Dicţionarele oferă următoarea definiţie a pagodei: “templu hindus, budist sau brahman alcătuit din mai multe etaje care se retrag succesiv şi ale căror streşini sunt întoarse în sus, dând edificiului o formă piramidală”.
Ca o introducere poetică am ales “Rondelul pagodei” de Alexandru Macedonski: “De mari fluturi sărutată,/Pe-o movilă-artificială,/E pagoda argintată/De zâmbirea matinală./Umbra pomilor, mişcată,/O dezbracă, virginală,/De mari fluturi sărutată/Pe-o movilă-artificială./Picurând, diamantată,/Porţelanul roz i-l spală/Roua tainic deşirată/Pe faţada sculpturală,/De mari fluturi sărutată.”.
De asemenea, m-au impresionat versurile poeziei “Conversaţie pură c-o literă chinezească” de Marin Sorescu: “Vai, câte minuni, câte chinezării mi-au scăpat/De-a lungul timpului,/Prea chircit în inima Europei,/Lipit de raţiunea grecească,/Dedulcit la silogism/Şi născut prea târziu pentru Extremul Orient!/N-am primit în dar niciun sul de mătase,/În timpul Dinastiei Han,/Cu atât mai puţin în timpul următoarelor dinastii./Picioarele mele n-au făcut bătături pe Drumul Mătăsii/Şi nu mi s-a văzut umbra, nici ducându-se,/Nici venind pe şerpuita cale,/Îmbrăţişându-se cu şirurile de oaze din pustiu./Şi nu mi-am înfăşurat umerii/În hlamidele (mantiile – n.n.) unduioase ale Fluviului Galben.”. Preluând un vers din poezia lui Marin Sorescu, afirm că – “deşi mi-au scăpat multe minuni şi chinezării de-a lungul anilor” – am avut şansa de a admira anumite pagode în diferite ţări ale Asiei cu prilejul misiunilor oficiale sau al excursiilor efectuate împreună cu soţia mea, după cum voi arăta mai jos.
În R.P. Chineză am făcut două vizite pe linie de tineret în anii 1971 şi 1984, precum şi o excursie de două săptămâni cu soţia mea în vara anului 2002, văzând cu acele ocazii mai multe lăcaşuri de cult.
Pagoda Tianning din Beijing, care datează din perioada Dinastiei Liao (1100-1120), are o înălţime de 58 de metri, fiind compusă din 13 etaje octogonale de cărămidă şi piatră. La baza ei sunt doi gardieni cu figuri fioroase care îl apără pe Budha rugându-se pe tronul său, iar deasupra lui, două dansatoare fermecătoare încântă privirile vizitatorilor.
La Hangzhou, în apropierea Lacului de Apus, se află Pagoda celor Şase Armonii/Liu He construită pe vremea Dinastiei Song între anii 386 şi 581 şi renovată mult mai târziu, în timpul Dinastiilor Ming (1368-1644) şi Qing (1644-1911). Pare a fi o structură octogonală cu 13 nivele, dar are în realitate doar şase nivele la care se adaugă baza ornamentată cu chipuri umane, animale, păsări şi flori.
Pagoda Longhua de la Shanghai este un monument de cărămidă şi cherestea, înalt de 40 de metri, dedicat lui Maytreia Budha şi ridicat în anul 977.
În R.S. Vietnam, perioada celor opt luni (august 1993 – martie 1994) – când eram Însărcinat cu afaceri ad-interim al României – mi-a permis cunoaşterea unor monumente ale Budhismului din diferite oraşe.
La Hanoi/Capitala ţării, patru Pagode m-au impresionat enorm, vizitându-le de mai multe ori: *Pagoda Hoe Nhai a fost creată de un călugăr chinez pe nume Trong Dien în anul 1020, reuşind să îl înduplece pe Monarhul care îi persecuta pe toţi călugării budhişti, explicându-i cu răbdare învăţăturile acelei religii. *Pagoda Tran Quoc a fost ridicată pe o insulă din Lacul de Vest în anul 545 pe vremea Împăratului Ly Nam De; lăcaşul este împodobit cu multe statui de lotuşi care semnifică în mentalul vietnamez puritatea corpului, a minţii şi a cuvântului. *Pagoda Quang Su (cunoscută şi ca Pagoda Ambasadorilor) a fost extinsă la finele secolului al XV-lea, în timpul Dinastiei Le, devenind locul tradiţional de primire a emisarilor străini, purtători ai unor mesaje importante. *Pagoda într-un Stâlp, ridicată între anii 1028-1054 la ordinul Împăratului Ly Thai Tong, are următoarea biografie: neavând copii, Suveranul a visat într-o noapte că l-a întâlnit pe Zeul budhist Avalokiteshvara stând pe o floare de lotus, care i-a dăruit un fiu; Împăratul s-a recăsătorit cu fata unui ţăran, având împreună un fecior şi, în semn de recunoştinţă, a construit acea Pagodă sub forma unei flori de lotus, sprijinită pe un singur stâlp de piatră în mijlocul unui lac superb.
