Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Premieră în învățământul românesc: curs de diplomație digitală pentru elevi predat de diplomați de rang înalt
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

Premieră în învățământul românesc: curs de diplomație digitală pentru elevi predat de diplomați de rang înalt

Curierul Național
Autor Curierul Național
Publicat 4 iunie 2020
Distribuie
ES David Saranga curs
Curs ES David Saranga, Ambasadorul Israelului în România

Complexul Educațional Laude-Reut, una dintre cele mai vechi și mai prestigioase instituții de învățământ privat din țară, a găzduit pe 4 iunie ceremonia de absolvire a primei ediții a unui curs de diplomație digitală pentru elevii de clasa a XI-a, prima inițiativă de acest tip organizată într-o școală din România, parte a unui program de cursuri de diplomație și relații internaționale pentru elevii claselor IX-XI. Coordonatorul cursului a fost nimeni altul decât ambasadorul Israelului la București, David Saranga. În anii trecuți, printre profesori s-a numărat Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Berlin, care în acest an nu a putut participa din cauza restricțiilor impuse de pandemie.

Programul de diplomație și relații internaționale al Complexului Educațional Laude-Reut este organizat pe baza unui parteneriat cu Ministerul român al Afacerilor Externe, Institutul Diplomatic Român și Ambasada statului Israel la București. Pentru absolvire, elevii s-au organizat în patru echipe, fiecare dintre acestea având de realizat un proiect de diplomă.

În cele peste două decenii de existență, complexul Laude-Reut și-a dezvoltat un profil orientat spre discipline extracurriculare precum diplomație, business, comunicare și media, în ultimii ani dublate de cursuri și activități educaționale din sfera științelor, matematicii și tehnologiei. Astfel, un grup de elevi ai școlii au participat recent la un proiect de cercetare pentru detecția asteroizilor, organizat de International Astronomical Search Collaboration.

Din cauza restricțiilor încă în vigoare, ceremonia de absolvire s-a desfășurat online și a fost difuzată live pe internet, într-o transmisiune multiplex. O parte dintre elevi au fost prezenți la sediul MAE pentru a-și primi chiar acolo diplomele, iar liderii echipelor de proiect au avut intervenții live online.

La ceremonie au mai luat parte, tot prin intervenții în direct, ambasadorul David Saranga, coordonatorul cursului de diplomație digitală, Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania, Luca Niculescu, ambasador la Paris, și Lazăr Comănescu, fost ambasador și ministru de Externe. De asemenea, au mai participat oficiali guvernamentali precum Daniela Gîtman, Secretar de stat pentru relații interinstituționale în MAE, și Dragoș Preda, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

Festivitate de absolvire online la Complexul Educațional Laude-Reut

„Școala Laude-Reut este un pod între Israel și România. Și faptul că majoritatea elevilor nu sunt evrei și că Israelul e atât de prezent în tot ce faceți înseamnă că avem de fapt mai mulți ambasadori aici, în România, cu fiecare an școlar care se încheie”, a declarat ambasadorul David Saranga.

Dată fiind situația, cursul și organizarea ceremoniei de absolvire au fost ceva cu totul inedit și pentru organizatori. „Este un an atipic. Am fost obligați să ne adaptăm la circumstanțe nemaiîntâlnite, niciodată trăite de vreunul dintre noi. Pe lângă lecțiile de la clasă, tinerii diplomați au primit și lecțiile vieții, despre rezistența la frustrare, adaptabilitate, răbdare, încredere și speranță”, a spus Tova Ben Nun-Cherbis, președinte și fondator al Complexului Educațional Laude-Reut.

