Faptul că „Piramida puterii – Dicţionar de oameni politici şi de stat, generali şi lideri religioşi din România (1944-2018)” de Gheorghe Crişan s-a tipărit într-o nouă ediţie „revăzută şi adăugită” nu poate decât să-i bucure pe toţi cei interesaţi de o informaţie sigură, concisă despre persoanele care, perioade mai lungi sau mai scurte de timp, au ilustrat viaţa politică românească în această epocă. Epocă în care societatea noastră avea să cunoască radicale sau mai bine zis revoluţionare răsturnări, una de la dreapta la stânga în 1944 şi alta de la stânga la dreapta în 1989. Între aceste două date – un regim totalitar, care a durat patru decenii şi altul democrat, care, cu toate şovăielile şi imperfecţiunile sale, stă să împlinească trei decenii. Nu trebuie să uităm şi cei trei ani, 1944-1947, când în primele momente am trăit cu satisfacţia revenirii democraţiei, ceea ce s-a dovedit repede o iluzie în care am crezut chiar şi atunci când devenise o himeră. Consideram că ceea ce se petrece sub ochii noştri este vremelnic. A durat… 45 de ani.
Cele 2155 de pagini ale Dicţionarului reflectă aceste trei perioade din istoria poporului român şi nu este greu să ne dăm seama ce imensă cantitate de muncă, ce tenace şi sârguincioasă cercetare a stat la temelia lui. Pentru a-l ridica la structura de acum, dl. Gheorghe Crişan a investigat un material imens, aflat fie în publicaţii oficiale, care consemnează toate mişcările guvernamentale şi de altă natură, fie lucrări de specialitate etc. Din toate aceste file, autorul a extras un număr imens de nume şi date pe care le-a ordonat riguros, fiecare „intrare” – ca să folosim un termen tehnic – fiind structurată pe câteva rubrici: data naşterii şi atunci când e cazul a încetării din viaţă; studii; profesia/ocupaţia, activitatea profesională/funcţii; activitatea politică/funcţii) şi uneori un adaos cu titlul Alte – acesta privind fie anumite „premiere” care se leagă de numele personajului respectiv, fie întorsăturile dramatice ale unor destine.
Trebuie apreciată strădania izbutită a dlui Gheorghe Crişan de a oferi o informaţie obiectivă, esenţială pentru cunoaşterea unui drum şi, de ce nu, a zigzagurilor unor traiectorii politice. Nu şi-a propus să comenteze. Ar fi fost de-a dreptul imposibil, ţinând seama de numărul mare de persoane pe care le prezintă acest binevenit Dicţionar. Datorită lui, multe aproximaţii vor fi evitate şi vom vorbi despre unele persoane ale scenei noastre politice nu „din auzite”, sau din „amintiri”, care multe poartă pecetea eroziunii memoriei, ci pe baza datelor cu acribie selectate.
Binevenite sunt şi cele două Anexe, cea dintâi: şefii statului român din această perioadă: de la Regele Mihai I până la Klaus Iohannis. Şi aici aş vrea să subliniez că în răstimpul care face obiectul acestui Dicţionar s-a petrecut şi o altă schimbare radicală în istoria României: de la regimul monarhic instaurat în 1866 la unul republican la 30 decembrie 1947. Cea de-a doua Anexă e dedicată guvernelor care s-au succedat, de la cel format în tumultul după-amiezii şi serii lui 23 august 1944 de generalul de corp de armată Constantin Sănătescu, unul dintre autorii loviturii de palat din ziua respectivă, şi până la guvernul de sub conducerea doamnei Viorica Dăncilă, instaurat în ziua de 29 ianuarie 2018.
Din toate punctele de vedere perioada care face obiectul acestui Dicţionar nu a fost una senină, ci dimpotrivă, una agitată, neliniştită, ca să nu spun de-a dreptul seismică.
De aceea, consultând Dicţionarul, vom întâlni destine care au stat sub semnul împlinirii sau sub acela al prăbuşirilor meritate sau nu. Apar la cele două mari răsturnări revoluţionare ceea ce s-a numit „oamenii noi”, noţiune care se vehiculase şi până în 1944, dar nu cu fervoarea neîntâlnită din această perioadă. Un marş revoluţionar din anii 1944-1947 avea refrenul: „Oameni noi, timpuri noi, norme noi”. Dar aici începem să depăşim cadrul Dicţionarului, care nu şi-a propus să interpreteze o realitate, ci să ofere o imagine a modului prin care puterea şi-a ridicat piramidele ce au înrâurit în bine, sau în rău, viaţa socială a ţării.
Dar o lucrare ştiinţifică, precum este Dicţionarul domnului Gheorghe Crişan, are o mare valoare nu numai prin ceea ce comunică, ci şi prin meditaţiile la care dă naştere. Şi m-aş opri asupra intervalului dintre 23 august 1944 – iunie 1947, când aşa cum spuneam, am trăit sub imperiul iluziei democratice.
Bineinţeles sunt prezenţi în Dicţionar, ca să dăm unele exemple, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, ca şi miniştri din al doilea guvern Sănătescu şi cel condus de generalul Nicolae Rădescu, precum I. Hudiţă, Victor Papacostea, Gheorghe Fotino. Dar alţi oameni politici lipsesc. Argumente şi contraargumente se pot aduce de o parte şi de alta. Ca să dăm un exemplu, Mihai Fărcăşanu nu şi-a putut exercita funcţia de om politic, şef al Tineretului Naţional-Liberal, şase luni de zile, fiind demascat din februarie 1945 drept unul din cei trei inamici publici nr.1 ai „democraţiei” româneşti care s-a instaurat la 6 martie 1945. Locul lui era sau nu în acest Dicţionar? Eu cred că da. Alţii poate nu sunt de acord.
Dar, întemeiaţi pe reuşita acestui Dicţionar, i-am sugera dlui. Gheorghe Crişan să alcătuiască o lucrare similară pentru epoca 1944-1947 în care s-ar vedea cum oameni politici de o mare valoare morală, cum ar fi Gheorghe I. Brătianu, au fost împiedicaţi – şi prin ce mijloace! – să mai facă politică.
Până atunci, salutăm această nouă ediţie a Piramidei puterii, lucrare temeinică, care nu ne îndoim că va fi prezentă în toate bibliotecile publice.
