Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: România a înregistrat una dintre cele mai mari emisiuni de obligațiuni din ultimii ani pe piețele internaționale, atrăgând aproximativ 4,7 miliarde de euro
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Economie

România a înregistrat una dintre cele mai mari emisiuni de obligațiuni din ultimii ani pe piețele internaționale, atrăgând aproximativ 4,7 miliarde de euro

Curierul Național
Autor Curierul Național
Publicat 19 iulie 2025
Distribuie
Foto: economica.net

Deși în scădere, costurile de împrumut rămân la o valoare ridicată

România a realizat, luna aceasta, una dintre cele mai importante operațiuni financiare din ultimii ani pe piețele internaționale, potrivit Ministerului Finanțelor. În urma emisiunii de euroobligațiuni din 9 iulie 2025, Ministerul Finanțelor a atras, prin împrumut de pe piețele externe, o sumă totală de 4,7 miliarde de euro echivalent. Aceasta este a treia astfel de tranzacție realizată în 2025, iar suma totală este cea mai mare atrasă în acest an. Costurile de împrumut, deși în scădere, rămân la valori ridicate.

Emisiunea recentă a înregistrat un interes considerabil din partea investitorilor, cererea totală fiind de peste 9,5 miliarde USD pentru tranșele în dolari și peste 4,5 miliarde EUR pentru tranșa în euro (sume care nu includ cererea din partea băncilor intermediare).

Obligațiunile României au fost suprasubscrise de aproape 2,8 ori – investitorii au vrut să cumpere de aproape trei ori mai mult decât suma contractată. Au participat în total peste 240 de investitori, iar fondurile atrase au fost decontate pe 16 iulie 2025.

Succesul acestei emisiuni este marcat și prin condițiile financiare obținute. În cadrul procesului, în baza creșterii accelerate a ordinelor de cumpărare venite din partea investitorilor, România a reușit să scadă costurile inițiale ale împrumutului. Marjele de risc (spread-urile) față de referințele avute în vedere (obligațiunile SUA la maturități similare respective nivelul ratelor swap în euro) au fost reduse cu 40 de puncte de bază pentru toate tranșele.

De asemenea, pentru obligațiunile în USD pe 5 ani, statul nu a plătit nicio primă suplimentară, iar pentru cele pe 10 ani și pentru tranșa în euro s-au înregistrat prime negative de 3, respectiv 10 puncte de bază, ceea ce înseamnă că România s-a împrumutat la un cost mai mic decât cel aferent pieței secundare.

Această tranzacție face parte din strategia României de a se finanța extern în 2025, asigurând atât acoperirea necesarului de finanțare, cât și consolidarea rezervei de valută a statului.

„Acest succes al României pe piețele internaționale de capital reconfirmă încrederea investitorilor în capacitatea României de a implementa și lua în continuare măsurile necesare în vederea corectării dezechilibrelor actuale. Realizarea emisiunii după o perioadă marcată de incertitudini politice și economice și într-un context geopolitic provocator a reconfirmat percepția pozitivă a investitorilor față de primul pachet de măsuri aprobat, cât și față de capacitatea de a continua implementarea reformelor necesare care vor contribui la sustenabilitatea fiscală a României”, a declarat Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

mfp
Bugete mai mici în 2020 pentru mai multe ministere
17 decembrie 2019

Cine a cumpărat obligațiunile României

Emisiunea de euroobligațiuni a beneficiat de o bază investițională foarte diversificată, atât din punct de vedere geografic, cât și din perspectiva tipurilor de investitori.

Din punct de vedere al tipurilor de investitori, pentru ambele tranșe denominate în USD se distinge preponderența investitorilor de tipul “real money”, respectiv fonduri de active administrate privat care au avut o pondere în cadrul maturităților de 5 și 10 de ani de 76% și respectiv 80%. Totodată fondurile de pensii și companiile de asigurări au avut o distribuție de 8% și 7%, fondurile suverane și instituțiile oficiale o distribuție 2% și 1%, băncile comerciale și private au avut o alocare de 2% și 3% și fondurile speculative au beneficiat de o alocare de aproximativ 12% și 9%.

Pentru seria denominată în EUR, investitorii au fost reprezentați în proporție de 67% de fonduri de active administrate privat, 15% fonduri speculative, 15% fonduri de pensii și companii de asigurări, 2% bănci comerciale și private și 1% fonduri suverane și instituțiile oficiale.

Distribuția geografică a investitorilor, pentru maturitatea de 5 ani USD a fost următoarea: Europa de Vest 68%, America 25%, Orientul Mijlociu 5%, APAC 1% și CEE 1%.

Nhood România își întărește parteneriatul cu URBANO Group pentru administrarea celui mai mare parc comercial din Transilvania
19 noiembrie 2025

Pentru maturitatea de 10 ani USD, distribuția geografică a investitorilor a fost: Europa de Vest 70%, America 21%, Orientul Mijlociu 3%, APAC 3% și CEE 3%.

- Publicitate -

Nu în ultimul rând, pentru redeschiderea seriei denominate în EUR scadentă în iulie 2039, distribuția geografică a investitorilor a fost următoarea: Europa de Vest 73%, CEE 16%, America 9%, Orientul Mijlociu 1% și APAC 1%.

România a vândut obligațiuni în 3 tranșe, din care 2 miliarde USD cu maturitatea de 5 ani, cu un randament de 5,772% și o rată de dobândă de 5,750% pe an și 1,75 miliarde USD cu maturitatea de 10 ani, cu un randament de 6,642% și o rată de dobândă de 6,625% pe an, respectiv 1,5 miliarde EUR prin redeschiderea seriei scadente in iulie 2039, cu un randament de 6,530% și o rată de dobândă de 6,750% pe an.

Tranzacția a fost intermediată de unele dintre cele mai mari instituții financiare internaționale: BofA Securities Europe SA, Citigroup Global Markets Europe AG, Erste Group Bank AG, J.P. Morgan SE, Raiffeisen Bank International AG și Société Générale.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Articolul anterior ANAF: Acordul colectiv și contractul colectiv de muncă, semnate
Articolul următor Spania stăpânește incendiul de lângă Madrid care a umplut orașul cu un nor de fum
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

CESE solicită o creștere semnificativă a finanțării pentru energie și transporturi
Actualitate
Liderul suprem al Iranului avertizează: orice atac american ar declanșa un „război regional”
Extern
Cel puțin 8 morți și 26 de răniți într-un accident teribil cu autocarul în Antalya
Extern

RSS Știri Financiare

  • România antreprenorială: capital local în regiuni, investiții străine concentrate în București
  • Peste 180.000 metri pătrați de birouri vor fi livrați în București până în 2027
  • BYD lansează în România SUV-ul plug-in hybrid SEALION 5 DM-i
  • 7 din 10 autoturisme înmatriculate în 2025 sunt mașini rulate. Aproape jumătate sunt diesel
Economie

Depozitarul Central va distribui dividende pentru Metal Lemn S.A. Craiova

1 minute
Companii

Interbrands Orbico devine cel mai mare distribuitor de bunuri de larg consum din România

4 minute
Companii

Symmetrica finalizează în această vară fabrica de 50 de mil. euro de lângă București

4 minute
Economie

Creştere temperată a Produsului Intern Brut

2 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?