Nu ştim dacă fotbalul este într-adevăr ”cel mai frumos sport de pe planetă”, aşa cum ne asigură textul publicitar (fanii hocheiului şi ai baschetului, mai ales cele practicate în ligile profesioniste americane, ar putea susţine, cu argumente, altceva), dar avem o certitudine: cel practicat de echipa Olympique Marseille în momentul de faţă ar putea fi situat la polul opus.
Spuneam, într-un comentariu anterior, că în pofida locului 2 ocupat atunci de OM, jocul prestat de elevii lui Jorge Sampaoli mi se pare unul slab (pentru că marseillezii au mai dat dovadă de slăbiciuni în actuala ediţie de campionat).
Aseară, într-un meci din penultima etapă a Ligue 1, pe terenul lui Rennes, OM încercând să rămână pe o poziţie care să-i permită accesul direct în grupele Ligii Campionilor din etapa următoare, temerile mi s-au confirmat.
Marseillezii au făcut o primă repriză absolut dezastruoasă, la capătul căreia dacă tabela ar fi arătat 3-0 sau chiar 4-0 pentru gazde nu ar fi mirat pe nimeni. În primul rând, enorm de multe mingi greşite, posesii pierdute, baloane aruncate aiurea. Ambele goluri ale gazdelor au venit şi după gafe de apărare (chiar dacă, desigur, atacanţii gazdelor au meritul de a fi ştiut cum să speculeze aceste erori), iar Bourigeaud, autorul primului gol al lui Rennes, îşi putea trece în cont ”dubla” tot după o eroare defensivă.
Apoi, dincolo de erorile de execuţie ale fotbaliştilor lui OM, nici aşa-zisul reviriment venit cam după o oră de joc, când Sampaoli a mutat ofensiv (oricum nu avea de ales şi nu mai avea ce pierde) nu a durat prea mult şi nu s-a concretizat pe tabelă: oaspeţii au făcut un pressing destul de bun, dar care s-a stins relativ repede, şi nu au mai reuşit până la final să ameninţe cu adevărat poarta lui Gomis, gazdele mulţumindu-se să conserve rezultatul (fără a face însă antijoc).
Coroborat cu victoria celor de la AS Monaco, care au revenit, 4-2 cu Brest, după ce au fost conduşi cu 0-2, rezultatul înregistrat sâmbătă seară îi pune pe elevii lui Sampaoli într-o situaţie dificilă.
Dar, să fim serioşi, dincolo de calculele financiare, cu un astfel de joc OM nu ar avea ce face în grupele Champions League.
Este drept că nu l-au avut în teren pe starul Dimitri Payet, cel care a reuşit să-şi asume cu succes atât rolul de coordonator de joc, cât şi pe cel de golgeter, dar nu este o scuză suficientă.
Este adevărat că în acest sezon marseillezii au avut şi evoluţii mult mai bune (altfel, fireşte, nu ar fi ajuns în primele 3 echipe din campionat), printre jucătorii care au ieşit, de mai multe ori, la rampă, în afară de Payet, numărându-se şi Matteo Guendouzi, un real talent, sau atacantul turc Cengiz Under, alături de inepuizabilul portar Mandanda.
Dar astfel de evoluţii trebuie confirmate prin constanţă şi prin omogenitate la nivelul întregului lot.
Olympique Marseille nu este doar un nume în Franţa. Este o legendă.
În afară de trecutul glorios, când, în 1992-1993, reuşea să câştige Liga Campionilor, a izbutit chiar şi în istoria foarte recentă să impresioneze: acel, hai să-l numim ”dream team”, care sub comanda lui Marcelo Bielsa reuşea să se ”ia la trântă” cu mult mai potenta financiar PSG şi în meciul direct doar neşansa a făcut să nu-i şi răpună pe adversari.
Fanii şi admiratorii echipei de pe Stade Vélodrome, printre care mărturisesc că mă număr, merită pentru sezonul următor mult mai mult, şi sunt convins că este posibil, însă pentru asta lotul trebuie întărit şi omogenizat, iar ideile tactice puse în aplicare fără greşeală.
