Dr. Dan Mihai Bârliba
La New York, SUA, în “Museum of Modern Art” marele artist român Constantin Brâncuşi este prezent într-un spaţiu cultural de referinţă. Au rămas în memoria mea şi a soţiei mele capodoperele: “Măiastra” (1912); “Domnişoara Pogany” (1913); “Coloana fără sfârşit” (1918); “Socrates” (1922); “Cocoşul” (1924); “Pasăre în spaţiu” (1928); “Păsărică” (1928); “Peşte” (1930).
Tot la New York, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite am văzut o lucrare aparţinând artei româneşti contemporane: tapiseria “Cântare omului”, creată de Ion Nicodim în anul 1963 şi oferită ONU de Guvernul ţării noastre în anul 1968. Sub opera expusă pe peretele vestic al holului principal al delegaţiilor, situat la etajul I al impunătorului edificiu, se află o placă unde este redat un fragment, tradus în limba engleză, din poemul lui Tudor Arghezi, “Cântare omului”.
În acelaşi megalopolis am făcut o scurtă vizită la ceea ce aş caracteriza drept un monument sui-generis: “Catedra Nicolae Iorga” din cadrul vestitei “Columbia University”. Ştiam că în cursul anului 1930 savantul român susţinuse acolo un ciclu de conferinţe apreciate deopotrivă de către studenţi şi profesori, donând bibliotecii o serie de cărţi şi comunicări ştiinţifice cu respectabila sa semnătură; înfiinţarea acestei entităţi universitare are ca obiectiv esenţial promovarea limbii, culturii şi istoriei românilor în mentalul tinerilor americani prin apropierea spirituală care reuşeşte să învingă depărtarea geografică.
La “Museum of Art” din Philadelphia am admirat o serie de capodopere brâncuşiene printre care: “Bancă”; “Arcadă”; “Pasăre în spaţiu (Pasăre galbenă); “Chimeră”; “Plantă exotică”; “Cocoş şi muză adormită”; “Peşte”, precum şi patru fotografii înfăţişându-l pe renumitul sculptor român în timpul activităţii creative din atelierul parizian.
Şi la “National Gallery of Art” din Washington, D.C. m-am întâlnit cu geniul lui Constantin Brâncuşi, privind cu admiraţie patru sculpturi: “Măiastra” (1911); “Pasăre în spaţiu” (1925, 1927); “Agnes E. Meyer” (1929) şi schiţa “Cap de femeie” (1910).
Consultând fondul Secţiei de Cărţi Rare de la “Library of Congress” din Capitala SUA, am identificat prezenţa unor opere ale lui Dimitrie Cantemir, editate în diverse limbi: “The History of the Growth and Decay of the Ottoman Empire” (London, 1734); “Hronicul Româno-Moldo-Vlahilor” (Iaşi, 1835-1836); “Kniga Sistima ili Sostaianie Muhammedanskii Religii” (St. Petersburg, 1722); “Historische, Geographische und Politische Beschreibung der Moldau, nebst dem Leben des Verfassers und einer Landcharte” (Frankfurt, 1771).
Cu prilejul participării mele ca invitat la Congresul “Asociaţiei Naţionale a Studenţilor din SUA” (organizat la San Francisco în vara anului 1978), gazdele au aranjat o scurtă vizită la “University of California, Berkeley”. Aflând că sunt român, custodele Bibliotecii a scos imediat din rafturi trei volume, publicate de “University of Chicago Press”, ale operei lui Mircea Eliade, “A history of religious ideas”.
La “Museum of Modern Art” din San Francisco am întâlnit lucrarea “Fascination” semnată de Victor Brauner, pictor evreu originar din România (născut la 15 iunie 1903 la Piatra Neamţ), cunoscut reprezentant al curentului suprarealist.
În Muzeul “Palatului Topkapî” din Istanbul, Turcia poate fi văzută Spada lui Ştefan cel Mare, pe mânerul căreia se află o inscripţie cu caractere chirilice: “Io, Ştefan Voievod, Domn al Ţării Moldovei” alături de semnul Crucii şi stema Moldovei. Această armă a fost construită în atelierele armurierilor italieni la ordinul Papei Sixtus al IV-lea şi dăruită Voievodului Ştefan cel Mare împreună cu conferirea titlului de Athleta Christi pentru izbânda dobândită în lupta de la Vaslui/Podul Înalt (10 ianuarie 1475) împotriva armatei lui Suleiman Paşa, care constituia în acelaşi timp o mare victorie în apărarea Creştinismului. În mentalul colectiv al veacurilor trecute au apărut diverse ipoteze privind intrarea spadei pe teritoriul turc, cea mai vehiculată dintre ele fiind dăruirea ei pentru Sultanul otoman de către însuşi Ştefan cel Mare cu puţin timp înaintea morţii sale ca un semn al recunoaşterii calităţilor militare ale unui puternic adversar.