Pagoda Du Hang cu trei nivele din cărămidă roşie din oraşul-port Haiphong a fost realizată în secolul al XVII-lea, în timpul Dinastiei Ly şi renovată mai târziu de Nguyen Dinh Sach, un ofiţer din garda imperială, care a demisionat ulterior, devenind călugăr budhist.
În Oraşul Ho Chi Minh/fostul Saigon am admirat minute în şir Templul Quan dedicat Zeiţei Milosteniei, Guan Yin; lăcaşul a fost construit în stil chinezesc în secolul al XIX-lea. Acolo am văzut statuile Împăratului de Jad şi Înţeleptului Lao Tzi înfăţişat în ipostaza unui bătrân cu barbă albă şi mantie galbenă, înconjurat de câţiva copii şi ţinând în mână o piersică – simbolul Nemuririi.
Într-o deplasare la Ventiane/R.P.D. Laos – unde eram acreditat ca Însărcinat cu afaceri ad-interim al României – am avut plăcerea de a vedea trei monumente religioase: *Templul Pha That Luang, cel mai mare edificiu budhist din ţară, care era în secolul al III-lea hindus şi apoi khmer, are trei nivele ale monumentului înalt de 44 de metri, ce reflectă triada Corpurilor lui Budha: Corpul Esenţei; Corpul Bucuriei; Corpul Transformării. *Templul Wat Si Muang, situat aproape de Podul Prieteniei peste fluviul Mekong (graniţa dintre Laos şi Thailanda), a fost ridicat în anul 1653 pe ruinele unui sanctuar din Imperiul Khmer; se spune că în acel an, o tânără însărcinată şi-a sacrificat viaţa pentru a alunga spiritele rele, intrând într-o gaură din pământ şi murind atunci când marele stâlp central al lăcaşului respectiv a fost coborât şi fixat definitiv acolo. *Pagoda din complexul Templului Wat Inpeng este străjuită de statuia de piatră a unui leu; potrivit unei legende, în timpul construirii clădirii, Budha s-ar fi prefăcut într-un bătrân înţelept, asistând la executarea tuturor lucrărilor.
Aflat într-un turneu asiatic la Colombo/Sri Lanka, am mers la Templul Gangarama, un lăcaş budhist construit în formă piramidală la sfârşitul secolului al XIX-lea, în cadrul căruia se află Pagoda Cetiya. Trecând pe un pod de lemn, am văzut Bodhi Tree/Ficus Religiosa – arborele sacru la care se spune că s-ar fi rugat cândva Budha.
La Kolkata/India am admirat Pagoda Neagră, un templu hindus, construit în anul 1731 şi dedicat Zeului Shiva. Turlele sale, înalte de 165 de picioare, erau un ajutor preţios pentru orientarea marinarilor care navigau în acea zonă.
Wat Arun: astfel se numeşte Templul din Bangkok/Thailanda, care mi-a luat o zi întreagă spre a-l vizita. Acest semn identitar al metropolei asiatice, numit, de asemenea, Temple of Dawn/Templul Zorilor este situat pe malul vestic al Râului Chao Phraya. Turlele sale impunătoare, înalte de peste 70 de metri, sunt decorate cu numeroase plăcuţe de sticlă colorată şi de porţelan chinezesc. Templul găzduise statuia lui Budha de Smarald, îmbrăcată în aur şi înaltă de 66 de centimetri (secolul al XV-lea) înainte ca Palatul Regal să se mute pe celălalt mal al râului.
Pagoda cu Şapte Etaje din Singapore este un splendid edificiu creat după proiectul unui arhitect din Taiwan, având ca sursă de inspiraţie un Templu de la Nanjing. Văzută din exterior, ai impresia că acea Pagodă ar urma să zboare către înaltul Cerului, părăsind Chinese Garden care înconjoară lăcaşul.
La Tokyo/Japonia – unde am ajuns în cadrul turneului diplomatic menţionat mai devreme – am admirat Pagoda cu Cinci Etaje din cadrul Templului Sensoji, înaltă de peste 53 de metri. Pagoda iniţială (anul 942), distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost refăcută ulterior în stilul original, primind astăzi numeroşi credincioşi şi vizitatori.
Pagodele cu aripile lor larg desfăşurate sunt îndreptate spre înaltul Cerului pentru ca acolo să poată primi binecuvântarea lui Buddha.
