Vladimir Ionescu (b1tv.ro)
Prefectul Alin Stoica a declarat, vineri, stare de alertă în Sectorul 1 al Capitalei din cauza gunoaielor pe o perioadă de 30 de zile, începând de la miezul nopții. Oficialul fusese la un pas să ia o decizie similară în iunie, însă la acel moment s-a găsit o soluție alternativă pentru deblocarea situației.
Diferendul comercial nu va fi rezolvat prin declararea stării de alertă în Sectorul 1 din cauza Gunoiului, spunea Alin Stoica
„S-au schimbat lucrurile, atunci discuția era despre deșeurile menajere, și anume acele deșeuri care sunt produse în gospodărie și care sunt puse în tomberon și preluate. Pentru acea situație, blocajul era la sortator, acea situație a fost deblocată prin găsirea unui bypass, adică primăria plătește și acum direct sortatorului aceste deșeuri menajere, ele sunt ridicate și acea situație a fost rezolvată. Acum, discuția este pentru deșeurile de pe stradă, deșeurile stradale, fie abandonate de cetățeni, fie cele din coșurile de gunoi, pe care prestatorul trebuie să le ia, să le ducă, evident, la reciclare sau la depozitare și primăria le plătește, din câte înțeleg”, afirma Alin Stoica.
Diferendul comercial, explica prefectul Capitalei, nu va fi rezolvat prin declararea stării de alertă.
„Blocajul este o neînțelegere între prestator și autoritatea publică locală, primăria spune că plătește aceste deșeuri, ceea ce nu se înțelege asupra prețului corect este serviciul de măturare, spălare, salubrizare stradală, iar prestatorul spune că nu este plătit corespunzător pentru toate serviciile pe care le face. Acest diferend comercial nu va putea fi rezolvat chiar dacă va exista declarată o stare de alertă pe o perioadă limitată de timp pentru evacuarea tuturor deșeurilor care pun în pericol siguranța cetățenilor sau sănătatea lor, acest lucru nu va rezolva diferendul comercial”, adăuga Alin Stoica.
Ce vite’mputite … fix ca-n anii ’90/pe la-nceput !