Al. Florin Țene
Se plictisesc pe vaporul încărcat de vise
Nu mai gândea, îşi bronza sânii la strălucirea din valuri,
Priveam cu coada imaginaţiei când ochii
îşi ţineau pleoapele închise
de ruşinea nisipului gol de pe maluri.
Măduva spinării mă furnica de atâta sare
s-au mai degrabă de meduzele cu ochelari de soare
ce mă încolăciseră sufocând respiraţia poemului
scris pe plaja goală într-o dimineaţă
alungând cu frigul ei gospodinele la piaţă.
Iubitele mele se bronzează de-atunci
la aragazul ce coace plăcinta cu nuci
pentru întoarcerea mea venind de departe.
Eu am rămas de mult înveşnicit în carte.
Refugiu în metaforă
Zimţurile apusului pornise întregul angrenaj
Se asfalta cerul c-un roşu ce aprindea adevărul
Peste tot femeile îl foloseau la menaj
Iar această metaforă a înserări colora mărul.
Se învârtea roata şi noaptea scârţâia pe la colţuri
La proţapul Carului Mare trăgea un Capricorn
Iar Gemenii băteau de zor în tavan bolţuri
Să nu cadă peste noi cerul cu tot cu horn.
Doar metafora ne adăpostea târziu de rele
Era un poem somnul nostru la cap de vie
Nu fura nimeni struguri doar câteva stele
Spre apus fugise speriate de tocălie.
Până la urmă sorbind vise dintr-o amforă
Ne-am trezit cu tot cu cer în metaforă.
Superbe metafore!