Preşedintele haitian, Jovenel Moïse, a fost asasinat. Primul ministru a declarat «stare de asediu»

Președintele haitian Jovenel Moïse, în vârstă de 53 ani, a fost asasinat în noaptea de marți spre miercuri, la domiciliul său privat, de către un comandou înarmat, a anunțat primul ministru interimar Claude Joseph. S-a aflat că marți noaptea, către ora 1.00, un grup de indivizi încă neidentificați, unii dintre ei vorbind limba spaniolă iar alții engleza, au atacat reședința privată a președintelui Moise, l-au lovit mortal iar pe soția sa au rănit-o grav, aflându-se în prezent spitalizată.Unul dintre copiii preşedintelui, aflat în reședință în momentul atacului, se află în siguranță.

Primul ministru Claude Joseph a declarat «stare de asediu», stabilind puteri întărite pentru Executiv. «Aplicând cu strictețe art. 149 al Constituției, am condus un consiliu de miniștri extraordinar la care s-a decis declararea stării de asediu la nivelul întregii țări», a declarat presei premierul Claude Joseph, subliniind că «situația securitară» era deja miercuri sub control.

Străzile capitalei, Port-au-Prince, erau calme, fără o prezență întărită a poliției și a forțelor de securitate, au relatat martori oculari agenţiei AlterPresse. Republica Dominicană vecină a închis imediat frontiera cu Haiti, cele două țări fiind situate pe aceeași insulă, Hispaniola. Situația securitară în Haiti este de mai multă vreme subminată de acte agresive și conflicte între bande înarmate. Începând din luna iunie, relatează surse haitiene, în vestul capitalei au loc confruntări violente între bande rivale care paralizează întreaga circulație între partea de sud a țării cu capitala haitiană. Mii de locuitori ai cartierului sărac Martissant, disputat de bandele de agresori, au fost constrânși să-și părăsească locuinţele şi să se refugieze la rude, prieteni și alte locaţii. În ziua de 30 iunie, în cursul unui schimb de focuri în Port-au-Prince au fost ucise 15 persoane, între care și jurnalistul Diego Charles.

Cine a fost Jovenel Moïse?

Provenit din lumea oamenilor de afaceri, Jovenel Moïse a fost ales președinte în 2016, cu promisiunea de a dezvolta economia acestei țări, dar și-a preluat funcția în 7 februarie 2017. A fost activ în diverse domenii ale economiei țării, în special în domeniul exploatării bananelor, dar s-a dovedit a fi lipsit de experiență în politică și prea puțin cunoscut în rândul compatrioţilor. Țara este cangrenată de insecuritate, de acte ce pun în pericol securitatea persoanelor. Au loc răpiri în scopul obținerii de răscumpărări, practicate de bande înarmate rămase nepedepsite. Președintele a fost acuzat de lipsă de acțiune în fața crizei prin care trece țara, motiv pentru care s-a confruntat cu o puternică opoziție din partea unei mari părți a societăţii civile, pe punctul de a degenera în anarhie generalizată.

Reacții internaționale

Casa Albă, prin purtătoarea sa de cuvânt, a calificat asasinarea în plină noapte a preşedintelui haitian drept „tragică” și „teribilă”. „Suntem gata, dacă ni se cere, să acordăm asistență sub orice formă populației din Haiti, guvernului acestei țări” a adăugat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe. Premierul britanic Boris Johnson a denunțat „acest act odios” și a lansat un apel la calm. Franța, la rândul ei, a denunțat „asasinatul laş”, iar șeful diplomației franceze a cerut să se facă lumină totală asupra acestei crime ale cărei detalii sunt încă necunoscute. Consiliul de Securitate al ONU s-a declarat „profund șocat” de asasinarea președintelui Jovenel Moise. În actualul context, existând riscul ajungerii la anarhie generalizată, Consiliul de Securitate al ONU, Statele Unite și Uniunea Europeană cheamă la organizarea de alegeri legislative libere și transparente în Haiti până la finele acestui an.

- PUBLICITATE -

1 COMENTARIU

  1. Cam asa se-ntampla … pe cand unora li se urca prea mult la cap „dimocratia”/di fapt pe vicersa – vezi alegerilii parlamentari di pi la ei !
    Churchill/mai de pe timpul nostru … si altii din vechime/tot bine destupati la minte, cam asa ziceau : // Cu bune si cu rele … democratia-i cea mai buna //.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW