În cel mai recent număr (iunie a.c.) al revistei de cultură universală Constelații diamantine, Nicolae Mareș propune, sub titlul ”Aron Cotruș și Emil Zegadlowicz, propagatori ai liricii eminesciene în Polonia”, o evocare istorică menită a readuce în memorie colaborarea dintre Aron Cotruș și poetul Emil Zegadlowicz, căruia i-a propus traducerea în limba polonă a unui volum de poezii alese din Eminescu. Acesta a publicat, între altele, o culegere amplă din poezia eminesciană (26 de poeme), cu o prefață de Nicolae Iorga, și un eseu intitulat ”Nemuritor și rece” (în Convorbiri literare).
Zegadlowicz scria: „Poezia mare – și așa este poezia lui Eminescu – este un fenomen al naturii, este un element, o eflorescență a firii”.
Sub titlul ”Panorama unei lumi fenomenale”, Doina Drăguț redă un tablou sumbru al lumii contemporane, dominată de nonvaloare și aspirații absurde, de lăcomie și orgoliu nemăsurat.
”Înaintăm prin viață ca într-o rugăciune, (…) dar drumul anevoios se pierde adeseori în clipe de descumpănire”, scrie poeta, care este de părere că încă mai există valoare și faruri călăuzitoare (firesc, altfel omenirea ar pieri, n.n.), dar acestea sunt aproape insesizabile din cauza șuvoiului destructiv al unei societăți în ruină.
O amplă aducere-aminte a lui Ștefan Octavian Iosif oferă cititorului Mihai Caba, sub titlul ”Șt. O. Iosif – poetul sămănătorist”. De la istoria curentului literar ”sămănătorism”, care punea accentul pe specificul național, constituit la începutul secolului al XX-lea în jurul Revistei ”Sămănătorul”, al cărui ”punct de plecare” a fost apariția la București, în 2 decembrie 1901, a primului număr și până la firul biografic al poetului, gazetarului și traducătorului român Șt. O. Iosif, semnatarul materialului prezintă numeroase date de interes istoric, reproducând în final și poezia ”Cântec sfânt”.
”Umbrele așternute peste proza eminesciană” este titlul sub care Mihai Batog-Bujeniță atrage atenția asupra faptului că majoritatea scrierilor referitoare la Eminescu (concepute cu mai mult sau mai puțin har) tratează preponderent viața poetului sau opera sa poetică, publicistică ori epistolară, scrierile sale în proză fiind lăsate, cel mai ades, într-un nedrept con de umbră.
Pornind de la această nedorită constatare, autorul face o amplă incursiune în proza eminesciană (antumă și postumă), arâtând cu argumente proprii, dar și citându-l pe marele critic George Călinescu, că ”Eminescu este egal cu sine însuși în toate compartimentele operei sale”.
O parte din vină o poartă chiar mediul cultural contemporan, care ne modifică percepția, îndreptând-o către facil, și făcându-ne inapți să receptăm profunzimea mesajului operelor cu adevărat de substanță. Un mediu actual inspirat numit de autor ”sistem trăirist”. Prin reducerea la simpla trăire, la hedonism, se pierd sensurile profunde.
De la basm (Făt Frumos din lacrimă) la nuvela metafizică Sărmanul Dionis, scrierea mistică Avatarii faraonului Tlá și romanul Geniu pustiu, proza eminesciană este atent analizată și explicată, fiind astfel supusă atenției celor care vor să o (re)descopere.
Spicuim din deja ”tradiționalele” aforisme semnate de Nicolae Mareș: ”Nu acționa dacă nu cunoști bine cauza!” (foarte adevărat, n.n.). ”E dreptul omului de-a trăi fericit, nu chinuit” (ne întrebăm dacă cei preocupați asiduu de drepturile omului au omis cumva, din greșeală, tocmai acest drept – n.n.). ”Când viața te chinuiește, schimb-o sau îndur-o. Altă ieșire nu este”. ”Există în lume atâta suferință că moartea devine biruință”.
Continuând seria materialelor dedicate filosofilor celebri, Lucia Cosmina Vlad se oprește asupra marelui gânditor Aristotel, în materialul ”Contribuția lui Aristotel la patrimoniul intelectual al lumii”. Trecând prin datele biografice esențiale ale filosofului grec, autoarea arată că cel care a pus datele logicii formale a fost o personalitate plurivalentă, ”acoperind cu cercetarea sa majoritatea științelor și multe dintre arte”. Acesta a pus bazele silogisticii, a identificat zece moduri diferite în care expresiile simple pot căpăta sens și a împărțit științele teoretice în trei grupe: fizica, matematica și teologia. Cititorul poate parcurge repere importante ale operei aristotelice și se poate opri asupra unui citat despre fericire, acea esență imaterială care a fascinat și atras în capcane ale minții și sufletului deopotrivă filosofi și artiști: „fericirea este activitatea sufletului rațional aflat în concordanță cu virtutea”.
Revista este ilustrată cu reproduceri după lucrări ale pictorului norvegian Edvard Munch, căruia Filip Tudora îi consacră un medalion la finalul ediției, sub genericul ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Constantin Miu, Andrei Breabăn, Tudor Nedelcea, Carmen Manea, Gelu Dragoș, Voichița Tulcan Macovei, Mihai Merticaru, Al Florin Țene, Ioan Andreica, Ion Popescu-Brădiceni, Petre Gigea-Gorun, Ionel Popa, Daniel Malbranque, Dumitru Ichim, Mircea Tutunaru, Marin Arcuș, Dumitru Găleșanu, Ion Pachia Tatomirescu, Ionuț Țene, Silviu Doinaș Popescu, Florentin Smarandache, Orhan Veli Kanik, Fazil Husnu Daglarca, Ben Todică, Nicolae Grigorie-Lăcrița, Ruben Bucoiu.
