La Bruxelles sunt vehiculate mai multe scenarii în privința lui
Vladimir Ionescu (www.b1tv.ro)
Majoritatea țărilor NATO consideră că a venit momentul ca președintele Klaus Iohannis să se retragă din cursa pentru funcția de secretar general al Alianței, relatează Politico, care susține că, în culise, un număr de oficiali și diplomați UE sunt de părere că președintele român joacă pe termen lung și se folosește de candidatura la NATO ca să se poziționeze pentru o funcție de rang înalt la nivelul UE.
Klaus Iohannis ar fi susținut doar de Ungaria în cursa pentru șefia NATO
Potrivit Politico, după ce și-a anunțat candidatura în martie, Klaus Iohannis a reușit să obțină susținerea unui singur stat dintre cele 32 din NATO – iar aceea este Ungaria, care săptămâna trecută amenința că va renunța la anumite operațiuni NATO. Slovacia este în continuare nehotărâtă, însă toate celelalte 29 de țări și-au exprimat sprijinul pentru favoritul cert al cursei, premierul olandez Mark Rutte.
Chiar și așa, nu este suficient pentru Rutte, care are nevoie de susținerea unanimă a aliaților pentru a-l succeda în funcție pe Jens Stoltenberg, care va face un pas în spate la începutul lunii octombrie.
Miniștrii de externe din statele NATO se reunesc la Praga, joi și vineri, și există teama că dacă Iohannis nu renunță în curând căutarea următorului secretar general al NATO riscă să devină parte a manevrelor de culise pentru ocuparea posturilor de conducere din UE după alegerile europarlamentare.
De obicei sunt în joc președințiile Comisiei Europene și Consiliului European, precum și rolul de șef al diplomației europene, dar țările UE caută să obțină și portofoliile de comisar european pe care și le doresc.
Acum este în joc și funcția de secretar general al NATO.
„Pentru prima dată, NATO este parte din pachet. Oficial nu este, dar neoficial este”, a confirmat un oficial european.
Într-un răspuns pentru Politico, Administrația Prezidențială a României negat că președintele român ar fi presat să se retragă din cursă: „Nu există o astfel de presiune în ceea ce privește retragerea candidaturii”.
Ar fi ajuns la o înțelegere cu aliați-cheie pentru a se retrage din cursă
Klaus Iohannis a ajuns la o înțelegere cu aliați-cheie din NATO pentru a se retrage din cursă până la începutul lunii iunie, când va mai fi doar o lună până la Summitul de la Washington, au declarat doi oficiali europeni pentru Politico, în contextul discuției purtate recent de Președintele României cu omologul său american, Joe Biden, care și-a exprimat deja susținerea pentru Mark Rutte.
O retragere înaintea cursei pentru funcțiile de top din UE și înaintea Summitului NATO de la Washington i-ar aduce lui Klaus Iohannis o oarecare bunăvoință din partea aliaților occidentali, bunăvoință care l-ar putea ajuta în timpul discuțiilor pentru pozițiile din UE.
Mai multe scenarii vehiculate
La Bruxelles sunt vehiculate mai multe scenarii în ceea ce îl privește pe Klaus Iohannis. O variantă cu șanse destul de mici este cea în care actualul Președinte al României ar fi o alternativă pentru eventualitatea în care Ursula von der Leyen nu își asigură un al doilea mandat de președintă a Comisiei Europene.
O altă opțiune vehiculată se referă la portofoliul de comisar european al apărării. Von der Leyen a spus deja că ar fi bine dacă rolul – care în prezent nu există, dar pe care intenționează să îl creeze – ar fi deținut de un est-european. Cel mai menționat nume în acest sens este Radoslaw Sikorski, actualul ministru de externe al Poloniei, dar funcția ar putea ajunge și la Iohannis, au spus alți doi oficiali UE.
Acest oportunist politic a tradat alianta de dreapta (PNL + USR) care a castigat alegerile
pentru a dirija el o monstruoasa coalitie USL 2.0, negociind in subteran asigurarea unei functii politice dupa terminarea mandatului.
Vezi incercarea (nereusita) de a obtine o casa de protocol dupa iesirea din joc, renovata pe banii statului.
Iata ca i s-a urcat la cap si s-a aruncat in lupta politica la nivel european sperand sa primeasca de acolo o functie ca sa se retraga.
Tare mi-e ca europenii ii vor transmite un mesaj mai ferm despre cum sa se retraga si sa nu mai tulbure apele…
S-a vazut ca Iohannis nu rezista la presiuni la nivel inalt:
– s-a dus in SUA convocat de Biden si s-a intors cu ideea de a dona gratis Ucrainei sistemul Patriot
– mai demult pe timp de razboi ucrainean presedintele Biden anunta public ca SUA isi mareste numarul de militari de la Deveselu fara sa il anunte macar pe Iohannis din timp. Ca sa iasa din incurcatura Iohannis s-a transformat in pro-american si a zis ca e o idee buna.
Sa vedem ce decrete de gratiere pregateste pentru cele cateva saptamani in care va mai fi presedinte, dupa alegerile prezidentiale.
I au opintit o sasalaului de i s au bulbucat ochii in cap ca la broscoi😀😀😀. Nimicul asta chiar credea ca ar putea ajunge sef nato. De fapt daca a vazut ca un PROSTANAC, gionel zis mihaeladragosteamea, a ajuns sef adjunct, o fi crezut si ca un slugoi retardat poate ajunge sef plin😀😀😀