de Dacis audisti?”( Sat., II, 6, 53).

Adresându-se zeitei Fortuna ( Od., I, 35) , poetul-i descrie  pe Daci drept un popor rezistent in timp ce Scitul este unul gata de fuga spre stepa-i nesfârsita: „Te Dacus asper te profugi Scytae”.

Dacii continua sa fie prezenti in versurile aceluias poet ( Od.,II, 20) c^nd numai ei Dacii continuau sa fie un motiv de ingrijorare, de teama, pentru romani:

”Me Colchus et qui dissimulat metum

  Marsae cohortis Dacus et ultimi

  Noscent Geloni, me peritus

  Discet Hiper Rhodanique potor”

Dacii au fost intotdeauna recunoscuti ca buni arcasi:

„Paene occupatum seditionibus

  Delevit urbem Dacus et Aethiops

  Hic classe formidatus ille

  Missilibus melior sagittis

Tot de la Horatius aflam ca Dacii , ca agricultori, lasau pam^ntul sa se odihneasca la fiecare alt an , ca „ogor”: „ Nec cultura placet longior annua”.

Poetul lauda moravurile acestor popoare nord Dunarene, gasindu-le superioare celor romane:” Nec dodata regit virum

Coniux nec nitido fidit adultero

Teama din versurile lui Horatius cu privire la Daci dispare o data cu disparitia din fruntea Daciei a lui Burebista si sosirea la conducerea acesteia a lui Cotison“:” occidit Daci Cotisonis agmen”.

Grijile romanilor cu privire la Daci scad si mai mult o data cu ajungera la putere a lui Augustus, teama acestora fiind inlocuita chiar de cutezanta ( Od., IV,15):

”Non qui profundum Danuvium bibunt

  Edicta rumpent Julia, non Getae,

  Non Tanain prope flumen orti”

Oda care in traducerea versificata a lui D.C. Ollanescu suna foarte frumos:

„Cât timp tu, Cezar, pazitor al statului vei fi

In linistitul nostru trai nu ne vor prigoni

Nici furia razboaielor civile, nici urgia

De razbunari, nici armele vrajmase ce mânia

Le faureste, crâncena discordie suflând

Asupra bietelor cetati si ura aprinzând!

Popoarele care traiesc la Dunarea cea lata

Nu vor infrânge legile lui Cezar niciodata

Precum nici serri, Getii crunti, ori persii tradatori

Nici cei de lânga Tanais pierduti locuitori! ”

Publius Ovidius Naso (43 B.C- 17A.D.)

A scrie despre Ovidiu astazi ceva deosebit de ce se cunoaste, este aproape o imposibilitate. Si totusi fiecare persoana când il citeste are o viziune personala despre el si perioada care a trait-o pe teritoriul nostru.

Se ne gândim numai ca in Roma antica viata medie pentru o femeie era de 30 de ani iar pentru un barbat de 35 de ani. Nu inseamna ca nu existau si exceptii; dar cum nu aveau nici un antibiotic, infectiile facea ravagii, decimând, in cadreul unei epidemii nu cu zecile, nici cu sutele sau miile, ci cu zecile de mii daca nu chiar si cu mai mult. Ciuma, holera dar si alte cauze virale nu putea fi stapânite. In ace;lasi timp, o simpla infectie ca o amigdalita pute fi mortala.

Ei bine, intr-o astfel de perioada, soseste la Tomis ( Constanta de azi) , in anul 8 A.C ,la v^rsta de 51 de ani, Publius Ovidius Naso. Nu se stie precis care a fost cauza surghiunului, cu toate ca in Tristele, II. v. 179-218) gasim o explicatie:

 ” Dar mai ramâne ceva: sunt invinuit de-o crima

   Vai! rusinoasa: c-am fost adulter profesor”

Dar ce stim este ca el a trait in partile acestea, ale noastre, pâna la vârsta de 60 de ani când a si murit.

Exista unii cercetatori care considera ca Tomisul lui Ovidiu ar fi fost pe undeva pe la nordul Marii Negre, prin tinutul massagetilor. Pe ei ii invit sa revada impreuna cu mine informatiile, cu privire la localizarea Tomisului, care le gasim chiar la Ovidiu. 

  • Tristele, II, v. 179-218, scrisoare catre Augustus, traducere versificata de St.Bezdechi: „ Sufer dureri negraite aici, parasit intre dusmani;

 Nimeni n-a fost surghiunit in departari asa de mari.

Eu numai fost-am trimis lânga a Istrului guri inseptite,

Unde de-a Polului Nord geruri cumplit rebegesc.”

Deci Tomisul nu poate fi la nordul Marii Negre ci, undeva l^nga gurile de varsare ale Dunarii in Marea Neagra, acolo unde sa gaseste si azi Tomis/Constanta.

