Război comercial și bătălie tehnologică chino-americană, tensiuni geopolitice legate de petrolul iranian… Dacă unul sau mai multe din astfel de potențiale șocuri lovesc economia mondială, spune cunoscutul economist Nouriel Roubini, aceasta se va afunda în recesiune și nicio politică monetară sau bugetară nu oferă o cale de ieșire.
Practic, susține Roubini, întreprinderile americane, europene și asiatice, limitându-și cheltuielile de capital, sectoarele mondiale tehnologice, manufacturiere și industriale sunt deja în recesiune. Unicul motiv pentru care nu s-a ajuns la o prăbușire mondială este faptul că rămâne solid consumul privat.
Trei șocuri negative, spune Nouriel Roubini, riscă să provoace până în 2020 o recesiune mondială. Toate sunt reflectarea unor factori politici asociați relațiilor internaționale, toate au în centrul lor Statele Unite, iar două implică China. Primul șoc potențial, relevă Roubini, decurge din războiul comercial și monetar chino-american, care s-a intensificat atunci când administrația Trump a confirmat intrarea în vigoare a noi taxe vamale la produse de proveniență chineză, acuzând Beijingul de manipulare monetară.
Al doilea motiv de îngrijorare rezidă într-un «război rece» în creștere între Statele Unite și China pe tema tehnologiilor. Aceste două mari puteri, subliniază Roubini, se înfruntă pentru a avea dominația în industriile viitorului: inteligență artificială, robotică, 5G… Statele Unite au plasat deja gigantul chinez al telecomunicațiilor, Huawei, pe o lista de entități care ar reprezenta un pericol pentru securitatea națională.
Al treilea risc major este legat, potrivit lui Roubini, de aprovizionarea cu petrol și produse petroliere. Deși o recesiune provocată de un război comercial, monetar și tehnologic este de natură să reducă cererea de energie și să determine scăderea prețurilor, confruntarea între Statele Unite și Iran ar putea antrena efectul invers. Dacă tensiunile degenerează în conflict militar, prețurile mondiale ale petrolului ar putea crește fulgerător și ar declanșa o recesiune, așa cum s-a întâmplat cu prilejul conflagrațiilor precedente din Orientul Mijlociu în 1973, 1979 și 1990.
Efect stagflaţionist și de demondializare
Toate cele trei potențiale șocuri mai sus menționate de Roubini antrenează un efect stagflaţionist, provocând creșterea prețurilor la bunurile de consum importate, intrări intermediare de componente tehnologice și de energie, reducând concomitent producția din cauza perturbării lanţurilor logistice mondiale. Și mai rău, conflictul chino-american alimentează deja un proces mai larg de demondializare, statele și întreprinderile nemaiputând conta pe o stabilitate de durată a acestor lanţuri de valoare integrate. Dat fiind că schimburile în materie de bunuri, servicii, capitaluri, muncă, informații, date și tehnologii devin din ce în ce mai balcanizate, costurile de producție la nivel mondial vor crește în toate sectoarele. De altfel, războiul comercial și monetar pe de o parte și competiția tehnologică pe de altă parte au tendința de a se amplifica reciproc. În context, Roubini dă exemplul grupului Huawei, actualmente lider mondial în domeniul echipamentului 5G. Această tehnologie va constitui în curând forma standard de conectivitate pentru structurile civile și militare cele mai importante, fără a mai vorbi de bunurile de consum de bază conectate via Internet.
De la șocul ofertei la șocul cererii
Problema, spune Roubini, este să se știe dacă decidenții monetari și bugetari sunt pregătiţi să facă față unui șoc de ofertă negativ durabil – chiar permanent. La șocurile stagflaţioniste din anii 1970 ei au răspuns printr-o politică monetară strânsă. În schimb, astăzi, principalele bănci centrale, cum este cazul Rezervei Federale americane, aplică o politică monetară mai flexibilă, în măsura în care inflația și previziunile de inflație rămân slabe. De-a lungul timpului, șocurile de ofertă negative au tendința să devină șocuri de cerere negative temporare care reduc concomitent creșterea și inflația, printr-un efect de depresiune a consumului și a cheltuielilor de capital. În actualele condiții, cheltuielile de capital ale întreprinderilor mondiale sunt în puternică depresiune din cauza incertitudinii privind probabilitatea, severitatea și persistența celor trei potențiale șocuri mai sus prezentate. Practic, susține Nouriel Roubini, întreprinderile americane, europene și asiatice, limitându-și cheltuielile de capital, sectoarele mondiale tehnologice, manufacturiere și industriale sunt deja în recesiune. Unicul motiv pentru care nu s-a ajuns la o prăbușire mondială este faptul că rămâne solid consumul privat.
Fără muniţie
Potrivit lui Roubini, șocurile mai sus menționate nu pot fi inversate prin politici monetare sau bugetare. Deși pot fi gestionate pe termen scurt, tentativele de răspuns permanent vor conduce în cele din urmă la o creștere a inflației și a previziunilor de inflație mult deasupra obiectivelor băncilor centrale. În anii 1970, reamintește Roubini, băncile centrale au răspuns la două șocuri petroliere majore. Ce a rezultat: o inflație și previziuni de inflație în creștere persistentă, deficite bugetare nesustenabile și o acumulare de datorii publice. Există o diferență importantă între criza financiară mondială din 2008 și șocurile de ofertă negative susceptibile de a ne lovi în curând. Primului șoc, rezidând în esență într-un important șoc de cerere globală negativă care a exercitat un efect de depresiune asupra creșterii și asupra inflației, a fost posibil să i se răspundă printr-o relansare monetară și bugetară. Ori, de data aceasta, conchide Nouriel Roubini, lumea se va confrunta cu șocuri de ofertă negative durabile care ar necesita o formă de răspuns politic foarte diferit pe termen mediu.Tentația de a repara pagubele via o relansare monetară și bugetară fără sfârșit nu constituie o opțiune judicioasă.
