Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Proiectul de Hotărâre de Guvern privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, pus în consultare publică
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Actualitate

Proiectul de Hotărâre de Guvern privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, pus în consultare publică

Curierul Național
Autor Curierul Național
Publicat 25 aprilie 2025
Distribuie
Foto: Facebook, Romsilva

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet a anunțat joi, la sfârșitul ședinței de Guvern, punerea în consultare publică a Proiectului de hotărâre de Guvern privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva.

Proiectul are în vedere crearea unei administrații silvice eficiente, flexibile și responsabile pentru implementarea cerințelor de planificare a gestionării durabile a fondului forestier având drept consecință respectarea condiţionalităţilor asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.

„Reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva înseamnă: mai multă eficiență în cadrul unei instituții care administrează patrimoniul național, mai multă transparență în relația stat – cetățean și economii la buget, așa cum ne cer românii. Mi-am asumat reformarea Romsilva de sus în jos, iar planul meu de reformă vizează: asigurarea unei structuri de conducere mai suple, prin reducerea posturilor de directori cu 86%, pe noua schemă, din 121 directori rămân 17, iar fiecare va avea contract de mandat pe cinci ani, cu indicatori clari de performanță. Pentru noua structură a direcțiilor silvice, propun un număr optim de 16 direcții. Am luat în considerare eficiența în gospodărirea suprafeței de fond forestier administrat, ceea ce înseamnă că o direcție silvică nu poate avea mai puțin de 200.000 hectare pădure, dar și compensarea diferențelor generate de formele de relief. De asemenea, angajarea personalului Romsilva se va face prin concurs național, organizat la sediul structurii centrale, pentru a oferi șanse egale să profeseze în domeniu celor care iubesc pădurea. Ne asigurăm astfel, că principiul «muncă egală, plată egală» se aplică pentru toți angajații” a declarat ministrul Mircea Fechet.

Printre cele mai importante prevederi ale proiectului se numără:

  • aplicarea principiului eficienței pentru toate subunitățile, ocoalele silvice sau alte subunități cu activități conexe (secții pentru exploatarea lemnului, secții pentru întreținerea și repararea drumurilor forestiere și a căilor ferate forestiere, pepiniere silvice, centre pentru creșterea și valorificarea vânatului, salmonicultură și piscicultură sau centre pentru valorificarea produselor nelemnoase din fondul forestier național);
  • înființarea și funcționarea subunităților va fi stabilită prin ordin de ministru;
  • separarea sectoarelor de activitate;
  • măsuri privind profesionalizarea și responsabilizarea administrării bunurilor publice din portofoliul Romsilva, cu accent pe transparență, sustenabilitate financiară și predictibilitate
  • unirea celor 22 administrații de parcuri într-o singură entitate, cu un singur director și o singură structură de suport (financiar-contabil, resurse umane, etc.);
  • activitatea silvo-turistică a Romsilva va fi realizată prin intermediul Complexului Silva, ca unic gestionar al resurselor imobiliare (cabane), care va asigura un standard înalt de calitate în serviciile oferite turiștilor, dar și păstrarea caracterului public și accesibil al infrastructurii silvo-turistice;
  • parcul auto și utilajele Regiei vor fi gestionate printr-o aplicație informatică de management al flotei auto, care include obligatoriu monitorizarea GPS și sonde litrometrice pentru controlul consumului de combustibil;
  • păstrarea cabalinelor din patrimoniul Romsilva ca o garanție a conservării patrimoniului genetic al raselor valoroase de cai, cu importanță istorică pentru România;
  • Muzeul Cinegetic de la Posada va deveni un instrument activ de educație ecologică și conștientizare, care să pună în evidență bogăția ecosistemelor forestiere și rolul esențial al omului în echilibrul natural.

„Urmărim chivernisirea avuției naționale, iar acest lucru înseamnă reducerea risipei, creșterea eficienței operaționale, eliminarea oricăror suspiciuni legate de utilizarea necorespunzătoare a resurselor, trasabilitate completă a activităților desfășurate cu mijloacele de transport și utilajele Regiei, fundamentarea deciziilor de management pe date concrete, obținute în timp real. Aștept din partea conducerii Romsilva, în termen de 120 zile, un plan de debirocratizare și digitalizare a funcționării interne, astfel încât să aducem funcționarea Regiei la nivelul anului 2025 atât din punctul de vedere al eficienței, cât și al evoluției tehnologice și nu numai” a mai adăugat ministrul mediului, apelor și pădurilor.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior mai-sunt-rentabile-serviciile-seo-in-era-social-media-un-da-categoric Mai sunt rentabile serviciile SEO în era Social Media? Un „DA” categoric!
Articolul următor Integrarea pompei submersibile într-un sistem de irigații eco-friendly Integrarea pompei submersibile într-un sistem de irigații eco-friendly
Un comentariu
  • Sfantul Prooroc Ilie Tisbitul spune:
    26 aprilie 2025 la 22:41

    THE FOREST – The faces of Christ and Tishbite from Romania (hvy. def.)
    Fatada Casei Raiului sau Ministerul de Externe si Ministerul Mediului. Trebuia s-o construiesc in anul 2017, dar am abandonat-o din cauza privarii zilnice de somn din august 2015 pana-n prezent. O sa vedeti politicieni demisi si lovituri de STAT din ce in ce mai des.

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Implicarea Filialei Județene Maramureș a UGIR în procesul de evaluare ARACIS pentru specializarea „Informatică Economică” la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” – o premieră la nivel național în domeniul Științe Economice
Economie
Consumatorii caută forme de divertisment locale și live în contextul incertitudinii globale, însă tehnologia rămâne un element esențial
Actualitate
ANCOM prelungește consultarea publică privind piața serviciilor de acces local la puncte fixe
Actualitate

RSS Știri Fotbal

  • CFR Cluj, regina Cupei! Victorie cu 3-2 într-o finală dramatică cu Hermannstadt
  • Steaua urcă pe primul loc în Liga 2! Roș-albaștrii au trecut lejer de Metaloglobus
  • Farul câștigă la limită și o trimite pe Gloria Buzău înapoi în liga secundă!
  • Etapă șocantă în Liga 2. Toate candidatele la retrogradare au câștigat!
  • Deznodământ amânat! Steaua și Csikszereda au remizat pentru a treia oară în acest sezon

Citește și

Actualitate

Braila, “Capitala antreprenoriatului românesc 2019”

3 minute
Actualitate

Mediul online, bombardat de Rusia cu fake news

3 minute
Actualitate

Contract de finanțare pentru apă-canal în valoare de peste 300 milioane de euro pentru județele Călărași și Ialomița

3 minute
Actualitate

Sponsorizările, din nou pe agenda modificărilor fiscale

5 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?