Nu întotdeauna este nevoie de mari eforturi materiale și intelectuale pentru a descifra esența profundă a unor evenimente sau fenomene.

Se zice că Arhimede și-a fundamentat principiul desenând cu un băț pe nisip, iar Newton a înțeles legea gravitației privind căderea merelor.

O fi adevăr sau anecdotă, nu putem ști, dar și pentru noi, oameni simpli, câteodată o întâmplare aparent banală poate deveni o lecție de viață.

Mi s-a întâmplat și mie să am o astfel de experiență.

În 1991 am avut ocazia să merg cu studenții la Sinaia într-o mică excursie. La parterul unui mare hotel era o cofetărie care, la acea dată, servea cafea adevărată, nu nechezolul cu care ne obișnuise comunismul. Am intrat în cofetărie și, surpriză, deasupra galantarului era agățat un tablou de mari dimensiuni. O natură moartă cu fructe semnată ”Rudolf Schweitzer- Cumpăna/1923.” În mod clar era un original de colecție.

Am întrebat-o pe doamna din spatele galantarului cum a ajuns acel tablou într-o cofetărie. Mi-a răspuns că i l-a adus un prieten care îl luase la Revoluție dintr-o vilă a partidului. Nu știa ce să facă cu el pentru că nu-i plăcea, fiind ”cam posomorât”.

Întâmplarea a făcut ca după câteva luni să fiu din nou la Sinaia, din nou la cofetăria cu cafea. Tabloul nu mai era. Am întrebat-o pe doamnă ce s-a ales de el. Mi-a răspuns foarte încântată că ”scăpase de el și făcuse chiar o afacere”. Mi-a spus că l-a vândut foarte bine unui neamț care părea încântat de pictură. Luase pe ea 50 de mărci.

Iată cum cofetăria din Sinaia a oferit fără niciun efort de studiu elitist și analiză profesionistă – poate doar cu prețul unei cești cu cafea – imaginea României din anii așa-numitei tranziții de la economia centralizată la economie de piață.

O Românie care s-a autojefuit, și-a distrus singură averea și moștenirea lăsată de cei ce au trudit în țara asta, indiferent de „apartenența lor politică”, și-a vândut pe nimic viitorul pentru un efemer prezent consumatorist.

Doamna cu cafeaua poate nu știa nimic altceva decât să servească cafea, poate nu știa ce valoare are un Schweitzer-Cumpăna și că îl putea vinde de cel puțin o sută de ori mai scump, poate că nici nu o interesa că pictura nu era a ei și nici a celui care o furase de la o vilă a partidului, ci era a poporului român. Poate era doar o biată femeie pentru care 50 de mărci reprezentau potul cel mare al unei întregi vieți petrecute în spatele galantarului cu caramele și fondante, dar România a avut și alte mii de ”cofetării” ale unor personaje inteligente, instruite și mai ales bine poziționate politic care au ”vândut pe nimic” – deși nu le aparțineau de drept – oricărui străin nu doar tablouri de Schweitzer-Cumpăna, ci întregi combinate industriale, dezmembrate și catalogate ca fier vechi, clădiri de patrimoniu, patrimoniul artistic și de carte veche, colecții de artă, păduri, pământ și lacuri.

Cea mai gravă situație din acest punct de vedere este cea a vânzării pământului către străini.

Este o problemă a cărei dezbatere a întâmpinat nu doar o rezistență din punctul de vedere al intereselor strict materiale, dar și al unor argumente fals raționale și tendențioase. Astfel, orice părere în favoarea păstrării proprietății românești asupra pământului era și încă este catalogată ab initio ca fiind antieuropeană sau chiar antioccidentală. Se argumentează prin faptul că vânzarea pământului către străini este o decizie cu caracter european și nu ridică nicio problemă de suveranitate sau siguranță națională deoarece ”străinii nu pot lua pământul să-l ducă în altă parte”.

Evident, nu pământul poate pleca (deși anumite firme străine au excavat și exportat cantități de cernoziom românesc), ci producția acestuia. Manipularea prețurilor și riscurile aprovizionării în condiții neprielnice (secetă, crize etc) sunt alte dezavantaje ale înstrăinării pământului asupra cărora nu este cazul să mai insistăm, fiind deja bine cunoscute.

Motivele principale pentru care străinii sunt interesați de agricultura românească se regăsesc în prețul mai mic pe hectar decât în celelalte țări europene, terenul bun pentru culturi agricole și subvențiile de care beneficiază cumpărătorii din țările UE de la guvernele lor, comparativ cu cele acordate fermierilor români.
Situația actuală a proprietății asupra terenurilor este îngrijorătoare.

