S-a născut în ziua de 13 aprilie 1943 la Iaşi, adăugându-şi viitoarea existenţă, prin propria personalitate, celei a marilor actori pe care i-a dăruit românilor, de-a lungul anilor, urbea moldavă. După absolvirea în anul 1960 a Liceului de Fete “Oltea Doamna” din Iaşi, dânsa a urmat studiile de specialitate la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, la clasa profesorilor Octavian Cotescu şi Pop Marţian, pe care le-a absolvit cu calificative meritorii în anul 1964.
A interpretat numeroase roluri în spectacole ale “Teatrului Naţional”, “Teatrului Mic” şi “Teatrului Odeon” din Capitală, fiind distribuită de regizorii Radu Afrim, Alexandru Dabija şi Dinu Cernescu. Îmi amintesc unul dintre aceste roluri, alături de Florin Piersic: cel al Mariei Panait/Doruleţ din adaptarea pentru televiziune a piesei lui Tudor Muşatescu, Visul unei nopţi de iarnă. Am vizionat această piesă de teatru de câteva ori în retransmisiile “Televiziunii Române” şi am rămas impresionat de naturaleţea exemplară a actriţei noastre.
Rodica Mandache a primit, în îndelungata sa carieră artistică, numeroase premii printre care menţionez următoarele: Premiul UNITER pentru cel mai bun rol secundar (Adel din piesa Joi.megaJoy de Katalin Thuróczy, în regia lui Dinu Cernescu, Teatrul “Odeon”)/2007; Premiul Municipiului Bucureşti pentru Artă şi Cultură, secţiunea “Artele Spectacolului”/2009; Premiul Confidenţial pentru spectacolul Un tramvai numit dorinţă de Tennessee Williams, regizor Dinu Cernescu/2013; Premiul Onorific de Popularitate pentru rolul din spectacolul Trei generaţii de Lucia Demetrius la “Festivalul Internaţional de Dramaturgie Contemporană” de la Braşov/2017; Premiul de Excelenţă al Festivalului “Serile Filmului Românesc”/2021; Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră/2024. Teatrologul Doina Papp declara în aprilie 2024, în gazeta Adevărul: “Rodica Mandache are mult curaj să-şi privească în suflet şi în asta constă marea artă a transfigurării, punând în rol mai tot sau cât mai mult din ce îi compune fiinţa. De unde şi adevărul scenic pe care, în aceste cazuri, îl putem atât de greu despărţi de adevărul vieţii.”.
Rodica Mandache a debutat în domeniul cinematografiei în anul 1963 în comedia Un surâs în plină vară în regia lui Geo Saizescu, jucând alături de Florina Luican, Dem Rădulescu şi Sebastian Papaiani. Au urmat, în perioada 1976-1981, filmele Povestea dragostei/regizor Ion Popescu Gopo; Eu, tu şi Ovidiu/regizor Geo Saizescu, Iarba verde de acasă/regizor Stere Gulea, Iarna bobocilor/regizor Mircea Moldovan, Nea Mărin miliardar/regizor Sergiu Nicolaescu, Înghiţitorul de săbii/regizor Alexa Visarion. În anul 1982, Rodica Mandache interpreta rolul Serafica din comedia Buletin de Bucureşti/regizor Virgil Calotescu, iar peste trei ani, marile ecrane ale ţării prezentau filmul Căsătorie cu repetiţie care continua peripeţiile personajelor din filmul anterior. Despre această ultimă producţie cinematografică reputatul critic de artă Eva Sârbu făcea următoarea remarcă în revista Cinema (nr. 11/1985): “…cu o Rodica Mandache <autrement coiffée!>, la propriu şi la figurat, pe post de mică mare maestră a combinaţiilor matrimoniale.”. A mai jucat în filmul De ce are vulpea coadă/1988. După evenimentele din decembrie 1989, Rodica Mandache a avut roluri memorabile în filmele: Telefonul/1991; Somnul insulei (adaptarea romanului Al doilea mesager de Bujor Nedelcovici)/1993; Puzzle pentru orbi/2013; Luca/2020.
În paralel cu activitatea artistică, dânsa a fost profesor de onoare al Facultăţii de Arte “Hyperion” din Bucureşti.
