Autori: Adrian Rus, Partener, liderul departamentului, Prețuri de transfer, EY România
Georgiana Bizdrigheanu, Senior Manager, Prețuri de transfer, EY România
Într-un context de digitalizare accelerată a ANAF, contribuabilii trebuie să trateze prețurile de transfer ca parte a guvernanței fiscale, nu doar ca obligație anuală de documentare.
Printr-o serie de reforme adoptate într-un interval de doar câteva săptămâni – noile reguli privind dosarul prețurilor de transfer, acordurile de preț în avans (APA) și procedura amiabilă (MAP) – România se aliniază unui model de administrare fiscală tot mai răspândit la nivelul OCDE: mai mult accent pe prevenție, transparență și certitudine fiscală.
Dacă în ultimul deceniu, pentru a ne referi doar la această perioadă, discuția despre prețurile de transfer în România a fost dominată de controale fiscale, ajustări și litigii, acum asistăm la o schimbare de abordare, în contextul procesului de digitalizare al ANAF și al orientării instituției către analiza de risc.
Raportul de performanță al ANAF pentru 2025, publicat recent, arată că numărul inspecțiilor fiscale și al controalelor documentare a crescut cu 134,14% față de 2020, iar aceste acțiuni au generat obligații fiscale suplimentare de aproximativ 4,35 miliarde lei și reducerea pierderilor fiscale cu încă 1,07 miliarde lei. În paralel, instrumente precum SAF-T, e-Factura, e-Transport și RO e-TVA permit autorităților să înțeleagă tot mai bine operațiunile contribuabililor și să identifice mai rapid zonele de risc fiscal (inclusiv în zona prețurilor de transfer).
În acest context, reforma prețurilor de transfer trebuie privită ca parte a unei transformări mai ample a administrației fiscale din România: respectiv, trecerea de la controale bazate preponderent pe verificări retrospective, la un ecosistem fiscal construit pe date, raportare standardizată și monitorizare continuă.
Devine esențială, în acest model, capacitatea autorităților fiscale de a colecta, corela și valorifica informațiile deja disponibile. Accentul se va muta treptat de la controale bazate pe examinarea retrospectivă a tranzacțiilor, către utilizarea eficientă și avansată a datelor pentru identificarea timpurie a riscurilor, încurajarea conformării și creșterea predictibilității fiscale.
Una dintre cele mai importante modificări vizează marii contribuabili, care vor avea obligația de a întocmi anual dosarul prețurilor de transfer și de a-l depune prin Spațiul Privat Virtual (SPV), în termen de 30 de zile lucrătoare de la termenul legal de depunere a declarației de impozit pe profit, dacă sunt depășite pragurile de semnificație aplicabile. Dacă obligația de depunere prin SPV nu este îndeplinită, documentația va trebui prezentată într-un interval de maximum cinci zile lucrătoare de la solicitarea ANAF.
Astfel, dosarul prețurilor de transfer nu mai poate fi tratat ca un exercițiu anual de conformare pregătit abia după închiderea exercițiului financiar, ci devine parte integrantă a proceselor curente de raportare fiscală și financiară. Companiile vor trebui să își adapteze sistemele ERP, fluxurile de date și procesele de închidere contabilă pentru a putea documenta și reconcilia în timp util tranzacțiile intra-grup și eventualele ajustări de final de an ale prețurilor de transfer.
Ceea ce se întâmplă acum în România reflectă, de fapt, un trend internațional. În multe jurisdicții OCDE, administrațiile fiscale solicită din ce în ce mai frecvent acces anticipat la informații și folosesc analiza de risc pentru selectarea cazurilor care justifică investigații suplimentare.
Noile reguli cresc nivelul de detaliu cerut contribuabililor
Pragurile de semnificație sunt recalibrate și aplicate pe categorii de tranzacții și pe fiecare persoană afiliată, iar companiile trebuie să furnizeze informații suplimentare privind profilul funcțional al părților la tranzacțiile analizate, selecția părții testate, baza de costuri și justificarea economică a metodei de prețuri de transfer utilizate. Analizele de comparabilitate trebuie, la rândul lor, prezentate într-un format mai transparent, inclusiv cu privire la companiile acceptate și respinse în procesul de benchmarking.