Suprafaţa de teren agricol exploatată de persoane fizice şi juridice străine era de 422.000 hectare, fiind înregistrate 793 de persoane care utilizau aceste terenuri, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Din punct de vedere al provenienţei, cele mai multe persoane erau din Italia – 194, Germania – 80 de persoane, Franţa – 33, Austria – 31 persoane, Olanda – 28, Spania – 23, Belgia – 17, Danemarca – 16 şi Grecia – 10 persoane etc.

Se pare însă că modelul și comportamentul de tipul Cofetăriei din Sinaia sunt, în sfârșit, corectate de către decidenții politici români, cel puțin în ceea ce privește posibilitatea vânzării pământului românesc către străini. Este vorba despre Legea nr. 175/2020 privind noi reguli pentru vânzarea terenurilor agricole în extravilan.

Astfel, începând cu data de 13 octombrie 2020, vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan va fi supusă unor noi reguli, vizând în principal dreptul de preempțiune la vânzarea terenurilor agricole. Principalele modificări au în vedere: introducerea a noi categorii de beneficiari ai dreptului de preempțiune și extinderea termenului de exercitare a dreptului de preempțiune la 45 de zile lucrătoare.

De asemenea, revânzarea terenurilor agricole extravilane înainte de împlinirea unui termen de opt ani de la cumpărare va atrage obligația plății unui impozit suplimentar, calculat în funcție de diferența dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare.

Vânzarea directă sau indirectă de terenuri agricole situate în extravilan, efectuată înainte de opt ani de la achiziție, va fi supraimpozitată. Se legiferează obligația proprietarilor terenurilor agricole situate în extravilan de a le utiliza exclusiv în vederea desfășurării activităților agricole de la data cumpărării. Nu se va putea schimba destinația agricolă a investițiilor pentru culturile de pomi, viță-de-vie, hamei și irigații exclusiv private.

Se zice: mai bine mai târziu dect niciodată, dar, în cazul agriculturii românești, poate fi prea târziu pentru soluționarea problemei proprietății deoarece nu doar proprietatea străină este un element de ” originalitate”, dat fiind faptul că nicio altă țară fostă comunistă nu a practicat politici atât de permisive pătrunderii capitalului străin așa după cum a făcut România. Ponderea importantă a proprietății străine asupra terenurilor creează și o altă problemă, la fel de ”originală” și improprie unei agriculturi moderne: imposibilitatea comasărilor de teren.

Conform datelor INS și ale Uniunii Europene, în România este cel mai mare număr de ferme din spațiul comunitar, 3,422 milioane, adică o treime din cele aproximativ zece milioane de ferme din Uniune. 91,8% dintre ferme au suprafețe mai mici de cinci hectare, situație în care se poate vorbi mai degrabă de gospodării țărănești, de subzistență. Amplasarea fizică a acestor suprafețe, de multe ori intercalate între proprietăți mai mari cu capital străin, duce la fragmentarea suprafețelor de lucru, impunând măsuri restrictive fermierilor care doresc să lucreze suprafețe mai mari, după principii de rentabilitate economică și cu respectarea normelor europene în domeniu. Trebuie subliniat efortul depus în acest sens de către„Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli”, care propune păstrarea tuturor tipurilor de exploatații agricole, sugerând o nouă metodă de comasare a terenurilor agricole, cu respectarea dreptului de proprietate și folosință. Asta înseamnă că fermierul care are o suprafață însemnată într-un loc sau altul, dar există multe proprietăți de mici dimensiuni în zona sa, poate să pună la dispoziție micilor fermieri sau proprietarilor de suprafețe mai mici un teren la limita exploatației sale (în suprafață echivalentă și de aceeași calitate a solului). Prin acest schimb de terenuri nu ar fi afectat dreptul la proprietate, dar ar avea loc comasarea terenurilor, ceea ce ar permite exploatarea agricolă în condiții de maximă eficiență. Existența la această oră a multor mici proprietăți intercalate între suprafețe agricole mari, majoritare cu capital strain, face imposibilă lucrarea pământului fără costuri suplimentare, generate de consumul de combustibil, de îngrășăminte și substanțe fitosanitare. De asemenea, apare și problema imposibilității construirii unui sistem de irigații (mai mult decât necesar în condițiile schimbărilor climatice), pentru că acest lucru ar presupune eventuala intrare a fermierului pe proprietăți care nu îi aparțin.

Acum câtva timp am avut din nou ocazia să trec prin Sinaia și am revăzut cofetăria care, iată, a supraviețuit tranziției. Deasupra galantarului, nici urmă de tablouri luate de pe la vilele partidului. Era doar o reclamă viu colorată cu Coca-Cola.

Sunt sigur că nimeni nu va voi să o cumpere nu cu 50 de mărci, ci nici măcar cu 5 euro, dar mă întreb dacă nu cumva Coca-Cola deja a cumpărat întreaga cofetărie cu 5 lei.