Dr. Dan Mihai Bârliba
Cunosc destul de bine Havana, capitala Cubei, din cele şase deplasări în misiuni oficiale pe linie de studenţi şi de tineret în perioada 1973-1979 când eram Secretar al Uniunii Internaţionale a Studenţilor (UIS). Cu prilejul participării la reuniunile Comitetului Executiv al UIS şi ale Comitetului Internaţional de Pregătire a Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor din vara anului 1978, ca şi la o serie de manifestări politice din cadrul acelui Festival, am reuşit să valorific de fiecare dată timpul liber pentru a merge, de unul singur, prin Havana, fiind “înarmat” cu un carnet de însemnări, un aparat de fotografiat, o hartă a oraşului şi Ghidul Michelin. În drumurile mele am ajuns la unele locuri legate de biografia marelui romancier american Ernest Hemingway.
“Finca Vigia” este o clădire cochetă, construită în anul 1886 după planurile unui arhitect catalan, care se află la aproximativ 25 de kilometri de Havana. Aici Hemingway a locuit cu chirie începând din anul 1939, după ce s-a căsătorit cu jurnalista Martha Gellhorn, devenită a treia lui soţie; după divorţul de aceasta în anul 1945, el a păstrat vila, între timp cumpărată, venind acolo doar în perioadele de iarnă, împreună cu cea de a patra şi ultima soţie, Mary Welsh, până în anul 1960. Am văzut, printre numeroasele fotografii expuse în interiorul edificiului, una a lui Hemingway relaxându-se pe terasa de la Finca Vigia la un pahar de băutură indigenă, precum şi altele înfăţişându-l împreună cu copiii săi Gloria şi Patrick; alături de soţia Martha într-o vizită în China; în cabina ambarcaţiunii “Pilar”, navigând în proximitatea coastei cubaneze; lângă soţia Mary în Africa; împreună cu actorul Gary Cooper la o vânătoare de păsări în Idaho/SUA; tête-à-tête cu Fidel Castro.
În timpul vizitei de câteva ore am încredinţat memoriei aparatului de fotografiat imaginile privind trofeele cinegetice ale lui Hemingway, maşina de scris, biblioteca cu peste 9.000 de volume, stampele şi statuetele chinezeşti, vasul de pescuit, precum şi micul cimitir canin compus din patru pietre funerare de marmură roşie pe care sunt înscrise numele patrupezilor îndrăgiţi: Black, Negrita, Linda şi Neron. Menţionez un fapt semnificativ: aceea era locuinţa în care Hemingway a scris două dintre celebrele sale romane: “Pentru cine bat clopotele” (1940) şi “Bătrânul şi marea” (1951). Deşi se afla în relaţii bune cu liderul revoluţionar, în iulie 1960 Ernest Hemingway părăseşte vila unde trăise două decenii, plecând definitiv din Cuba într-o stare foarte deteriorată a sănătăţii; peste un an, la 2 iulie 1961, el luase decizia de a pune capăt propriei vieţi la Ketchum/Idaho. Ulterior, Finca Vigia a devenit “Muzeul Hemingway”, o atracţie de primă mărime pentru turiştii străini.
“Bodeguita del Medio” este numele unui renumit restaurant-bar de pe strada Empedrado, în apropierea Pieţei Catedralei din Havana Veche; aici obişnuia să vină Ernest Hemingway pentru a servi un cocktail mojito preparat din rom, mentă, zahăr, limetă (o specie de citrice foarte aromate) şi sifon. Am făcut o fotografie a unei inscripţii originale care era înrămată şi aşezată în mijlocul barului, printre zeci de sticle cu băuturi fine: “My mojito in La Bodeguita./My daiquiri in El Floridita.” (Mojito al meu în La Bodeguita./Daiquiri al meu în El Floridita.); inscripţia cvasi-versificată purta semnătura “Ernest Hemingway”. Desigur, nu puteam să las în afara vizitelor mele vechiul restaurant-bar pescăresc denumit “Floridita. La Cuna Del Daiquiri” (daiquiri este un cocktail făcut din rom şi limetă) care m-a întâmpinat cu ospitalitate tot în Havana Veche, în apropierea Muzeului Naţional de Arte Frumoase. Am aflat peste ani că în 2003, în restaurantul “El Floridita” fusese amplasată o statuie din bronz a lui Hemingway în mărime naturală, sculptată de artistul cubanez José Villa Soberón şi aşezată exact pe locul unde scriitorul venea prin tradiţia riguros respectată atât de clienţii locali, cât şi de cei străini. M-a impresionat faptul că ambele localuri erau încărcate cu poze ale marelui scriitor american aflat la bar de unul singur sau în compania unor prieteni de spirit; în acele localuri veneau deseori şi alte personalităţi din lumea literaturii, printre care John Dos Passos, Pablo Neruda, Graham Greene.
De asemenea, cu Ernest Hemingway m-am întâlnit virtual, vizitând câteva mari librării din Havana (Libreria Venecia; Libreria Victoria; Memorias Libreria) unde erau expuse traduceri în limba spaniolă ale cărţilor “Adio, arme!”, “Bătrânul şi marea”, “Pentru cine bat clopotele” şi “Fiesta”. În pofida propagandei care critica prin multe panouri stradale “el imperialismo norte-americano”, un celebru scriitor provenit din acel spaţiu geografic se prezenta cititorilor de toate vârstele din Capitala Cubei prin capodoperele sale renumite în lumea întreagă.
Aş putea spune că Havana mi-a purtat noroc în sensul că acolo am aflat multe lucruri interesante despre o figură emblematică a literaturii universale: scriitor de romane, nuvele şi schiţe; jurnalist; reporter de război; laureat al Premiului Pulitzer pentru Ficţiune şi al Premiului Nobel pentru Literatură.
Ca un Memento adăugat articolului despre Ernest Hemingway prezint spre reflecţie două dintre aforismele sale: “La cele mai importante răscruci ale vieţii nu există nicio semnalizare.”; “Înainte să vorbeşti, ascultă. Înainte să reacţionezi, gândeşte. Înainte să cheltuieşti, câştigă. Înainte să critici, aşteaptă. Înainte să te rogi, iartă. Înainte să te opreşti, încearcă.” Spre marea mea surpriză, atunci când am răsfoit volumul “Gânduri printre cuvinte” (2016), am găsit această însemnare privind romanul despre Războiului Civil din Spania: “«Pentru cine bat clopotele»? Pentru matale, domnule Hemingway!”.
Hemingway, Jack London, Edith Piaf : nume ilustre … o viata’n trei !