Ministerul Energiei a anunţat joi dimineaţă că ministrul Energiei, Anton Anton, împreună cu secretarul de stat Doru Vişan vor avea în cursul zilei de joi, 17 ianuarie, o nouă întâlnire cu liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia, ca urmare a reluării grevei în carierele CEO.
„Ministrul Energiei, Anton Anton, împreună cu secretarul de stat Doru Vişan vor avea în cursul zilei de astăzi, 17 ianuarie 2019, o nouă întâlnire cu liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia, ca urmare a reluării grevei în carierele CEO. Discuţiile vor avea loc începând cu ora 12:00 la sediul Prefecturii din Târgu-Jiu. Menţionăm că la finalul întâlnirii, ministrul Anton Anton va susţine o conferinţă de presă în care va prezenta concluziile acestor discuţii”, se arată în comunicatul transmis de Ministerul Energiei.
Anunţul ministrului Anton Anton vine în contextul în care Complexul Energetic Oltenia a închis joi dimineaţă un grup la centrala Rovinari, din lipsa cărbunelui, iar alte două ar putea fi oprite în următoarele ore. Astfel întreaga activitate a Complexului Energetic Oltenia este în pericol.
În acest context, joi dimineață, România importa masiv electricitate. La un consum de 8.900 MW, importurile sunt peste 1.500 MW, informează HotNews.ro, citat de B1TV. Bursa de energie fiind astfel afectată de greva minerilor din cadrul Complexului Energetic Oltenia.
Minerii refuză să coboare în subteran
Peste 8.000 de mineri de la carierele din cadrul Complexului Energetic Oltenia au întrerupt lucrul şi refuză să se întoarcă la muncă până nu vor obţine creşteri salariale şi condiţii mai bune de lucru.
Protestul angajaţilor a izbucnit din cauza faptului că, în proiectul de buget pe 2019, nu sunt prevăzuţi bani pentru majorări, deşi acestea le-au fost promise de luni bune de Guvern.
Complexul Energetic Oltenia are 13.000 de angajați și se află într-o situație financiară extrem de dificilă, fiind estimate pierderi de 1 miliard lei în 2018. Ultima lovitură asupra companiei a fost dată chiar de Guvernul Dăncilă, prin celebra ordonanță 114/2018, care obligă toate companiile din domeniul energetic să plătească o taxă de 2% din cifra de afaceri. Acționarul majoritar este Ministerul Energiei, potrivit sursei citate.
,,Tribunalul nu opreşte greva minerilor!’’
Complexul Energetic Oltenia le-a cerut judecătorilor din cadrul Tribunalului Gorj să suspende greva minerilor, care cer creşteri salariale, prin ordonanţă preşedinţială. Tribunalul Gorj a respins marți cererea reprezentanţilor C.E. Oltenia, privind suspendarea grevei minerilor. „Respinge cererea de ordonanţă preşedinţială, ulterior modificată. Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj. Pronunţată în şedinţa publică din 15.01.2019, la Tribunalul Gorj”, se arată în decizie. Trebuie spus că hotărârea nu e definitivă.
Potrivit Sindicatului Mine Energie Oltenia, în aceste procese, CE Oltenia a dat în judecată câteva zeci de salariați, aleși nu se știe pe ce criterii, câtă vreme sunt circa opt mii de mineri în grevă.
Greva este ilegală
În data de 16 ianuarie, Tribunalul Gorj a pronunţat o sentinţă judecătorească prin care a decis că greva minerilor de la C.E. Oltenia este ilegală şi a dispus încetarea acesteia.
,,Conform prevederilor Legii nr. 62/2011 a dialogului social, riscurile/consecinţele participării la o grevă nelegală sunt:
– sancţiune disciplinară, inclusiv prin concediere;
-răspunderea pentru prejudiciul produs angajatorului, prin solicitarea de despăgubiri nu numai de la organizatorii grevei, dar şi de la simplii participanţi la aceasta;
-sancţiuni
contravenţionale
sau penale, în
cazuri grave, când
greva este continuată prin violenţă, când salariaţii recurg la
blocarea drumurilor etc.
Precizăm
că, în această perioadă, preţul pe piaţa de echilibrare pe care
trebuie să îl plătească C.E. Oltenia pentru compensarea energiei
nelivrate este la un nivel deosebit de ridicat.
În aceste
condiţii, paguba adusă societăţii pentru nefuncţionarea
grupurilor energetice, ca urmare a nerespectării hotărarii
instanţei de judecată, poate depăşi zilnic suma de cca 15
milioane lei.
Totodată, pagubele pe care C.E. Oltenia le va
înregistra în instalaţiile termocentralelor ca urmare a nepornirii
şi,
respectiv, neasigurării
aburului tehnologic pentru grupurile repornite din stare rece, vor fi
adiţionate
la cele reprezentând
cantităţile nelivrate de energie electrică”,
se arată
în
comunicatul transmis de Complexul Energetic Oltenia.
Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control la C.E. Oltenia
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, că a dispus un control la Complexul Energetic Oltenia pentru a verifica respectarea prevederilor legale privind regulile de guvernanță corporativă, modului de stabilire și acordare a drepturilor de natură salarială pentru personalul societății.
„Din dispoziția doamnei Viorica Dăncilă, prim-ministrul Guvernului României, începând cu data de 17.01.2019, Corpul de control al primului-ministru a declanșat un control la societatea Complexul Energetic Oltenia – S.A. Obiectivele controlului constau în verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanță corporativă, modului de stabilire și acordare a drepturilor de natură salarială pentru personalul societății Complexul Energetic Oltenia – S.A., respectarea normelor de sănătate și securitate în muncă la nivelul acestei entități, exploatarea resurselor minerale și constituirea stocurilor, realizarea programelor anuale de investiții și dezvoltare”, se arată în comunicatul transmis de Guvern.