A apărut numărul 25 ianuarie-februarie-martie 2024 al revistei Sintagme Codrene
24 decembrie 2023

În intervenția sa, Emil Hurezeanu a povestit că de acest program tradițional al școlii în leagă o colaborare veche de ani de zile. „În acest an al pandemiei este pentru prima oară, într-un deceniu și jumătate, că nu ne-am revăzut primăvara. Vă felicit pentru absolvirea unui program foarte interesant, care are multe proiecții în România și în afara țării. Complexul Laude-Reut a avut întotdeauna grijă să radieze și în exterior un spirit de invitație la dialog, pentru că primăvara, de fiecare dată, îi întâlneam în acest program și pe elevii altor școli din România. Sunt legat de această școală de experiențe de neuitat. Elevii și profesorii au fost, de altfel, oaspeții mei la Berlin, într-un curs similar de diplomație, cu patru ani în urmă.”

Programul de diplomație și relații internaționale Laude-Reut se adresează claselor IX-XI și cuprinde în prezent 48 de elevi. Dintre aceștia, 22 elevi din clasa a XI-a au absolvit ediția din acest an a cursului de diplomație digitală.

Aproximativ 600 de elevi au parcurs programul în cei 14 ani de existență a acestuia. O parte dintre ei și-au continuat studiile în domeniu la facultăți de prestigiu precum The Lauder School of Government, Diplomacy and Strategy din cadrul IDC Herzliya, una dintre cele mai selective universități din Israel. După obținerea licenței universitare, foștii absolvenți au ajuns să lucreze în aparatul diplomatic al MAE, la Parlamentul European sau în administrația de stat.

Programul cuprinde 108 ore de curs pe o perioadă de 3 ani (clasele IX-XI), cu profesor specializat, și include lecții teoretice, activități de cercetare, realizare și prezentare de proiecte și discursuri. Activitățile practice includ internshipuri la ambasadele străine din București, participarea la evenimente precum 2Day Ambassador, Conferința anuală internațională Laude-Reut de diplomație și afaceri globale (cu nouă ediții până în prezent), vizite de studiu la Parlamentul European și reprezentanțe diplomatice ale României în străinătate (Paris, Berlin etc.), întâlniri motivaționale și de mentorat cu ambasadori, diplomați, reprezentanți ai aparatului diplomatic al MAE sau al altor instituții similare.

Decalajul dintre elevii din mediile dezavantajate și colegii lor echivalează cu trei ani de studiu
15 noiembrie 2022
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior buzunar gol Standard și sărac
Articolul următor TIFF revine! Festivalul va avea loc între 31 iulie și 9 august 2020
Un comentariu
  • Sfîntul Prooroc Ilie Tișbitul spune:
    8 iunie 2020 la 21:24

    Nimic NU va functiona bine in scoli si in institutiile Statului, cat timp nu va fi desfiintat Evolutionismul si nu va fi infaptuit manualul Creationismului, care nu a existat niciodata.

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Happy Chinese New Year 2026
China și România, dialog cultural de Anul Nou Chinezesc
Cultură și Educație
Moldova Innovation Technology Park anunță un record istoric: cifra de afaceri a companiilor rezidente a depășit 1 miliard USD în 2025
Actualitate Companii
ANRE și RAAEY consolidează cooperarea bilaterală pentru o reglementare mai conectată în Europa de Sud-Est
Energie

RSS Știri Financiare

  • Primul Lidl sub noua identitate vizuală, inaugurat la Întorsura Buzăului
  • Proprietarii Dedeman vor prelua operațiunile Carrefour în România pentru 823 milioane de euro
  • Dezvoltatorii au reluat construcția de birouri în București. 8 proiecte majore în lucru
  • Un sfert dintre călătorii din regiune cu navele de croazieră Costa Cruises sunt români
Cultură și Educație

Deblocarea schemei de sprijin pentru industria cinematografică va aduce investiții de peste 200 de milioane de euro în România, anul viitor

6 minute
Cultură și Educație

În 30 septembrie începe cea de-a doua ediție MAJURA DUO FESTIVAL

6 minute
Cultură și Educație

Peste 10.000 de elevi au făcut primii pași spre viitorul profesional, prin proiectul educațional Cheia succesului în carieră

5 minute
Cultură și Educație

Câștigătorii ediției a 10-a a Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent

3 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?