  • Trist.,V,7., „Moravurile tomitanilor”:

„ Cartea asta pe care o citesti,  iti soseste din tara

Unde Danubiu cel lat apele-si varsa in Pont.”

  •     3.Ponticele, III,5. „Te intrebi de unde iti vine scrisoarea pe care o citesti? De aci, unde Istrul se uneste cu apele azurii ale marii.”

Cred ca informatiile primite de la Ovidiu elimina ori ce alta opinie cu privire la o alta localizare a Tomisului.

Despre orasul Tomis si locuitorii lui.

Orasul era inconjurat de ziduri nu prea inalte, „cu paza pe ziduri si zavor pe la porti, impiedicând astfel pe dusmanosii de geti( Trist.,III,14,v.27) sa patrunda in ea.” Aici nu se gasesc carti de la care sa am un indemn si inspiratie „…..”in loc de carti suiera sagetile si armele” prin aer. „ Cea mai mare nenorocire este sa traiesti intre bessi si intre geti! Cea mai mare nenorocire este sa-ti aperi viata prin porti si prin intarituri de cetate si de-abia sa ai siguranta in puterile locale”(Trist.,,IV, 1, v. 67-106). „ Cât  tânar am fost am fugit de luptele cele aspre ale ostirii si cu mâinile mele n-am atins decât armele placerii. Iar acum la o vârsta inaintata (de peste 50 de ani n.a.), pieptul mi-l apar cu sabia, coastele cu scutul si parul meu albit il vâr sub coif. Când paznicul ne anunta , din locul sau de observatie, prind numaidecât armele cu mâna mea timida. Dusmanul crud ( getul, n.a.), purtând arcul si sagetile sale imbibate in venin, se arata sub ziduri cu calul sau gâfâind. Si, precum lupul lacom rapeste si duce cu sine prin samanaturi si prin padure , oaia ce nu s-a retras in târla, tot asa dusmanul barbar târaste pe cel ce l-a gasit pe câmp ne aparat de ingradeala portilor. Fiind prins, el sau il urmeaza (pe get n.a.) si primeste latul legat de gât, sau cade de sageata lui (a getului n.a.) otravita.”

„Coasta aceasta, macar ca-ntre Geti si si-ntre greci e-mpartita,

Insa de Getii rebeli pare sa tina mai mult.

Vezi intr-un numar mai mare pe Geti si sarmati, ce, calare,

Vin si se duc tot foind prin a orasului strazi.

Nu e nici unul din ei sa nu poarte in spate o tolba,

Arc si sageti ce la vârf unse-s cu fiere de sarpi.

Chip fioros, glasul crunt, icoana lui Marte intreaga;

Barba si pletele lor n-au fost taiate nicicând.

M^na deprinsa le e sa-nfiga in dusmani cutitul,

Care la orice barbar sta lânga sold in chimir.”

Cred ca nu este nevoie de prea multa imaginatie sa ne inchipuim ce s-a intâmplat 100 mai târziu; aceiasi romani, dupa ocuparea a 14% din teritoriul Daciei, zavorâti in cetati, inconjurati de Dacii doritori de razbunare, trmurau pentru vietile lor, bestemându-si „norocul” de a se gasi in mijlocul stramosilor nostri. In cei 152 de ani de nesemnificativa ocupatie (pâna la eliberarea Daciei de catre Regalion- stranepot al lui Deacebal- 258 A.D.) au avut parte de mai mult de 100 de razboaie cu dacii locali cât si cei liberi. Vânatoarea de romani era pentru ei nu un sport, ci o datorie de onoare pe care si-o indeplineau cu tenacitate, brutalitate si succes.

Limba localnicilor

Tot din  Tristele, V, 7, aflam parerea lui Ovidiu despre limba localnicilor:

„Oamenii astea abia de-s vrednici de numele de oameni,

Caci mai salbatici ei sunt chiar decât lupii cei cruzi.

Nici nu le pasa de legi, caci dreptatea se pleaca puterii;

Palosul lor bataios biruie orisice drept.

Largii nadragi si cojocul de ger ii pazesc anevoie

Iar fiorosul lor chip e acoperit de lung par.

Doar la putini mai gasesti vreo urma de limba greceasca,

Schimonosita si ea de al barbarului glas.

Printre norodul de aici nu se afla nici unul sa poata

Spune in graiul latin chiar cel mai simplu cuvânt.

Eu chiar, poetul roman- iertati-ma, Muze-silit sunt

De obicei sa vorbesc in al sarmatilor grai.

Din a dezvatului lunga pricina- desi mi-e rusine,

Spun- in memorie-mi vin vorbe latine cu greu.

