La cele ce doresc să scriu despre proza scurtă a domnului Stefan Kellner trebuie neapărat să fac un preambul.
În ziua de astăzi, majoritatea prozatorilor îşi închipuie că pentru a fi ”mari” sau pentru a avea succes, trebuie să şocheze. Aşa încât fie trec direct la scrieri excesiv de violente sau semipornografice, fie inventă felurite asocieri de cuvinte bizare, menite să uluiască cititorul, să-l facă să exclame: Doamne, ce o fi vrut să spună acesta! Trebuie că e tare deştept!
(Desigur, mă refer la unii veleitari lipsiţi de talent, nu la cei care îşi câştigă pe drept un loc în galeria scriitorilor autentici).
Am navigat pe mai multe site-uri literare şi există această tendinţă. Ei bine, îndrăznesc să afirm că pentru a scrie proză de calitate îţi trebuie sensibilitate şi un anume har literar, ai nevoie de un mod propriu de a reflecta evenimentele şi faptele, şi nu trebuie neapărat să-ţi şochezi auditoriul.
Am descoperit cu plăcere proza scurtă a lui Stefan Kellner şi am constatat că, fără a fi un prozator de profunzimea unui Eliade sau a unui Borges, de exemplu, cum de altfel probabil că nici nu-şi propune, domnia sa redă, în mai multe lucrări, impresii (Îmi imaginez viața ca pe un fluviu în care, direct din izvor, am sărit într-o barcă care deja plutea de milioane de ani, în care au călătorit, unii după alții, sute de mii de generații înaintea mea, generații necunoscute de același sânge cu mine” – extras din nuvela ”Fluviul”), introspecţii asemănătoare întrucâtva cu cele proustiene (”Nu pot vorbi în numele tău și nu știu dacă poți sau încerci să înțelegi ce spun. De fapt nu voi afla niciodată dacă ai încercat. Pe drumurile noastre paralele nu există intersecții, nu există apropieri. Privim drumul întins din fața noastră și rămâne la alegerea noastră să întoarcem capul să privim. Aș vrea să privim și depărtarea din spatele nostru să filtreze trecutul și să lase doar amintirile frumoase” – fragment din ”Aş vrea să fie pace între noi”), mici filosofii de viaţă (proza ”Îngerul”), alte impresii redate cu o remarcabilă sensibilitate: ”Înțeleg acum de ce au pictat atâția pictori lumina din Provence. O lumină nemaipomenită care te umple de bucurie. Lumina zorilor, soarele care cade oblic și lasă urme lungi și contraste puternice, verdele crud al ierbii înrourate prin care cresc macii roșii. Lumina vibrantă a amiezii asupra câmpurilor de levănțică, amestecată cu mirosuri îmbătătoare, lumina moale și gălbuie ce se strecoară printre coroanele platanilor către seară foșnind liniștitor în adierea vântului – ”Colecţionarul de lumini”).
Deseori aceste încercări literare au ca motto citate aparţinând unor personalităţi, dar citate foarte bine alese, profunde şi potrivite lucrării, nu ”aruncate” acolo doar ca să impresioneze.
Alte lucrări au mai curând un caracter personal, cam ca de jurnal.
În toate, însă, Stefan Kellner este sincer pe deplin: atât cu sine însuşi, cât şi cu cititorul. Nu promite mai mult decât poate da, nu doreşte să epateze – deşi, de fapt, o face, prin tuşa personală, sensibilă, a lucrărilor sale.
Intuiesc în domnia sa un scriitor autentic, modest, care doreşte în primul rând ca scrisul său să circule, să pătrundă în sufletele cititorilor, şi nu ţinteşte o glorie care ar putea fi deşartă.
De altfel, undeva mărturiseşte: „Dacă vei citi mai departe, atunci vei păși și tu pe planeta poveștilor mele…”.
Ceea ce recomand şi altor cititori, pentru că este o experienţă plăcută.
Aflu din biografia domniei sale că este inginer electrotehnic, deci nu trebuie să ne aşteptăm la un prozator ”de profesie”. Însă în cele mai bune lucrări ale sale dovedeşte o vioiciune a spiritului, o putere de pătrundere, o francheţe din care şi alţii ar putea învăţa.
Personal, l-am descoperit în publicaţia online ”Confluenţe literare”: http://confluente.org/articole/stefan_kellner
şi aici: https://hector47.webnode.ro/
Stefan Kellner a publicat şi o ediţie tipărită a volumului de proză scurtă ”Cumva trebuie să încep”, cu versiunea în limba engleză ”I need to start somehow”, la Editura Coresi, din Bucureşti. Detalii privind comenzile puteţi găsi pe blog.
da, am citit cu plăcere textul postat, scrie cu pana muiată în propriul suflet