Odă tragicomică închinată bucuriei de a trăi şi romantismului care sălăşluieşte în fiecare dintre noi, cu anumite conotaţii social-politice, în care Kieślowski dovedeşte aceeaşi cunoaştere subtilă a naturii umane
”Unde e egalitatea?”, se întreabă Karol Karol (Zbigniew Zamachowski, foarte potrivit în rol), la procesul de divorţ, acuzat de nevastă că nu şi-a îndeplinit îndatoririle de soţ, şi părându-i-se că nu este ascultat de Curte.
Rememorându-şi scena de la cununie (excelent redată de Kieślowski, cu accent pe culoarea alb şi prezenţa porumbeilor, simbol al păcii), Dominique (rol bun făcut de Julie Delpy) ţine să precizeze că iniţial l-a iubit pe Karol, dar acum sentimentul nu mai există.
Părăsit şi umilit de Dominique, cu conturile blocate, Karol se vede redus la stadiul de simplu vagabond care încearcă să-şi câştige existenţa cântând.
O postură inedită, dar şi un test de viaţă.
Mai ales că lui Karol i se va propune, de către Mikolaj (Janusz Gajos), un compatriot aflat la rândul lui în Franţa, un târg ciudat: Mikolaj cunoştea pe cineva care, deşi avea familie şi o slujbă, nu mai voia să trăiască. Însă nevrând să se sinucidă, era dispus să plătească pe cineva pentru a-i lua viaţa.
Ca de obicei, Kieślowski îşi pune personajele în situaţii-limită, iar spectatorul va fi cu atât mai curios să vadă cum reacţionează.
Karol însă alege calea cea mai grea, a moralităţii, şi, după o serie de întâmplări tragicomice, inclusiv închiderea într-o valiză pentru a putea călători deşi nu avea nici bani, nici paşaport, ajunge din nou în ţara natală, Polonia.
Căile destinului sunt însă imprevizibile, iar Karol, obsedat în continuare de imaginea femeii iubite şi de sindromul eşecului, va încerca să intre în afaceri necurate pentru a face rost de bani.
Însă adevărata încercare va veni când, reîntâlnindu-l pe Mikolaj, care îl ajutase şi îi devenise aproape amic, îi propune să reia târgul cu cel care voia să plătească pentru a fi ucis.
Doar pentru a afla că însuşi Mikolaj era acela.
Aici, Kieślowski şi co-scenaristul Krzysztof Piesiewicz dau dovadă de măiestrie, împingând tensiunea la cote maxime tocmai când privitorul se gândea, probabil, că dramatismul nu mai este acelaşi ca în prima parte a trilogiei.
Un film mare are nevoie de o intrigă pe măsură, iar Kieślowski ne-o oferă şi de data aceasta.
Iar faptul că Mikolaj redescoperă bucuria de a trăi alături de companionul său de ocazie, care doar îl avertizase cu un glonţ orb, totul pe fundalul zăpezii, al gheţii şi al culorii alb, care dă şi titlul acestei părţi din trilogie, este realizat impresionant de regizorul polonez. Este cu siguranţă scena cea mai importantă a filmului, apogeul său, deşi nu este scena finală.
Nu vom dezvălui evoluţia ulterioară a evenimentelor, pentru a nu strica surpriza celor care nu au vizionat pelicula, dar trebuie spus că Kieślowski, fără a părăsi în totalitate registrul dramatic, va introduce tot mai multe elemente de un comic irezistibil, dând astfel o notă aparte filmului. Uneori dă impresia că ”nu s-a putut abţine să glumească”.
Filmul are şi o conotaţie politică, un fel de naţionalism polonez contrapus preţiozităţii franceze, ca şi una socială (puterea banului şi modernizare versus trăire autentică şi spirit), care se pot deduce din mai multe scene.
Finalul întregeşte domino-ul construit până atunci, este trist, cu lacrimi, fără a fi însă ca o sentinţă. Sentinţa nu poate fi dată decât de conştiinţele noastre, se subînţelege.
A doua parte a trilogiei nu e, poate, întru totul o realizare de referinţă, dar dovedeşte aceeaşi cunoaştere subtilă a naturii umane şi se constituie într-o odă tragicomică închinată bucuriei de a trăi şi romantismului care sălăşluieşte în fiecare dintre noi.
