În fiecare an, la 20 septembrie este sărbătorită “Ziua Bucureştilor”. Aduc, în perspectiva apropiată a acestei Zile, ca un dar sui-generis,câteva versuri şi cântece îndrăgite de un moldovean devenit bucureştean în ultimele şase decenii ale vieţii sale:
*Vasile Alecsandri, La Bucureşti. (Cânticel comic): “În zadar îmblu făr-încetare/De-a lung pe poduri, în sus şi-n gios,/Nu aflu gazda şi, zău!, îmi pare/Că-s într-un haos foarte glodos/Despre Concordie (hotelul de pe fosta Uliţă Nemţească, la al cărui prim etaj a avut loc istorica întâlnire politică – n.n.) întrebi pe oricine,/Dar nu e mijloc să o găseşti,/Încât, la urmă, a crede-ţi vine/Că nu-i concordie în Bucureşti./Am fost s-o caut pe la maşina/Ce soarbe apă prin guri de foc,/La Cişmigiul, mândră grădina/Care-ţi cârneşte nasul din loc./Prin tot oraşul, la deşănţata (dezordonata – n.n.),/Am îmblat numai de flori de cuc,/Am fost chiar pe la Caimata (mahalaua apărută în anul 1731 – n.n.)/Şi de-atunce parcă-s năuc,/Cătând tot hojma (neîncetat – n.n.) cameră bună/Am agiuns până la Dealul Sfânt (Dealul Mitropoliei – n.n.)/Ş-am găsit una, da-n ea s-adună/Prea mulţi de oaspeţi ce cer cuvânt./În sfârşit, nu ştiu; ori în ce parte/După Concordie-am alergat,/Trudele mele au fost deşarte,/Căci peste dânsa încă n-am dat!”.
*Lucian Blaga, Bucureşti 1919: “Lilieci ţâşneau în slavă/când ne părăseam lăcaşul./Paltinii crescuţi în noapte/din asfalturi ca din lavă/îşi împrăştiau sămânţa/zburătoare-n tot oraşul./Nimeni nu dormea în noaptea/cea de veghe. Nici penaţii/viitoarei generaţii./Ne plimbam pe bulevarde/prin troiene de seminţe/şi simţeam cum talpa arde./Doar târziu Săgetătorul/încerca-ntr-o doar’s-apună/când scâncea în poartă cheia./Vântul ne-azvârlea în păr şi-n/faţă pulbere de lună,/caldă încă-n vremea-aceea./Ţinând soarele în mână,/un oltean – pe jumătate,/om aievea,-n rest fântână/cu o cumpănă în spate-/dimineaţă da năvală/cu un chiot în cetate.”.
*Ion Pillat, Cişmigiu de toamnă: “Verde nou al primăverii, roş al florilor de vară,/Toamna, galbenul din frunza ta târzie mi-e mai drag,/Fie că-n vielinţi tăcute inimi de-aur le presară,/Fie că foşneşte-n taina mătăsosului tău steag./Zi senină, zi rodită ca o poamă de lumină,/Câtă floare prea devreme scuturată te-a dorit,/Să te pot culege astăzi – cer, şi suflet, şi grădină -/Cişmigiule de toamnă, de-amintire biruit./De pe podul ce oglinda arcu-ntins al pietrei sale/Peste apa unde lebezi dorm pe teiul tremurat,/Cine m-a chemat pe lume, cine m-a oprit în cale?/Umbra ta de altădată şi un ram îngândurat./Verde dor al primăverii, foc al dragostei din vară,/Toamna, părul de-aur moale al iubirii mi-e mai drag/Când strivesc şi ani, şi zile ce covorul tău presară/Şi-mi foşneşti a moarte-n suflet, mătăsos şi galben steag.”.
*Constantin Tănase, Consilierii: “De când e lumea şi pământul,/În Bucureşti, bătu-i-ar sfântul,/N-au fost atâtea primării/Şi consilieri atâtea mii./Pe străzi mormane de gunoaie/Aşteaptă să mai vie-o ploaie./La noi, măturător e vântul,/De când e lumea şi pământul./Mare ţigănie, mă,/Este în politică./Ei se-njură să se rupă,/Ei se ceartă, ei se pupă./De ai treaba, cum se ştie,/Prin Deal, la Patriarhie,/Nu poţi lua copii cu tine,/C-auzi vorbe de ruşine./Asta-i Camera adică?/Sau ceata lui Lăzurică?!”.
*Ion Minulescu, Vara în Capitală: “Au plecat bucureştenii toţi la băi/Şi cu vara n-au rămas în Capitală/Decât morţii şi gardiştii,/Iar pe străzile pustii şi prin odăi -/Praful ce se-ngroaşă zilnic/Şi-n covoare -/Moliile cu prezenţa lor fatală/Şi cu veşnica lor poftă de mâncare./De urât că n-are ce să vadă,/În monumentala noastră Capitală,/Vara umblă toată ziua-n pielea goală/Prin apartamente-nchise./Şi pe stradă -/De la Parcul Carol la Şosea/Şi de la Şosea la Cotroceni,/Însoţită de o droaie de ţigani/Şi de olteni,/Care vând cireşi, rahat şi limonadă/Şi-o poftesc să cumpere şi ea./Vara însă-i fată de la ţară -/Bleagă şi prostuţă ca o oaie -/Nu ştie că şi-n Capitală/Este şi-o <Baie Centrală>/Şi, când simte că-i zăduf din cale-afară,/Se răsfaţă-n Dâmboviţa cât îi place,/Ca Suzana clasică, la baie,/Iar pe mal, gardiştii cască-gură/O mănâncă cu privirea lor şireată,/Ca bătrânii poftitori de trup de fată/Şi se-ntreabă:/Ce să-i facă?/Să-i dea pace/Sau s-o vâre-n beci, la Prefectură?”.
