În vizita de două săptămâni pe care am efectuat-o împreună cu soţia mea în R.P. Chineză la începutul lunii august 2001, am ajuns la câteva Temple buddhiste, taoiste, confucianiste aflate în Beijing, care mi-au rămas în amintirea a ceea ce înseamnă convieţuirea unor religii diferite, dar având aceeaşi temă supremă: Divinitatea. Mărturisesc de la început că am rămas impresionat de preocuparea autorităţilor pentru conservarea acestor lăcaşuri de cult şi pentru ampla lor popularizare ca obiective turistice atractive pentru milioane de vizitatori din numeroase ţări ale lumii.
Templele prezentate în acest articol dedicat Zilei Naţionale a R.P. Chineze/1 Octombrie sunt doar câteva dintre locurile memorabile, vizitate cu multă plăcere în măreaţa Capitală asiatică.
*Templul Cerului a fost construit în anul 1420 ca spaţiu sacru unde dinastiile feudale chineze se rugau în fiecare an cerului, pământului, soarelui, lunii, zeilor şi spiritelor tuturor strămoşilor lor. Situat la sud de “Palatul Imperial de Iarnă”, parcul acestui templu are o suprafaţă de patru ori mai mare decât cea a “Oraşului interzis”. Perimetrul este înconjurat de un zid de cărămidă care în partea sudică are formă pătrată simbolizând Pământul, iar în partea nordică are formă semirotundă simbolizând Cerul; configuraţia respectivă este conformă concepţiei antice potrivit căreia “Cerul este rotund şi Pământul este pătrat.”. Terasa Rotundă este o platformă de piatră cu 3 niveluri, înconjurată la fiecare nivel de o balustradă din marmură albă; aici era centrul ceremonial; anual, la solstiţiul de iarnă, Împăratul venea personal să prezideze ceremonia cu lanterne roşii şi lumânări lungi de peste un metru fiecare, cu ofrande alcătuite din alimente şi ţesături aduse Cerului în timp ce băteau tobe şi gonguri care generau o atmosferă solemnă. Zidul Ecoului de lângăTerasă are următoarea calitate:dacă cineva vorbeşte pe zid, vocea sa se poate auzi cu deplină claritate la o distanţă de 20-30 de metri; am probat acest fapt, rămânând impresionaţi. La Palatul pentru Rugăciuni veneau toţi Împăraţii, de la Dinastia Ming până la Dinastia Qing (1368-1911), în fiecare vară, ca să se roage pentru recolte bogate; de aceea edificiul religios avea o simbolistică agrară: cele 4 coloane principale de susţinere ale palatului reprezentau cele 4 anotimpuri, iar alte 12 coloane situate la nivelul din mijloc simbolizau cele 12 luni ale anului; culoarea dominantă era cea albastră reprezentând Cerul.
*Templul Norilor Albaştri a fost construit în secolul al XIII-lea şi renovat de mai multe ori pe vremea dinastiilor Ming şi Qing. În interiorul acestui lăcaş se poate ajunge printr-o intrare străjuită de doi lei mari de piatră, care se numeşte “Poarta Munţilor”. Ghidul ne-a condus către Sala Memorială “Sun Yat Sen” unde am putut vedea numeroase fotografii ale medicului şi omului politic considerat ca fiind “tatăl Chinei moderne” (1866-1925), manuscrise, articole şi cărţi ale acestuia. În cartea intitulată Cele Trei Principii ale Poporului autorul elaborase următoarea triadă conceptuală: minzushuyi/naţionalism; minquan/drepturile poporului; minsheng/traiul poporului (el avea în vedere prin acest ultim concept ideea egalizării proprietăţii pământurilor printr-un sistem just de taxare). În acea sală există un exponat original: un sarcofag gol de cristal care fusese dăruit părţii chineze de Uniunea Sovietică în anul 1925 unde urma ca marele erou să fie depus.
*Templul Wuta a fost ridicat către sfârşitul secolului al XV-lea şi după aceea reconstruit de mai multe ori; ultima dată acest edificiu a fost renovat în mod substanţial în cursul anului 1982. Este alcătuit din 5 Pagode în care stilul arhitectural indian este îmbinat cu stilul tradiţional chinez. Dintre acestea ne-a impresionat Pagoda numită “Vajrasana” prin frumuseţea sa deosebită.
