Recent, a apărut, la Craiova, lucrarea domnului profesor Clement Gavrilă-Sălăuţă intitulată ”Preotul-pictor Ioan Tudorache, ucenic al părintelui Arsenie Boca”, pe care chiar autorul, alături de preotul Ioan Tudorache, o consideră ”un dar de suflet anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam” şi centenarului Marii Uniri din 1918.
O coincidenţă fericită, dar poate că nu întru totul întâmplătoare, face ca părintele Ioan Tudorache să se fi născut în aceeaşi zi în care este prăznuit Sfântul Ierarh Spiridon, sfânt făcător de minuni şi care are două biserici foarte frumoase ce-i poartă hramul în chiar centrul Capitalei (Sf. Spiridon Nou şi Vechi).
Fiindcă, pentru a putea împlini o menire deosebită, trebuie să fii susţinut divin. Şi ce susţinere mai puternică ar putea avea cineva decât din partea unui sfânt făcător de minuni, patron al insulei greceşti Corfu?
De altfel, în preambulul volumului său, autorul alege un citat extraordinar al Părintelui Arsenie Boca, mare teolog, duhovnic, dar şi pictor de biserici, care l-a avut ca ucenic pe preotul Tudorache: ”Nimic nu poate înlocui lipsa iubirii, dar iubirea înlocuieşte toate neajunsurile”, dicton de o tulburătoare profuzime.
Viitorul ”pictor de icoane şi suflete” s-a născut pe 12 decembrie, într-o casă modestă, în satul Dobroieşti, comuna Snagov, părinţii săi, Gheorghe şi Anica, fiind de asemenea ”creştini buni, evlavioşi, cu mare dragoste de credinţă şi de biserică”. Iar peste ani, în luna mai a anului 1988, demolarea casei părinteşti de regimul comunist, din pricina planului de sistematizare, i-a provocat o imensă tristeţe şi durere.
Confruntat de mic cu greutăţile vieţii, Ioan Tudorache şi-a găsit însă, asemeni râului ce izvorăşte din adâncuri, propriul drum către lumină. Faptul că a lăsat în urmă atât diferite scrieri, cu precădere poezii, cât şi picturi bisericeşti, pe lângă activităţile legate de harul preoţesc, arată că domnia sa este o personalitate complexă, cu rol multilateral, de a răspândi Lumina prin diferite căi.
Cât de frumos se destăinuieşte acesta hârtiei, în anul şcolar 1942-1943: ”Te cunosc, pământ Sfânt, cunosc marea albastră şi munţii tăi fără seamăn în lume! (…) Cunosc gloria şi mărirea ta! Sunt mândru că în sânul tău am deschis ochii, te iubesc, Patrie mândră, şi închin toată viaţa şi puterea mea de muncă ţie!”.
În 1946, profesorul Ion Taflan, pictor de biserici, îi ia pe elevii săi Ioan Tudorache şi Neagu Grigore pentru a-l ajuta să picteze Biserica Goideşti din Munţii Buzăului. Ioan Tudorache a urmat şi Seminarul de cântăreţi bisericeşti de la Mănăstirile Căldăruşani şi Radu Vodă.
Preotul Tudorache trăieşte intens şi evenimentele social-politice ale vremurilor, în 1947, după alungarea Regelui Mihai din România instaurându-se regimul totalitar comunist, ceea ce este prilej de suferinţă pentru el. În 1993, Domnia sa scrie poezia ”Regele Mihai să vină”, un apel aproape disperat către divinitate pentru a salva naţiunea. Şi, de asemenea, ulterior, poeziile ”Basarabia-i Română” şi ”Să vă uniţi pe veci cu România”.
În toate evenimentele pe care i-a fost dat să le parcurgă, şi în numeroasele etape de desăvârşire spirituală pe care le-a parcurs, preotul-pictor iconar a fost, ca şi mentorul său, părintele Arsenie Boca, fidel crezului de a fi un bun român şi un apărător al credinţei, o voce prin care mesajul divin să se propage către masele care aveau acută nevoie de un astfel de ajutor. Şi aceasta în pofida tuturor obstacolelor şi vitregiilor.
Volumul profesorului Clement Gavrilă-Sălăuţă are calitatea, pe lângă o documentare temeinică ce dezvăluie cititorului diferite evenimente şi aspecte din viaţa părintelui (la finalul volumului sunt inserate şi câteva fotografii cu preotul Tudorache şi familia acestuia), de a arăta lumii de astăzi, adeseori rătăcită şi lipsită de repere autentice, cum un suflet ales a pornit de jos, a învins toate greutăţile pentru a se ridica la o înălţime de unde să ne arate Calea.
Care este aceeaşi pentru toţi.
