Conform Smartree, în ultimii ani, companiile din România au început să-și pună problema importului de angajați din țări non-UE, care să asigure resursa umană în sectoarele în care există deficit de personal și activitatea riscă să fie întreruptă din această cauză. În schimb, costurile ridicate asociate procedurii de angajare internațională, concomitent cu durata relativ mare de închidere a proiectelor, reprezintă cele mai importante dezavantaje.
Printre dezavantaje se mai numără diferențele culturale și de limbă vorbită; integrarea angajaților străini într-o nouă cultură; un ciclu lung de angajare, începând cu realizarea documentației și demararea procedurilor pentru a obține avizele necesare din partea instituțiilor statului; procesul de recrutare internațională; volatilitatea forței de muncă adusă.
Există, însă, și avantaje pentru țările în care trăiesc și lucrează o foarte mare populație străină. Acestea se transformă treptat în centre multiculturale, cosmopolite, cu o serie largă de abilități nou formate, care pot contribui la progresul societății prin inovație și creativitate.
„Fenomenul globalizării a încurajat migrația, dar și importul forței de muncă mai ieftină. Este o practică des întâlnită, valabilă atât în cazul unor țări mari precum Statele Unite ale Americii, unde populația latino-americană este preponderentă pe anumite sectoare de activitate, dar și în cazul țărilor mai mici, precum România. În 50 de ani, importul forței de muncă va deveni o necesitate, dublată și de evoluția demografică negativă la nivelul României. Totuși, problema imigraței este una extrem de sensibilă și politizată, mai ales în contextul actual, cand anumite state își pun problema dacă în această cursă de a câștiga forță de muncă ieftină pentru anumite joburi pe care populația locală le refuză, nu cumva riscă să-și piardă identitatea națională”, consideră Raluca Peneș, HR Coordinator Smartree.
Primele inițiative în sensul recrutării de forță de muncă din afara țării au început să apară în România în urmă cu 2-3 ani. Motivele pentru care angajatorii români au apelat la această strategie sunt diverse și includ migrația anumitor categorii sociale către țări mai dezvoltate din vest, scăderea natalității, cerințele în schimbare pentru diferite locuri de muncă, schimbări dictate de noile tehnologii și incapacitatea sistemului de învățământ de a se plia la nevoile angajatorilor de astăzi. Industriile în care companiile au recurs la angajarea de lucrători străini sunt: HoReCa, producție, industria ușoară, agricultură, construcții, servicii, iar cei mai mulți angajați străini provin din Filipine, Nepal, Vietnam, India, Indonezia, Thailanda, țări în care nivelul de trai este sub cel al României.
Pentru angajarea lucrătorilor străini, angajatorii români trebuie să parcurgă mai multe etape: obţinerea avizului de angajare, a unei vize de lungă şedere și a dreptului de locuire pe teritoriul României, eliberarea unui permis de şedere în scop de muncă sau în scop de detaşare și obținerea avizului de angajare. Acesta din urmă este eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări, prin formațiunile sale teritoriale, iar compania care îl solicită trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre care să nu aibă obligaţii către bugetul de stat pe ultimul trimestru anterior depunerii cererii sau să nu se fi epuizat contingentul anual pe tipuri de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă.
Pachetul de beneficii pentru un angajat străin poate include biletul de avion spre România, cazare comună, iar în unele cazuri transport asigurat de la locul de cazare la locul de muncă și bilet de avion spre țara de origine la o anumită perioadă de timp. De asemenea, lucrătorii străini pot beneficia și de masă asigurată și bucătar specific regiunii din care provin. Pentru a facilita acomodarea acestora, angajatorii pot asigura grupului un reprezentant care vorbește o limbă de circulație internațională.
