Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Recomandările ANCOM privind ofertele online de Black Friday pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Actualitate

Recomandările ANCOM privind ofertele online de Black Friday pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune

Curierul Național
Autor Curierul Național
Publicat 28 octombrie 2025
Distribuie
Foto: Freepik

Înainte de lansarea ofertelor promoționale de Black Friday, ANCOM reamintește utilizatorilor că au dreptul de a fi informați de către furnizorii de servicii de telefonie, internet sau televiziune cu privire la condițiile de încheiere a contractelor online, cu sau fără vânzarea de echipamente.

De Black Friday, mulți utilizatori aleg să încheie noi contracte pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune, să achiziționeze pachete ce includ și terminale sau să-și reînnoiască abonamentele existente. De regulă, ofertele promoționale sunt disponibile pe paginile de internet ale furnizorilor de servicii, în secțiunea magazinului online.

Contract la distanță încheiat online

În cazul comenzilor online, înainte de plasarea comenzii, pagina de comandă trebuie să conțină o serie de informații minime. Butonul sau funcția de plasare a comenzii trebuie să afișeze și o atenționare clară privind existența unei obligații de plată după finalizarea comenzii. Dacă nu există o astfel de atenționare, utilizatorul nu are nicio obligație în baza comenzii respective. Pagina de comandă trebuie, de asemenea, să permită revizuirea și corectarea eventualelor erori înainte de trimiterea comenzii.

Contractul se consideră încheiat în momentul în care furnizorul confirmă, pe un suport durabil, acceptarea comenzii transmise de utilizator.

Atenție! Dacă furnizorul nu confirmă acceptarea comenzii, contractul nu este considerat încheiat. Astfel, dacă stocul de terminale la prețuri promoționale se epuizează înainte de transmiterea acestei confirmări de către furnizor, acesta nu este obligat să livreze produsul pentru care a primit comanda online.

De asemenea, furnizorul de servicii are obligația de a pune la dispoziția utilizatorului și fișa de sinteză a contractului, cel târziu înaintea începerii furnizării serviciilor sau la momentul livrării produselor, după caz.

În cadrul paginii InfoCentru ANCOM, utilizatorii pot afla detalii privind condițiile încheierii contractelor la distanță sau pot vedea care sunt sfaturile pentru alegerea ofertelor.

Dreptul de retragere dintr-un contract la distanță

După încheierea unui contract la distanță, utilizatorul are dreptul să se răzgândească și să se retragă din contract, fără a invoca vreun motiv, în termen de 14 zile de la data încheierii acestuia.

Pentru contractul ce include achiziția unui terminal (telefon, tabletă, PC etc.), termenul de 14 zile se calculează de la data primirii produsului.

Furnizorul are obligația de a informa utilizatorii cu privire la dreptul de retragere atât la prezentarea ofertei, cât și la încheierea contractului, prin punerea la dispoziție a formularului de retragere. Utilizatorul își poate exercita dreptul de retragere prin transmiterea formularului sau a unei declaraţii neechivoce de retragere către furnizor înainte de expirarea termenului de 14 zile.

- Publicitate -

Recomandări la primirea coletelor cu terminalele comandate

În cazul terminalelor livrate prin servicii de curierat, ANCOM recomandă utilizatorilor ca, înainte de plata rambursului, să se asigure că ei sau alți membri ai familiei au făcut o astfel de comandă online.

Totodată, ANCOM atrage atenția utilizatorilor să nu răspundă mesajelor (SMS, e-mail) transmise aparent de un furnizor de servicii poștale prin care se solicită accesarea unui link și completarea de informații personale (de exemplu, numărul cardului bancar) presupuse a fi necesare livrării unui colet. Dacă utilizatorul a dat curs unui astfel de mesaj și a fost victima unei înșelăciuni, este necesar să se adreseze organelor de poliție pentru începerea investigațiilor.

Ce, cum și unde reclami

ANCOM poate lua măsuri în cazul în care furnizorii nu respectă drepturile utilizatorilor cu privire la încheierea contractelor la distanță prin care sunt achiziționate servicii de comunicații electronice (telefonie, internet sau televiziune). Sesizările pot fi trimise aici.

Urmăriți Curierul Național pe Google News G Adăugați Curierul Național ca sursă preferată în Google
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior IMM ROMÂNIA respinge introducerea obligativității legalizării de către notar sau atestării de avocat a hotărârilor AGA a societăților comerciale
Articolul următor Funcția trezorierului trece la nivelul următor. Cum se redefinește și de ce va crește în viitorul apropiat rolul acestuia în companii
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

- Publicitate -

Ultimele articole

Inspecția Muncii: Amenzi de peste 8,7 milioane de lei și 206 persoane depistate în muncă nedeclarată
HR
Depozitarul Central va distribui dividende pentru REMAT SALAJ S.A.
Companii Economie
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin APIA și AFIR, a virat în conturile fermierilor peste 589 de milioane de euro, pentru Campania 2026
Agricultură

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • Chiriile scad în marile orașe din România. Aproape 16% dintre proprietari au redus prețurile în octombrie
  • Good2Go depășește 13 milioane de euro cifră de afaceri și ajunge la peste 50 de magazine
  • Asigurări auto în rate: 79% dintre clienți aleg patru plăți, iar suma medie finanțată este de 1.549 de lei
Actualitate

Mândri sau rușinați de apartenența la nație?

7 minute
Actualitate

50 de bani garanţia pentru ambalajele de băuturi

3 minute
Actualitate

Recomandările ANCOM pentru livrarea coletelor în perioada sărbătorilor

5 minute
Actualitate

Mirela Călugăreanu preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României

2 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?