Introducerea unei anexe standardizate prin care sunt raportate tranzacțiile intra-grup, ajustările de prețuri de transfer și informațiile relevante despre entitățile afiliate marchează, de altfel, o nouă etapă în relația dintre contribuabili și administrația fiscală. Standardizarea permite agregarea și compararea datelor între companii, industrii și tipuri de tranzacții, consolidând capacitatea ANAF de a identifica modele de risc fiscal.
În acest nou cadru, prețurile de transfer devin un instrument de guvernanță corporativă, dincolo de o raportare fiscală obligatorie, iar funcțiile fiscale, financiare și operaționale trebuie să colaboreze pentru a demonstra modul în care este creată valoarea în cadrul grupurilor multinaționale.
Schimbări privind acordurile de preț în avans (APA)
O latură importantă a reformei este cea legată de acordurile de preț în avans (APA), pentru care noua reglementare permite solicitarea aplicării retroactive pentru până la cinci ani fiscali încheiați, condiția fiind ca tranzacțiile, circumstanțele economice și ipotezele critice relevante să rămână comparabile.
Această evoluție apropie România de practicile internaționale din zona OCDE, unde mecanismele de certitudine fiscală sunt folosite nu doar pentru tranzacțiile viitoare, ci și pentru reducerea incertitudinilor legate de perioade anterioare.
Datele disponibile sugerează că și administrația fiscală dezvoltă treptat expertiza necesară administrării acestor instrumente. Potrivit ANAF, în 2025 au fost finalizate șase APA – unul bilateral și cinci unilaterale, în timp ce alte șase se aflau în diferite stadii de procesare.
Pentru marile grupuri internaționale, predictibilitatea fiscală are o valoare economică tot mai mare, mai ales în contextul global marcat de cerințele BEPS și de implementarea Pilonului II al OCDE, unde stabilitatea tratamentului fiscal poate influența direct planificarea investițiilor și gestionarea ratelor efective de impozitare.
MAP și lupta împotriva dublei impuneri
Reforma este completată de actualizarea procedurii amiabile (MAP), care permite depunerea electronică a solicitărilor și perfecționează mecanismele de soluționare a disputelor fiscale transfrontaliere. Rezultatele procedurii prevalează asupra unor acte administrative fiscale anterioare și sunt implementate indiferent de termenul de prescripție.
În paralel, ANAF raportează o activitate tot mai intensă în acest domeniu: în 2025, au fost transmise 88 de poziții către jurisdicții partenere, au fost organizate 21 de întâlniri cu autorități fiscale străine și au fost finalizate 45 de cazuri MAP, dintre care 34 au vizat alocarea profiturilor și prețurile de transfer. Cifrele pot fi interpretate inclusiv în sensul că România încearcă să își consolideze capacitatea administrativă necesară gestionării litigiilor fiscale internaționale, în același timp cu implementarea modificărilor legislative interne necesare.
Conformarea devine investiție în predictibilitate
Din perspectiva EY, cea mai importantă schimbare adusă de reforma din 2026 nu este de natură procedurală, ci conceptuală. Între administrația fiscală și contribuabili se conturează o nouă relație: companiile trebuie să ofere mai multă transparență și date mai detaliate, ceea ce va duce la o raportare mai rapidă și mai structurată, iar autoritatea fiscală va trebui să asigure mecanisme mai eficiente de prevenire și soluționare a disputelor.
În acest model, dosarul prețurilor de transfer nu mai este doar o documentație pregătită pentru a răspunde cerințelor unei inspecții fiscale, ci devine o componentă esențială a guvernanței fiscale și de gestionare a riscurilor fiscale. În același timp, acordurile de preț în avans nu mai sunt instrumente la care se apelează doar în situații excepționale, ci pârghii prin care contribuabilii pot transforma conformarea într-un avantaj strategic.
Competiția regională pentru capital rămâne intensă, iar investitorii se uită și la capacitatea unei jurisdicții de a oferi certitudine și predictibilitate fiscală, dincolo de nivelul taxelor și al impozitelor ca atare. Prin urmare, considerăm că succesul acestei reforme va depinde de modul în care aceste instrumente vor fi implementate și utilizate în practică și va fi măsurat în primul rând prin capacitatea administrației fiscale de a reduce disputele, de a crește predictibilitatea și de a consolida încrederea mediului de afaceri în sistemul fiscal.