În Istanbul existase “Palatul lui Dimitrie Cantemir” în cartierul Fener unde trăia comunitatea grecilor fanarioţi. În anii ’90 când am ajuns la acel loc, m-au întâmpinat nişte ziduri ruinate de scurgerea timpului, un lacăt pus pe porţile ruginite şi o placă pe care era gravat un text bilingv: “Pe aceste locuri s-a aflat Palatul rezidit şi înfrumuseţat de Principele moldovean Dimitrie Cantemir, savant, enciclopedist de renume european, autor al unei monumentale istorii a Imperiului Otoman, care a trăit la Istanbul între anii 1688 şi 1710.” Ştiu că în urmă cu câţiva ani s-a demarat un proces de restaurare a acelui Palat.
În cartierul Haskoy, pe strada “Kalayci Bahcesi” nr. 2 rezistă în lupta cu Timpul Biserica ortodoxă “Sfânta Muceniţă Paraschevi” la a cărei intrare dinspre latura răsăriteană se află următoarea Pisanie cu caractere kirilice: “Această biserică a Purtătoarei de biruinţă, Sfânta Muceniţă Paraschevi s-a ridicat cu cheltuiala Prealuminatului Domn al Ungrovlahiei, Constantin Basarab Brâncoveanu la anul 1692.”. În zidurile exterioare ale lăcaşului este încastrat un basorelief de marmură albă ce conţine două inscripţii în limbile latină şi greacă lângă figurile Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Aflat în vara anului 1995 într-o excursie la Ankara împreună cu soţia şi cei doi fii, ne-am înscris în program o vizită la “Biblioteca Naţională a Turciei” de pe Bulevardul “Ismet Inönü” nr. 4. Acolo am fost impresionaţi de existenţa unui album de fotografii despre “Ada Kaleh”/Insula Fortăreaţă din ţara noastră, care fusese scufundată la începutul anilor ’70 în apele Dunării din cauza înfăptuirii unui ambiţios proiect economic, asumat de liderii celor două ţări comuniste riverane. Eram singurul din familie care cunoscusem acea străveche creaţie a Istoriei şi Geografiei cu prilejul unei excursii efectuate în perioada când eram elev de liceu în oraşul Roman. Zăbovind zeci de minute asupra albumului-document, mi-am notat în carnetul de însemnări următoarele aspecte înfăţişate în poze color sau alb/negru: o hartă de epocă a Insulei; Moscheea; fragmente ale zidurilor Cetăţii; cimitirul musulman unde este mormântul lui Miskin Baba (un uzbek ajuns pe insula dunăreană în anul 1786 şi rămas acolo până la trecerea sa în braţele lui Allah, după o îndelungată viaţă în care devenise un venerat înţelept al locului); bazarul; grădinile de trandafiri, chiparoşi şi smochini; vizita Regelui Carol al II-lea; făbricuţa de ţigări; un grup de tinere turcoaice pozând dintr-o căruţă; câteva bărci ancorate la mal; covoare, baticuri şi şaluri de mătase, expuse spre vânzarea turiştilor; bătrâni stând la taifas în micile ceainării şi cafenele.
Vizitând “Universitatea Catolică din Louvain”, situată în localitatea Louvain-la Neuve din Belgia, în primăvara anului 1970 – la invitaţia “Facultăţii de Filosofie, Arte si Litere” din cadrul prestigioasei instituţii francofone – am avut plăcerea de a vedea în Biblioteca Universităţii două cărţi scrise de Mihail Steriade (profesor universitar stabilit în Belgia din 1956), care fuseseră publicate la propria Editură “Soveja”, denumită astfel în amintirea plaiurilor natale: volumul “Destin roumain; voix universelle: Michel Eminesco”, 1966 şi volumul “Anthologie inachevée de la poésie roumaine”, 1967.