*Templul Lama este cunoscut şi sub denumirea de Palatul Păcii şi Armoniei. În anul 1735 acolo a fost depus, după moartea sa, Împăratul Yongsheng. Succesorul acestuia, Împăratul Qianlong a ridicat acel templu la rang imperial, decorându-l cu ceramică pictată în multe nuanţe de turcoaz (albastru-verzui). De atunci templul a început să fie locuit de tot mai mulţi călugări veniţi din Tibet şi din Mongolia. Este format din cinci încăperi de mari dimensiuni, care sunt decorate cu arcade elegante, sculpturi ale lui Buddha, demoni, picturi murale tibetane. Acolo am aflat că este cel mai renumit templu buddhist din afara zonei Tibetului şi că a devenit un important loc de pelerinaj pentru credincioşii buddhişti.
Templul Lama (Foto: Andrew and Annemarie, CC BY-SA 2.0 https://creativecommons.org/licenses/by-sa/2.0, via Wikimedia Commons
*Templul Bailin. Construirea acestui lăcaş de cult a avut loc în secolul al III-lea D.Hr., în timpul dinastiei Han când era denumit Templul Gun Yin. Actuala denumire care înseamnă “Templul construit din lemn de chiparos” datează de pe vremea Dinastiei Song. Acolo s-au pregătit multe generaţii de “maeştri Zen” printre care Luyun, Guyun, Zhaozhu, acesta din urmă trăind până la vârsta de 120 de ani, retras în acel templu când avea 80 de ani, după multe călătorii prin diferite ţinuturi unde şi-a răspândit învăţăturile. Lăcaşul a cunoscut o perioadă de decădere în anii Revoluţiei culturale, dar a fost ulterior renovat şi redeschis ca mănăstire, adăugându-se câteva noi clădiri: Poarta Principală; Turnul cu Clopot; Sala de Meditaţii. Încă mai puteau fi văzuţi câţiva chiparoşi ca un semn natural al continuităţii.
*Templul Marelui Clopot este un lăcaş care, potrivit numelui său, găzduieşte cel mai mare clopot din China, creat în anul 1406, pe vremea Împăratului Yongle din Dinastia Ming. Clopotul turnat din bronz are o înălţime de 7 metri, un diametru de 3 metri şi o greutate de 45 de tone. Pe suprafaţa acestuia sunt 17 inscripţii buddhiste care însumează 227.000 de caractere chineze. În grădina Templului am mai putut vedea alte 31 de clopote mai mici.
Harta Templului Marelui Clopot Foto: Waltraud Maierhofer, CC BY-SA 4.0 https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0, via Wikimedia Commons
*Templul Dongyue,care datează din timpul Dinastiei Yuan, este cel mai mare lăcaş de cult taoist din zona nordică a Chinei. Are 3 încăperi principale decorate cu statui ce reprezintă anumiţi zei ai pământului şi ai apelor, precum şi alte peste 370 de încăperi de dimensiuni mai reduse ocupând o suprafaţă totală de 4,7 hectare. În una dintre curţile interioare, se află o colecţie de 90 de Stele cu splendide caligrafii despre istoria acelui Templu.
*Dagoba Albă are o istorie îndelungată. În anul 1271 conducătorul mongol Kubilai Khan punea bazele Dinastiei Yuan; acesta s-a străduit să cultive relaţii diplomatice cu Tibetul şi, în scopul consolidării unor raporturi bune între imperiul său şi puterea monahală tibetană, el a acordat călugărilor buddhişti permisiunea de a construi acel lăcaş. În 1368 a avut loc un puternic incendiu, dar Dagoba Albă a fost salvată, găzduind până în zilele noastre numeroase statui, sutane cu broderii, scrieri străvechi, cele 5 coroane ale lui Buddha etc.
*Templul lui Confucius (despre care am scris anterior un articol mai amplu în această gazetă) este un edificiu extrem de însemnat pe harta Beijingului, vizitat cu mare interes chiar din primele zile ale prezenţei noastre, date fiind formaţia şi vocaţia filosofică ale subsemnatului şi ale regretatei sale soţii. Este locul căruia i-au adus cuvenite omagii de-a lungul veacurilor Dinastiile chineze Yuan, Ming şi Qing. Acest templu este al doilea ca mărime după Templul lui Confucius din localitatea Qufu, Provincia Shandong. Principalele edificii componente sunt: Poarta Marelui Învăţător; Sala Marii Desăvârşiri; Sala de Rugăciune. Am ajuns la “Chiparosul Răului”, vechi de şapte secole de care se leagă următoarea poveste străveche: într-o zi un funcţionar superior de pe vremea Dinastiei Ming, cunoscut pentru făţărnicia şi neloialitatea sa, a venit să se roage la marele înţelept în numele Împăratului, trecând pe sub acel arbore; o ramură i-a dat jos pălăria, dovedind astfel tuturor distincţia între un om bun şi cinstit şi unul rău şi nesincer. Ne-am oprit, de asemenea, la cele 14 pavilioane cu Stele şi în faţa Statuii de marmură albă a lui Confucius.
