Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Redescoperirea prozei eminesciene și o rememorare Șt. O. Iosif, în ”Constelații diamantine”
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

Redescoperirea prozei eminesciene și o rememorare Șt. O. Iosif, în ”Constelații diamantine”

Mihai Gîndu
Autor
Mihai Gîndu
Publicat 28 iunie 2023
Distribuie

În cel mai recent număr (iunie a.c.) al revistei de cultură universală Constelații diamantine, Nicolae Mareș propune, sub titlul ”Aron Cotruș și Emil Zegadlowicz, propagatori ai liricii eminesciene în Polonia”, o evocare istorică menită a readuce în memorie colaborarea dintre Aron Cotruș și poetul Emil Zegadlowicz, căruia i-a propus traducerea în limba polonă a unui volum de poezii alese din Eminescu. Acesta a publicat, între altele, o culegere amplă din poezia eminesciană (26 de poeme), cu o prefață de Nicolae Iorga, și un eseu intitulat ”Nemuritor și rece” (în Convorbiri literare).

Zegadlowicz scria: „Poezia mare – și așa este poezia lui Eminescu – este un fenomen al naturii, este un element, o eflorescență a firii”.

Sub titlul ”Panorama unei lumi fenomenale”, Doina Drăguț redă un tablou sumbru al lumii contemporane, dominată de nonvaloare și aspirații absurde, de lăcomie și orgoliu nemăsurat.

”Înaintăm prin viață ca într-o rugăciune, (…) dar drumul anevoios se pierde adeseori în clipe de descumpănire”, scrie poeta, care este de părere că încă mai există valoare și faruri călăuzitoare (firesc, altfel omenirea ar pieri, n.n.), dar acestea sunt aproape insesizabile din cauza șuvoiului destructiv al unei societăți în ruină.

O amplă aducere-aminte a lui Ștefan Octavian Iosif oferă cititorului Mihai Caba, sub titlul ”Șt. O. Iosif – poetul sămănătorist”. De la istoria curentului literar ”sămănătorism”, care punea accentul pe specificul național, constituit la începutul secolului al XX-lea în jurul Revistei ”Sămănătorul”, al cărui ”punct de plecare” a fost apariția la București, în 2 decembrie 1901, a primului număr și până la firul biografic al poetului, gazetarului și traducătorului român Șt. O. Iosif, semnatarul materialului prezintă numeroase date de interes istoric, reproducând în final și poezia ”Cântec sfânt”.

”Umbrele așternute peste proza eminesciană” este titlul sub care Mihai Batog-Bujeniță atrage atenția asupra faptului că majoritatea scrierilor referitoare la Eminescu (concepute cu mai mult sau mai puțin har) tratează preponderent viața poetului sau opera sa poetică, publicistică ori epistolară, scrierile sale în proză fiind lăsate, cel mai ades, într-un nedrept con de umbră.

Pornind de la această nedorită constatare, autorul face o amplă incursiune în proza eminesciană (antumă și postumă), arâtând cu argumente proprii, dar și citându-l pe marele critic George Călinescu, că ”Eminescu este egal cu sine însuși în toate compartimentele operei sale”.

Proiectul CELULAR, o inițiativă a Asociației VAR Cultural, realizată în parteneriat cu Teatrul Bulandra
18 septembrie 2023

O parte din vină o poartă chiar mediul cultural contemporan, care ne modifică percepția, îndreptând-o către facil, și făcându-ne inapți să receptăm profunzimea mesajului operelor cu adevărat de substanță. Un mediu actual inspirat numit de autor ”sistem trăirist”. Prin reducerea la simpla trăire, la hedonism, se pierd sensurile profunde.

De la basm (Făt Frumos din lacrimă) la nuvela metafizică Sărmanul Dionis, scrierea mistică Avatarii faraonului Tlá și romanul Geniu pustiu, proza eminesciană este atent analizată și explicată, fiind astfel supusă atenției celor care vor să o (re)descopere.

