Al. Florin Țene
După ce s-a terminat ședința cenaclului Ligii Scriitorilor de la sfârșitul lunii septembrie a.c.prin intermediul soției, am primit volumul de poezii “Metafore stinse “ semnat Gavril Moisa și broșura”Omagiu la aniversare-Gavril Moisa-70 “, apărute la Editura Napoca Star, 2022, cărți care le-am citit cu pioșenie, cunoscând sensibilitatea acestui poet.
Mă onorează faptul că această carte de poeme am primit-o cu următoarea dedicație: “Familiei Titina și Al.Florin Țene, doi oameni dragi sufletului meu, cu dragoste, admirație și prețuire. 29 sept.2022.ss Gavril Moisa.“
Pe ultima copertă se află un text scris de poetul și istoricul Ionuț Țene, în care remarcăm următoarele fraze: “Gavril Moisa este un poet reflexiv inițiatic, un autor scăldat de lirismul revelațiilor aurii. Poeziile sale mustesc de culoare și motive simbolice într-un limbaj curajos neoavangardist. Paradoxal, versul poetului reprezintă o tainică sinergie, între entuziasm și introvertire, fiind o inserție lirică creionată exemplar și de o manieră originară și melancolică.“
Despre poetul Gavriol Moisa am mai scris de câteva ori de-alungul timpului, și de fiecare dată am subliniat faptul că în poemele sale eul poetului vibrează la cote înalte, precum coardele harfei sub degetele fine ale sufletului.
Însă, pentru a cunoaște și înțelege opera poetică a lui Gavril Moisa, e necesar să- cunoaște biografie.Poetul s-a născut la 6 decembrie 1951 , în localitatea Voievozi (este și acest fapt, probabil, că poetul este un Voievod al Poeziei Românești ), din județul Bihor.Este licențiat în științe politico-militare. Absolvent al Academiei de Înalte Studii Militare București, Facultatea politico-militară, 1981, și a Facultății de arme-specialitatea artilerie și rachete, 1993.Este membru al Uniunii Epigramiștilot din România este membru fondator al ligii Scriitorilor din România etc. Este autorul a 37 de volume de poezie, epigram, fabulă, eseu și publicistică. Este cuprins în 15 antologi de versuri, în peste 66 de antologii de epigram și este inclus în 35 de volume colective, din care la 10 este coauthor.
Cunoscând această laborioasă activitate a poetului, putem să ne aplecăm la analizarea celor 105 poezii cuprinse în volumul de care facem vorbire, tipărit în condiți grafice, estetice și tipografice de excepție.
Titlul volumului,”Metafore stinse “, mă pune într-o dilemă existențială. Pentru mine acest termen înseamnă raționament cu două soluții, dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași concluzie.Metafora fiind o comparație fără termenul de comparat, sau este o figură de stil de nivel lexico-semantic care constă în folosirea unui termen impropriu, dar plastic, evocator sau sugestiv, în locul termenului propriu. Metafoara vine din limba greacă care înseamnă transport, transfer și strămutare. Cuvântul “stins” din titlu înseamnă că nu mai arde sau este lipsit de vioiciune.În concluzie, poetul ne trasmite, încă din titlu, subliminal, că strămutarea lui este lipsită de vioiciune.Se pare că tirlul contrazice conținutul, sau poetul, prin modestia sa, dorește să ne atenționeze că adevărul, practic, se află în poeziile sale frisonate de regretul că, datorită împlinirii vârstei înțelepților, vlaga iubirilor a început să scadă din intensitate..
Poeziile lui Gavril Moisa ne descoperă un poet care cunoaște știința poeziei, are în sânge ritmul și muzicalitatea versului, iar metafora curge în versuri precum Crișurile cu apele molcome prin câmpie, unde femeia, jumătatea mitologică a bărbatului, căruia îi dedică volumul, contemplă natura, împlinind viața :”Caută-mă-n clipa când n-ai rând/Și leagă-mă de firul tău de gând,/dar, să înlături orișice mister/ Dezleagă-mă și de pământ și cer. „( Galactică)
Entropia lirică a versurilor se înscrie în imaginea liricii de astăzi, fiindcă poeziile de acest gen nu mor, precum marii arbori din carbonifer și nu se transformă imediat în cărbune, fiindcă este un organism viu, întemeiat pe lucrarea spiritului și nici decum nu se stinge: “ Într-nceput și-ntre sfârșit/Rămân mereu un punct nedefinit/Ce pot să cresc, să mă ridic,/Dar fără tine, eu rămân nimic.”(Eu Omul )
O astfel de cartografie a poeziilor din acest volum ar fi putut să dea un pastelist și un autor de idile, însă lirismul lui Gavril Moisa urmează un calendar care nu este doar al cosmosului, ci și al civilizației și al dragostei. Când lirica lui conține trăiri despre “metafore celeste “,despre “Gânduri vibrează doruri “ sau sunt “un punct nedefinit “, înțelegem că în versurile acestea au intrat o întreagă trăire a eului.Poezia este reverberația ei:” În toamna asta rece și confuză,/Te mai aștept să vii și doar ca muză.“(Eu te aștept ). În poezie speranța nu moare niciodată, fiindcă însă-și Poezia e o speranță pentru suflet.
Întreaga carte este o biografie a trăirilor în preajma jumătății mitologice determinate de trăirile eului, al sufletului și în special al trupului.Poemele slăvește iubirea, acel sentiment uman pentru care trăim, la vârsta când sevele arborelui clocotea sub epidermă.
Cartea se încheie cu micropoemul “Metafore stinse “ unde poetul mărturisește că el și femeia iubită sunt două umbre,”două lumi/de taine nescrise,/două chipuri/ de metafore stinse.“ ( Metafore stinse.)Iată că, tocmai la sfârșitul volumului poetul își explică titlul cărții.Acest suspans, lăsat intenționat la sfârșit, ne aduce aminte de epigramistul Gavril Moisa, care cu talent așează inteligenta poantă tocmai la sfârșitul catrenului.
Obârșia tinereții este adusă mereu în actualitate, hotărând conformația lui sufletească, aparținând unui îndrăgostit de viață și năzuind la stabilitatea etică a tinereții. Iubirea, relația cu femeia iubită definesc spiritul și talentul poetului.Cuvântul lui blajin ca mâna bihoreanului face să pulseze cuvântul în mari emoții.
