Creanțele neîncasate reprezintă, fără îndoială, o povară pentru companiile din România. Dincolo de riscurile comerciale, aceste creanțe au și un impact fiscal deloc de neglijat. TVA trebuie plătită de furnizor către bugetul de stat, chiar dacă nu a fost încasată de la client. TVA plătită la bugetul de stat și neîncasată de la clienți atrage costuri de finanțare de la creditori sau chiar de la fisc, dacă nu este plătită la timp.
Jurisprudența recentă a Curții Europene de Justiție a analizat în ultimii ani mai multe cazuri care aveau ca subiect TVA aferentă creanțelor neîncasate, clarificând tratamentul de TVA aplicabil (de ex. C-246/16 Enzo di Maura, C-242/18 Unicredit Leasing).
Cazul Unicredit a fost soluționat de colegii noștri din Bulgaria, autoritățile fiscale considerând că precedentul caz Enzo di Maura nu era suficient de specific în speța analizată. Spețele din aceste cazuri sunt, în substanță, aproape trase la indigo. Persoanele impozabile întâmpină dificultăți în recuperarea creanțelor de-a lungul unor perioade foarte lungi (de exemplu, de aproximativ 10 ani), fiind în situația de a prefinanța statul cu o TVA neîncasată de la clienți.
Concluziile Curții Europene de Justiție nu lasă loc de interpretări în aceste situații: persoanele impozabile pot recupera TVA aferentă creanțelor pentru care există o probabilitate rezonabilă de neîncasare. Practic, furnizorii nu sunt obligați să finanțeze statul cu o TVA neîncasată de la clienți. Tot Curtea prevede și posibilitatea anulării acestei ajustări, în cazul în care creanța va fi, în cele din urmă, încasată, existând, astfel, un echilibru.
Există țări din Uniunea Europeană care lasă posibilitatea recuperării TVA aferentă creanțelor neîncasate în termen, de exemplu, de 6 luni de la data scadenței (cazul Marii Britanii). Acest termen este propus și în opinia Avocatului General în cazul Enzo di Maura.
Dar ce prevede legislația de TVA din România? Contribuabilii români au parte de prevederi mai stricte: TVA aferentă creanțelor neîncasate poate fi recuperată dacă debitorul a intrat în faliment sau în cazul reducerii creanței în procedura de reorganizare. Deși nu se menționează termene clare în legislația din România, dincolo de care TVA poate fi recuperată, practica ne arată că aceste proceduri se pot întinde pe ani de zile. Am întâlnit cazuri concrete în care intrarea în faliment a debitorului a intervenit după mai mult de 10 ani, fiind situații similare cu cele din cazurile enunțate.
Conform obligațiilor asumate în tratatul de aderare la UE (transpuse și în Codul fiscal), România trebuie să respecte deciziile Curții Europene de Justiție. Astfel, legislația privind recuperarea TVA în cazul creanțelor neîncasate ridică semne de întrebare privind respectarea acestor decizii.
Ne putem întreba ce putem face în acest caz? Există soluții: sunt, în prezent, în derulare mai multe proceduri de recuperare a acestei TVA neîncasate, unele pe cale administrativă, altele cu implicarea instanțelor de judecată. Chiar și în baza prevederilor legislative limitative din România, contribuabilii pot recupera TVA aferentă creanțelor neîncasate, fiind eligibile și creanțele mai vechi de 5 ani. Un aspect distinct îl reprezintă creanțele vândute, de multe ori pe sume modice din cauza probabilității reduse de încasare. Dar, chiar și în acest caz, există soluții care le pot face eligibile pentru recuperarea TVA (unde sumele recuperabile de TVA pot depăși semnificativ orice sumă din creanța propriu zisă cu șanse rezonabile de recuperare).
Totuși, ținând cont de jurisprudența constantă pe această speță de TVA, soluția optimă ar fi punerea legislației naționale în acord cu deciziile Curții Europene de Justiție, permițând astfel recuperarea TVA cu un efort minim.
„Recuperarea TVA” ar trebui regandita. Acum este paguba nationala.