Spicuim din deja ”tradiționalele” aforisme semnate de Nicolae Mareș: ”Nu acționa dacă nu cunoști bine cauza!” (foarte adevărat, n.n.). ”E dreptul omului de-a trăi fericit, nu chinuit” (ne întrebăm dacă cei preocupați asiduu de drepturile omului au omis cumva, din greșeală, tocmai acest drept – n.n.). ”Când viața te chinuiește, schimb-o sau îndur-o. Altă ieșire nu este”. ”Există în lume atâta suferință că moartea devine biruință”.

Continuând seria materialelor dedicate filosofilor celebri, Lucia Cosmina Vlad se oprește asupra marelui gânditor Aristotel, în materialul ”Contribuția lui Aristotel la patrimoniul intelectual al lumii”. Trecând prin datele biografice esențiale ale filosofului grec, autoarea arată că cel care a pus datele logicii formale a fost o personalitate plurivalentă, ”acoperind cu cercetarea sa majoritatea științelor și multe dintre arte”. Acesta a pus bazele silogisticii, a identificat zece moduri diferite în care expresiile simple pot căpăta sens și a împărțit științele teoretice în trei grupe: fizica, matematica și teologia. Cititorul poate parcurge repere importante ale operei aristotelice și se poate opri asupra unui citat despre fericire, acea esență imaterială care a fascinat și atras în capcane ale minții și sufletului deopotrivă filosofi și artiști: „fericirea este activitatea sufletului rațional aflat în concordanță cu virtutea”.

O echipă de studenți de la Universitatea Babeș-Bolyai, în finala globală SAS Curiosity Cup, cu un proiect privind defrișările din munții României
5 aprilie 2023

Revista este ilustrată cu reproduceri după lucrări ale pictorului norvegian Edvard Munch, căruia Filip Tudora îi consacră un medalion la finalul ediției, sub genericul ”Picătură de pictură”.

- Publicitate -

Mai semnează: Constantin Miu, Andrei Breabăn, Tudor Nedelcea, Carmen Manea, Gelu Dragoș, Voichița Tulcan Macovei, Mihai Merticaru, Al Florin Țene, Ioan Andreica, Ion Popescu-Brădiceni, Petre Gigea-Gorun, Ionel Popa, Daniel Malbranque, Dumitru Ichim, Mircea Tutunaru, Marin Arcuș, Dumitru Găleșanu, Ion Pachia Tatomirescu, Ionuț Țene, Silviu Doinaș Popescu, Florentin Smarandache, Orhan Veli Kanik, Fazil Husnu Daglarca, Ben Todică, Nicolae Grigorie-Lăcrița, Ruben Bucoiu.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Xi Jinping, mesaj de felicitare forumului chino-american „Legătura Kuliang”
Articolul următor SUA nu sprijină „independența Taiwanului”, afirmă Antony Blinken
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP) a avut o întâlnire cu reprezentantul TikTok pe România, Ungaria și regiunea Balcanilor
Actualitate
IMM România avertizează: consumul a scăzut cu peste 25% la începutul anului, semnal de alarmă pentru economia reală
Economie
CSAT: Capabilități militare americane ar putea fi dislocate temporar în România
Politic

RSS Știri Financiare

  • Decathlon va deschide un magazin de peste 1.000 metri pătrați în Plaza România 
  • 8 din 10 români sunt mai atenți la preț în acest an când fac cumpărături online
  • Odometrul modelelor Ford Tourneo din România a fost dat înapoi cu 327.000 kilometri
  • Peste 4,6 milioane metri pătrați de spații au fost certificați în 2025
EUROPAfest
Cultură și Educație

EUROPAfest 2020 se mută din luna mai în iulie

1 minute
Cultură și Educație

“A învăța să înveți” – Proiect de educație non-formală

4 minute
constanta
Cultură și Educație

Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media în Dobrogea de sud (IV)

17 minute
Cultură și Educație

A încetat din viață Valeria Seciu

2 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?