AL.Florin ȚENE
Varujan Vosganian, scriitor, economist și politician român de origine armeană, este una dintre cele mai pregnante voci ale literaturii contemporane din România, oferind în operele sale o perspectivă profund umanistă asupra memoriei colective, identității și conviețuirii interetnice. În special prin romanul „Cartea șoaptelor” (2009), Vosganian reconstituie drama genocidului armean, dar și felul în care comunitatea armeană s-a integrat și a trăit în România, dezvoltând relații armonioase cu românii. „Cartea șoaptelor” nu este doar o frescă a memoriei armenilor deportați, ci și o cronică a modului în care această diasporă și-a găsit un cămin în România, în special în orașe precum Focșani, Roman, Iași sau București. Temele dominante – memoria, suferința, exilul, identitatea – sunt întotdeauna însoțite de o perspectivă reconciliatoare și empatică asupra relațiilor dintre armeni și români.
Vosganian arată că armenii nu au fost o comunitate închisă, ci s-au integrat în țesătura socială românească, contribuind economic, cultural și spiritual. Personajele din „Cartea șoaptelor” sunt negustori, profesori, medici sau funcționari publici care interacționează firesc și cooperant cu majoritarii români.„În România, armenii nu au fost străini, ci o parte a peisajului uman…” – se sugerează în tonul narativ melancolic și reconcilant.
În fața persecuțiilor otomane și sovietice, armenii au găsit în România nu doar refugiu, ci și solidaritate. Românii sunt prezentați în mod repetat ca gazde primitoare și protectori ai celor persecutați, fără a fi idealizați, ci umanizați în gesturile lor cotidiene.
Vosganian construiește o estetică a memoriei bazată pe „șoapte” – fragmente de povești orale, amintiri transmise de la o generație la alta. În această polifonie narativă, relațiile interetnice sunt văzute ca fire de legătură, nu de separare.
Narațiunea nu separă „armenii” de „români”, ci construiește un spațiu comun al memoriei. Această empatie narativă creează o etică a conviețuirii, în care diferențele culturale nu duc la izolare, ci la îmbogățire reciprocă.
Autorul însuși, ca personaj narator, revendică o identitate dublă: român și armean. Această poziție permite o perspectivă echilibrată, în care armonia nu este idealizată, ci dobândită prin efort, respect și recunoaștere reciprocă
Bunicul Garabet – personaj emblematic al rezistenței și demnității armene, este respectat și ascultat de întreaga comunitate, inclusiv de români, fiind un simbol al înțelepciunii și al păcii.
Viața în Focșani – orașul devine un microcosmos al coabitării pașnice, unde armenii și românii își împărtășesc sărbătorile, dramele și speranțele.
Spre deosebire de literatura conflictuală interetnic, Vosganian propune o viziune a istoriei partajate, nu a resentimentelor. Suferința armenilor este contrapunctată de gesturi de solidaritate românească, iar literatura sa devine un spațiu de reconciliere istorică și morală.
Relațiile armenilor cu românii, așa cum sunt reflectate în opera lui Varujan Vosganian, se bazează pe dialog, solidaritate și memorie comună. Ele nu sunt lipsite de complexitate, dar sunt marcate profund de respect reciproc și capacitate de integrare. Prin acest mesaj, literatura lui Vosganian devine o pledoarie pentru o etică a armoniei interculturale, relevantă nu doar pentru trecut, ci și pentru prezentul tensionat al identităților europene.