*Maria Banuş, Prin Bucureşti, după ploaie: “Poate că asta e clipa şi ora/când toate celulele vechi au murit/(o dată la şapte ani, cum se pare)/şi cele noi sunt în stare de prunc şi de mugure/şi fac primii paşi cu mine-n lumina castanilor./E atât de uşoară după-amiaza de iunie,/din petice trandafirii şi brumate,/din cer şi asfalt cum e moarul (ţesătură de mătase sau de bumbac – n.n.),/sub tuneluri de frunze însorite şi ude./Cu ce-am meritat, cu ce-am plătit ora de graţie?/Poate cu anii trăiţi între molii de slove şi gânduri,/poate cu umbra spânzurătorilor,/poate cu nuanţa de scrum a surâsului meu,/dar cum se poate plăti acest roz neatins, vegetal,/în ora flamingo, în buna vestire-a castanilor?”.
*Adrian Păunescu, Îndrăgostit de Bucureşti: “Nu ştiu de ce, pe cât m-afund în viaţă,/mă simt atras de fleacuri omeneşti/şi-mi place-n anotimpul de vacanţă/să-ntârzii, să rămân în Bucureşti./De el ne-am săturat, dar el ne place,/el e un prag lovit să vezi alt prag/şi-acum, când sunt sătul de locul zilnic,/mă simt golit şi-mi e deodată drag./Pe piatra lui am tot bătut cadenţa/şi-am s-o mai bat atât cât voi trăi,/spre un Olimp ascuns pe orice stradă/în căutarea marii poezii./Aici m-au sufocat cu dulce teii/şi au trecut aiurea anii mei,/aici copiii mi-au venit la viaţă/şi am născut şi-am îngropat idei./La Bucureşti, copilăria toată,/visam s-ajung să pot şi eu vedea/celebrii câini ce au covrigi în coadă/şi să-ntâlnesc şi eu pe mama mea./Eu vara aş iubi-o pe orbeşte,/dar simt că toamna-i anotimpul meu,/când frunze şi lumini pe bulevarde/mai dau halou (aureola – n.n.) părerilor de rău./Când pe terase se mai bea o bere/şi oamenii romanţe triste vor/şi-n curţi se face vin din must de struguri/şi toţi bucureştenii au umor./L-am părăsit destul, ca azi să-l caut/şi să-l găsesc întotdeauna treaz,/nu este el cel mai frumos din lume,/dar cel mai drag ne e în orice caz./Mă pregătesc să fug din nou în ţară/şi să câştig aripi dumnezeieşti,/să pot gusta melancolia toamnei/în fiecare colţ de Bucureşti.”.
În final, câteva însemnări despre reflectarea Bucureştilor în valurile muzicii. *Încep cu Maria Tănase care aducea prin cântecul ei Badea-Neichii, Bucureşti un vibrant omagiu acestui oraş: “Doar aici, în lumea ta, mă simt la mine,/De aceea, măi Bădiţă Bucureşti, sunt azi cu tine.”. *Gică Petrescu a cântat în numeroase melodii oraşul de pe malurile Dâmboviţei: La crâşma din Ferentari; Podul Grant; Bucureşti, Bucureşti, fratele meu eşti; Fetiţele din Bucureşti. Romanţa lui La margine de Bucureşti are versurile: “La margine de Bucureşti/Pe strada mea umbrită de doi tei/Cu un covrigar/Şi-n colţ c-un grătar/De mititei./Acolo-aş vrea să stai şi tu./Acolo-n margine de Bucureşti/Cât dragostea mea/Şi tu tot aşa/Să mă iubeşti./Să bem acas’ la noi, să ne-mbătăm,/Dar să nu ştie cârciumarii/Şi, de-avem chef de cântec, să cântăm.”; în altă romanţă intitulată Du-m-acasă, măi tramvai, renumitul şi longevivul cântăreţ zicea: “Du-m-acasă, măi tramvai,/Du-m-acasă, ce mai stai?/Du-mă la căsuţa mea/Cu portiţă şi cişmea./Noaptea se lasă în mahala,/Pe strada noastră e pustiu,/La o portiţă stă cineva/Şi mă aşteaptă ca să viu.”. *Jean Moscopol făcea tentante invitaţii cu accent franţuzesc pe fermecătoarea muzică a lui Ion Vasilescu: “Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara/Într-o cârciumioară la şosea/Unde cântă un pian şi o vioară/Şi unde nu ne vede nimenea?”. *Constantin Drăghici, la rândul său, îşi invita ascultătorii la visare prin melodia Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea. *Dan Spătaru ne cânta şi, în acelaşi timp, ne încânta prin melodiile Trecea fanfara militară; Noapte bună, Bucureşti!; La cinci şi jumătate, la Universitate. *Corina Chiriac menţiona, în cântecul lui Vasile Veselovschi pe versurile lui Mihai Maximilian, adresa ei: Casa Speranţei, la parter. *Angela Similea mergea prin Capitală cu Ultimul tramvai. Ce melodii splendide care nu vor fi niciodată uitate!
