Numărători impare / Comptages impairs de Mirela Minuța Alexa (Iași, Editura Stef, 2025) se configurează ca o construcție lirică a intimității confesive

Al.Florin Țene

Membru al Academici Americană Română de Cultură și Știință

Părintele în viață al Zilei Limbii române

Cetățean de onoare al municipiului Drăgășani

Președintele internațional al Ligii Scriitorilor

Volumul bilingv Numărători impare / Comptages impairs (traducere în limba franceză de Maria-Alexandra Iliescu) se configurează ca o construcție lirică a intimității confesive, articulată predominant în forme fixe (sonet, rondel, glosă), dar deschisă, în final, și către versul cu respirație mai liberă. Cartea este structurată pe o dublă mișcare: una tematică – iubirea ca experiență a împlinirii și a pierderii – și una formală – alternanța dintre rigoarea prozodică și fluiditatea imagistică.

Poemul-program, „Numărători impare”, instituie metafora centrală a volumului: existența afectivă este o aritmetică inegală, un calcul al anotimpurilor interioare, în care armonia este mereu amenințată de ruptură. Strofa finală concentrează această viziune:„Ca-n numărători impare
Iernile să viscolească
Sufletele noastre care…
Curg în lut să se iubească.”

„Numărătoarea impară” sugerează dezechilibrul constitutiv al cuplului, imposibilitatea simetriei perfecte. Iubirea nu este aici un echilibru static, ci un proces tensionat, oscilant între anotimpuri („Între primăvara-mi albă / Şi-a ta ruginie toamnă…”

Imaginarul vegetal (trandafir, lăcrămioară, nalbă) funcționează ca extensie a stărilor afective, într-o manieră apropiată de simbolismul târziu, însă fără ambiguitate hermetică: metafora este transparentă, comunicativă, orientată către receptarea empatică.

Unul dintre meritele volumului constă în asumarea consecventă a formelor fixe. Sonetul „Lacrimi de rugină” exemplifică această disciplină prozodică, convertită în intensitate tragică:„Iar când în poartă îmi vei bate, mâine,
Din clampa veche… lacrimi de rugină
Vor curge peste mâinile-ți străine…”

Imaginea „lacrimilor de rugină” transformă materia (metalul oxidat) în afect, într-o sinestezie discretă, dar eficientă. Timpul („Nisipul din clepsidră nu-i de vină…”

Atmosfera nu este doar cadru, ci agent al ireversibilului. În economia sonetului, opoziția dintre dorința reîntoarcerii și imposibilitatea ei creează tensiunea dramatică specifică liricii de despărțire.

Rondelurile, prin repetiția versului-refren, susțin ideea obsesiei afective. În „Îți sunt vlăstar…”, relația filială devine metaforă a legăturii ontologice:„Tu nu-ncerca din tine să mă frângi!
Îți sunt vlăstar, ar sângera cuvântul!”

Aici, cuvântul capătă corporalitate („ar sângera”), iar limbajul se identifică cu ființa. Poezia devine, astfel, spațiul unei etici a iertării („Legând iertarea cu iubire, -n rugi…”

Un nucleu tematic important îl constituie destrămarea comunicării în interiorul cuplului. Poemul „Singurătate în doi” oferă una dintre cele mai pregnante imagini ale alienării afective:„E grea-nsingurarea, în suflet frământă…
Tăcerea-și așterne lințoliu-n privire
Când nu poți rosti «noapte bună, iubire!»…
Dar singurătatea în doi e mai cruntă!”

Metafora „lințoliului” așternut în privire trimite la o simbolică funerară: moartea comunicării precede moartea relației. Finalul, sentențios, are forța unui aforism liric.

În „Lacrimi de gheață”, imaginarul înghețului și al clepsidrei accentuează ideea irosirii:„Sunt lacrimi de gheață, iubite,
Poeme-mpietrite pe buze!”

Versul relevă conștiința blocajului expresiv: poemul însuși devine lacrimă înghețată, suspendată între dorință și imposibilitate.

Glosa „O Julieta și-un Romeo…” introduce un registru intertextual, trimițând la mitul cuplului tragic:„Mii de iubiri sfârșit-au sfârtecate
În dinții oțeliți, prin moara vremii…”

Repetiția versurilor-cheie, specifică glossei, creează impresia de ciclicitate implacabilă. „Moara vremii” devine o metaforă a istoriei care macină destinele, iar „mugurii răstigniți în ochiul iernii” sugerează sacrificiul inocenței în fața urii colective.

În poemul „În ochiul unui vis”, erotismul este filtrat prin vinovăție și vis:„Și mă dezbraci, puțin, câte puțin,
Cu ochii însetați și plini de vină!”

Erosul nu este celebrat exuberant, ci tensionat de conștiință morală, ceea ce îi conferă gravitate. Imaginarul focului și al cenușii („Pe rugu’-ncins, e scrum orice idee…” Iubirea menține ambivalența între ardere și distrugere.

Versiunea franceză (Comptages impairs) reușește, în linii generale, să conserve structura formală și imagistica textelor românești, facilitând circulația simbolurilor într-un alt orizont cultural. Traducerea nu diluează tensiunea lirică, ci o adaptează unui alt registru fonic, ceea ce conferă volumului o dimensiune dialogică.

Numărători impare / Comptages impairs este un volum coerent tematic și riguros formal, centrat pe mitologia iubirii ca experiență totală: pasiune, vină, sacrificiu, memorie. Poezia Mirelei Minuța Alexa cultivă claritatea imaginii și sinceritatea confesiunii, preferând transparența emoțională în locul ambiguității moderniste.

Metafora „numărătorii impare” sintetizează întreaga viziune: viața afectivă nu urmează o logică a parității și a echilibrului, ci una a asimetriei fertile, a tensiunii care generează poezie. Volumul se impune, astfel, ca o pledoarie pentru rigoare formală și autenticitate trăită, într-un peisaj liric contemporan adesea dominat de fragmentarism și discursivitate.

Citind acest volum al președintei filialei Arad a Ligii Scriitorilor m-am convins că autoarea poate fi premiată cu Premiul de Excelență, oferit de filiala Arad a Ligii Scriitorilor.