Am găsit aceste citate şi mărturisiri ale distinsei Doamne Rodica Mandache pe care le ofer acum cititorilor gazetei Curierul Naţional, deoarece, după părerea mea, gândurile exprimate foarte direct şi sincer de către marea noastră artistă dramatică şi moldoveancă la fel ca autorul articolului de faţă adaugă noi culori luminoase – profilului său comportamental şi sentimental:
*“Totul este să ai o energie a ta, să ai o hidrocentrală personală din care să te hrăneşti.”; *“Durerile mari au o parte bună. Sunt atât de mari şi de curate, încât treci altfel prin ele, pe când durerile meschine te mai murdăresc, te mai maculează. Dacă eşti foarte atent la tine, te priveşti altfel, ai altă privire, altă fereastră deschisă, lucrurile vin spre tine altfel, te schimbi un pic şi eşti cu adevărat deschis spre minune.”; *“Dinu Cernescu are o graţie şi o gingăşie cum nu mai există aşa ceva. E un regizor extraordinar, el repetă cu nişte mijloace pe care cei tineri nu le înţeleg.”; *“Trăim acum într-o perioadă tristă, de necomunicare. Dinu Cernescu a impus această comunicare. Am avut parteneri de la care m-am încărcat, m-am putut uita în ochii lor şi asta a fost extraordinar.”; *“Niciodată nu ştiu cum o să fiu, ce o să spun când vin pe scenă.”; *“Eu sunt o actriţă nesigură, dar în nesiguranţa asta există o siguranţă, acesta este paradoxul.”; *“Când ai un copil, îi pui un şablon potrivit ţie, cum ai vrea tu să fie, dar el este cum este el, ceea ce e chinuitor şi pentru tine, şi pentru el.”; *“Puţine actriţe pot să joace acest personaj: Blanche are o anumită candoare, o nebunie, o uşurinţă de a trece de la o stare limită la o altă stare limită, un fel de uimire care nu mai există.”; *“La vârsta mea, colegele mele şchioapătă, plâng, obosesc. Eu am obosit mai puţin decât ceilalţi care sunt foarte tineri.”; *“Actorii fug acum, aleargă de ici-colo, toţi sunt grăbiţi, nu ştiu ce vor. Nu te poţi uita în ochii lor, pentru că sunt morţi. La noi, a fost o mare aventură romantică.”; *“Am o carieră în care am ieşit învingătoare, pe care am făcut-o ostăşeşte, ca un soldat din infanterie. Am muncit mult pentru ea şi am ajuns într-un loc unde sunt respectată, nu ştiu dacă iubită, nu cred. Sunt mândră pentru că am învins de fiecare dată pe oricine care a fost contra mea.”; *“Singurele lucruri pe care mi le reproşez în viaţă sunt în legătură cu copilul meu pe care n-am ştiut să-l cresc foarte bine (fiica Diana, rod al căsătoriei Rodicăi Mandache cu fotoreporterul Aurel Mihailopol – n.n.), pe care l-am însingurat, cu care n-am fost deloc blândă, am fost extrem de dură cu ea şi sunt în continuare. Nu ştiu să mă descurc cu ea, dar mă străduiesc.”; *“În general, am fost norocoasă, am dat de oameni frumoşi, buni şi atât de mulţi, încât să pot să-i uit pe ceilalţi. Mă bucur că nu s-a uscat ceva în mine, că nu s-a stricat şi încă pot să iubesc. Mă bucur că sunt vie şi că mă pot implica într-un lucru care nu ştiu dacă are şansa de a ajunge la lumină.”; *“Sunt o persoană complicată, nu sunt normală. Când complici lucrurile, înseamnă că nu ţii cont de cel din faţă. Am fost foarte egoistă. Dragostea e frumoasă şi există partea aia de sărbătoare, care-i la început şi care este minunată, dar după aceea încep asperităţile să se frece, ca să se ajungă la o înţelegere.”; *“Sunt câteva roluri fabuloase, scrise pentru femei. Actriţele care reuşesc în viaţa lor să joace unul dintre aceste roluri sunt mângâiate de Dumnezeu pe cap. Unul dintre aceste roluri este Blanche din piesa lui Tennessee Williams, Un tramvai numit dorinţă. Dintr-o mie de actriţe, doar una singură reuşeşte să joace rolul ăsta. Dureros este că fiecare actriţă îşi doreşte acest rol, începând de la 20 de ani şi până la 70 de ani.”; *“Un mare poet persan, Rumi spunea că a-ţi trăi viaţa este ca o misiune pe care ţi-o dă Regele tău si tu trebuie să o faci foarte bine. Poţi să faci mii de lucruri minunate, dar dacă nu faci acel lucru pentru care eşti născut, pentru care ai vocaţie, e ca şi cum nu ai trăi, e ca şi cum nu ai făcut nimic bun.”.
Stimată “Doruleţ”, să îţi dea Bunul Dumnezeu mulţi ani de viaţă, păstrând astfel viu, în memoria românilor de toate vârstele, frumosul “vis al unei nopţi de iarnă”!
