Vă propunem un melanj de radiografie satirică și privire introspectivă asupra propriei conștiințe, un scurtmetraj memorabil și original, disponibil pe portalul autohton cinepub.ro, unde mai puteți găsi atât producții scurte, cât și lungmetraje, creații ale cineaștilor din România.
Încă de la început, scurtmetrajul Verei Surățel aruncă o privire ironică asupra fenomenului politic, pe fundalul unor cadre desprinse ca din benzi desenate, vocea unui lider politic anunțând hotărât: ”Voi merge la alegeri cu o poziție foarte clară și fermă! Acum ori niciodată!”.
Ar putea exista onestitate în demersul său sau totul este doar demagogie?
”Ultima șansă” a națiunii îndemnate să voteze poate fi, la fel de bine, doar o capcană abil întinsă…
În decoruri oarecum arhaice, în clarobscur, și cu cadre care par a parodia, Ira (Irina Artenii), care era operator de sunet la un post de radio, denaturează intenționat înregistrarea politicianului, pe care nu îl cunoștea.
Iar vopseaua roșie care ”nu se ia” pare a fi o aluzie la alte ”pete”, mult mai profunde, care cangrenează societatea…
Desigur, ”verdictul” privind corectitudinea discursului este invitat să îl dea fiecare dintre noi, însă, în același timp, el pare a fi clar: nu este al unei persoane anume, nu este neapărat din prezent, ci este universal valabil și își are, din păcate, sorgintea în acel tip de tare sociale înfierate, de exemplu, de Kafka și de Orwell.
În privința corectitudinii intervenției, lucrurile se complică puțin.
Acțiunea Irei este pusă la îndoială de un alter ego al ei (Cătălina Moga), însă știm cu toții că putem aplica legile corectitudinii și ale moralității acolo unde sunt respectate și de ceilalți, și unde discursul nu este doar o ofensivă de prost gust pentru a clama niște neadevăruri.
Introducând în discuție relativitatea sentimentelor și a gusturilor, operatoarea arată că, totuși un singur lucru nu este relativ: ”eul”, care are o identitate proprie.
Melanj de dialog filosofic și cadre simple, de scene filmate și imagini desenate, pe un fundal în care râsul poate fi ”ultima armă”, Nu te știu, nu mă știi propune, în egală măsură, o radiografie satirică a socialului și politicului, dar și o privire aruncată introspectiv asupra propriei conștiințe.
Etichetată drept ”nebună”, Ira va fugi, către final, tot mai departe…
Poate de lume, poate de ea însăși.
”Cineva ascultă?”, se întreabă, retoric, eroina, la sfârșit.
Muzica originală este semnată de Leyah.
Recomand acest scurt-metraj UNATC pentru originalitate, mesaj și interpretare, este o mică ”pată de culoare” ce merită să-i fie acordată atenție.
