Al.Florin Țene
Mi-a parvenit, nu de mult, cu ajutorul soției, poeta Titina Nica Țene, un roman al mai tânărului confrate Tudor Runcanu, cu următoarea dedicație: “Doamnei Titina Țene, cu drag această poveste fantastică! ss Tudor Runcanu, Cluj, iulie, 2022. “
Am reprodus fraza autorului cu scopul de a reda cititorului esența acestui roman scris în spiritul unei povești fantastice, care justifică enunțul meu din titlu.
Autorul acestui roman face parte din generația milenaristă-postdecembristă din capitala Ardealului, din care fac parte scriitorii și poeții: Adrain Bumb, Horia Munteanu, Daniel Hoblea, autorul unui superb volum” Gâlceava himerelor“, Pavel Azap, redactor la revista “ Tribuna“, Daniel Moșoiu, redactor la Radio Cluj, Victor Țarină, regretatul Alexandru Hălmăgeanu, Tudor Runcanu și Ionuț Țene, numit de critical literar Adrian Țion într-o carte despre poezia clujeană “reprezentantul generației milenariste“.
Romanul ”Cuibul bufniței“ de Tudor Runcanu, apărut la Editura Eikon, București, 2018, este structurat în 22 de capitole, în care descoperim surprinzătoare texte ce pot fi înțelese ca aforisme, sau gânduri de înțelepciune. Autorul ne introduce într-o lume ce oscilează între realitate și poveste, între trăirile personajelor principale Elias și Olga ce urcă în oniric și coboară în realitate, atunci când detectivul Eusebiu anchetează crima din salonul de lectură și jocul de cărți ale Olgăi.Prozatorul ne-a dat aici o analiză ontologică ca teorie speculativă despre esențele sau principiile ultime ale tuturor lucrurilor, un fel de teorie, prin desfășurarea acțiunii a existenței, a tot ceea ce există, despărțită arbitrar de teoria cunoașterii și care rupe categoriile și formele gândirii de existență.
“Cuibul bufniței” e, până la un punct, catagrafia splendorii imaginației agonice și, precum un baroc, prozatorul a văzut în decompoziția subiectului o zvâcnire ultimă a unor personaje prinse în mrejele Olgăi, o combinație de otium, de anxietate inefabilă prin lagăr, salon de autre fois unde se ghicea viitorul de către Elias și se servea supă de bufniță și, chiar, din cuibul acesteia. În urma căruia unii din musafiri trec dincolo. Tot ce a avut de sintetizat prin stil, romanul are o materie epică trepidantă fantastă cu implicații reale și nu trăiește exclusiv prin eveniment real, dar intruzionat cu un fantasm de origine kafkiană, care amintește de atmosfera din romanele lui Kafka. Autorul împletește atmosfera imginată de el cu atmosfera unui ev decadent, absurd și opresant, ficționalizat, strămutat când într-o localitate medievală, când în una contemporană cu aer militarizat și levantin.
Subtilitatea întrebărilor detectivului, elegantul Eusebiu, conduce cititorul spre un absurd neînțeles de Elias, sau poate spre o realitate ascunsă, totul ne îndrumă spre o atmosferă agonică, risipitoare de imaginație.
Apoi, memoria în acest roman este o colecție febricitantă de curiozități psihologice, un șir de terribilita, un amestec de grotesc și de crepuscular patetic demn de cinematografia lui Bunuel. Prozatorul e un extraordinar pictor de pastă groasă, un fotograf cu imaginație savant de moravuri extravagante, pasionat de a retușa clișeul și a-l preface în imagini onirice. Tudor Runcanu este un povestitor abil și profund, cu talent epic deosebit, știutor de efecte savante intruzionate cu texte aforistice. Știe să țină firul întins al narațiunii într-o tensiune adeseori surprinzătoare, așa cum este sfârșitul romanului când Elias este o bufniță ce va fi prinsă pentru o viitoare ciorbă pregătită de femeia fatală, numită Olga.
Subiectul romanului are o cheie, se bizuie pe un senzațional descoperit în existența unor familii dintr-un oraș cu un trecut medieval, într-o perioadă relativ recentă sub o dictatură venită de la răsărit. El se bizuie pe locvacitatea uluitoare a unei imaginații inventive și fără prejudecăți în drumul autorului spre gnoseologie.