Nu ma indoiesc ca si-n cartea aceasta gasesti nu putine

Vorbe barbare: a  fost locul de vina, nu eu. ”

In Ponticel, 1,2,v.15 aflam de la Ovidiu:” Traiesc in mijlocul dusmanilor si in mijlocul primejdiilor, ca si când o data cu patria, mi-ar fi fost rapita si pacea. Ei (barbarii), spre a indoi motivele de moarte printr-o moarte grozava, isi ung toate sagetile cu venin de vipera. Pregatit astfel calaretul se arata la zidurile ingrozite, ca lupul ce da târcoale oilor inchise. Doar arcul usor, odata intins de coarda de cal, ramâne mereu gata de lupta.”

In  Pontice, I,3,v.47, „Ingrozitorul dusman soseste, când din dreapta,când din stânga si teama se iveste in noi.”

In Pont.,I,8,v.8, Ovidiu marturiseste:” Traiesc in mijlocul unor necontenite razboaie, lipsit de liniste, caci Getul porneste cu tolba sa la lupta crâncena, continua………….Daca este sa-i credem pe Geti pe cuvânt, Aegypsos ( Tulcea de azi n.a.), Caspius ar fi fondat-o si ar fi numit-o dupa numele sau. Fiorosul Get a cucert-o pe neasteptate, intr-un razboi…”

In Pont.,II Ovidiu isi manifesta teama de :” Getul cel crud sa nu-i reteaze cu a lui sabie, capul”.

In scrisoarea adresata lui Attice, Ovidiu vorbeste detara neimblânzitilor Geti” spunând printre altele ca :”In lumea intreaga ne se gaseste o natie de oameni mai fiorosi ( ca Geti n.a.)”.

Drumurile, apele si marea, apartineau localnicilor si „nimenea ne este sigur, nici cu corabia, nici pe jos” in aceasta tara, ne spune acelosi Ovidiu in Pont.,III,1.

Dar sa revenim la limba „barbarilor” si felul in care Ovidiu se intelegea cu ei, asa cum este ilustrat in Tristele, V,10:”Ei se-nteleg intre ei printr-o limba ce-i leaga-ntre d^nsii;

Eu doar prin semne le-arat ce vreau sa le spun.

Eu sunt aicea barbar, caci nu-s priceput de nici unul;

Graiul latin, când l-aud Getii, prosteste surâd.”

In Pontice, I,5,v.59., c^nd timpul incepe sa-si spuna cuvântul, Ovidiu care se apropie de 60 de ani, vorbind despre versurile sale, ne spune:

”Ma tem, oare, ca nu o sa le aprobe in deajuns Getul ? Poate sunt prea indraznet, dar ma mândresc ca Istrul nu are un talent mai mare decât al meu. E destul daca in aceasta tara in care trebuie sa traiesc, sunt socotit intre barbatii Geti , ca poet.”

In  Pont.,III,2,v.37 aflam ca Ovidiu a invatat sa vorbeasca in limba Getilor si a Sarmatilor:’ Nam didici Getice Sarmaticeque loqui”. El incepe nu numai sa scrie versuri pentru ei , in limba lor, dar ii lauda pentru corecta intelegere a cuv^ntului prieten/prietenie, cuvânt care”induioseaza pâna si sufletele cruzilor geti”.

Tot de la el aflam si despre indeletnicirile femeilor, care torceau lâna aspra a oilor, iar apa o aduceau acasa pe crestetul capului.

Timpul trecând greu, Ovidiu ii spune in Pont., IV,13 unui prieten roman:” Si nu trebuie sa te miri daca versurile mele sunt rele; le-am facut fiind aproape un poet Get. Ah,mi-e rusine, dar am compus un poem si in limba Getilor si vorbele lor barbare le-am modelat dupa ritmul latin……..Dupa ce am citit pâna la sfârsit scrisul meu in versuri straine si am ispravit poema mea, toti si-au agitat capetele si tolbele lor cele pline si un murmur prelung a iesit din gura Getilor.”

Intr-un final din Pont.,IV,14,v.13, Ovidiu spune: ”Tomitani ( Getn.a.), la voi tin, desi urasc localitatea voastra.”

 Intorcându-ma la o ideie anterioara, va rog pe dumneavoastra sa va imaginati cum i-au privit aceiasi oameni locali pe invadatorii romani?

Ca pe niste civilizatori ori eroi!

Sau poate ca niste „Insamântaori”, viitori creatori ai poporului nostru de azi?

Credeti ce vi se spune, de o majoritate covârsitoare, de istorici români, faptul ca niste sotii si fete de astfel de razboinici puteau sa se comporte diferit de sotii  si parintii lor, aventurându-se in idile amoroase cu cotropitorii romani ?

Frica si teroare i-a carecterizat pe romani pe tot parcursul celor 152 de ani de ocupatie a 14% din teritoriul Daciei; sentimentul vinovatiei precum si spaima mortii eminente fiindu-le cel caracteristic.

Dacia a fost ultima tara din Europa cucerita partial de romani si prima din care au fost dati afara .

- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW