Romfilatelia introduce în circulaţie la data de marţi, 7 mai 2019, o emisiune aniversară de mărci poştale sub denumirea Alexandru Romalo, 200 de ani de la naştere, materializată sub forma unei coliţe filatelice dantelate cu o marcă poştală a cărei valoare nominală este de 28,50 lei.
Grafica alăturată imaginii mărcii poştale ilustrează în facsimil prima pagină a „Monitorului Oficial”, în care a fost publicată legea înfiinţării Curţii de Conturi a României şi sigla actuală a acestei instituţii.
Primul preşedinte al Curţii de Conturi amintit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la data de 6/18 iulie 1864 a fost Alexandru Romalo, a cărui imagine este ilustrată pe marca poştală a coliţei dantelate.
Alexandru (Alecu) Romalo s-a născut în Iaşi la data de 10/22 iulie 1819. Părinţii săi au fost postelnicul Iordache Grigoriade Romalo şi Maria (născută Roset), fiica vornicului Iordache Roset de la Soleşti. De mic s-a remarcat prin pasiunea pentru studiu, primind la 3 iulie 1838 premiul Academiei Mihăilene – Clas de Emineţie au meritat în filozofie Romalo Alecsandru.
Ca elev în anul I al cursului de legi înfiinţat de Mihai Vodă Sturdza, se distinge prin seriozitate, curiozitate şi talentul prin care interpreta legile. Graţie acestei pasiuni, în octombrie 1840, Casa Şcoalelor îi aprobă o bursă pentru a-şi continua studiile la Paris, la Facultatea de Drept, unde în 1843 obţine diploma de Bacalaureat în Drept.
În urma susţinerii publice a tezei de licenţă înaintea juriului Facultăţii de Drept din Paris la 22 mai 1845, devine licenţiat în Drept. Diploma de licenţă este semnată de Narcisse-Achille de Salvandy, ilustrul profesor, politician şi diplomat francez.
Deja experimentat şi apreciat, Alexandru Romalo, este numit de Alecsandru Ioan I Domnu Principatelor Unite Moldova şi Ţara Românească Ministru secretar de stat la Departamentul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice, la 31 octombrie 1860.
S-a implicat activ în viaţa politico-socială a Principatelor Române. Aşa a ajuns să facă parte din comitetul delegaţilor care au deliberat asupra proiectului de lege relativ la naturalizaţiunea cea mare a d-lui dr. în medicină Carol Davila, întemeietorul Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie.
Prin Decretul nr. 757/1864, Măria Sa Principele Domnitore îl numeşte Preşedinte la Curtea de Compturi, instituţie proaspăt înfiinţată, după modelul francez al Cour des Comptes.
Din înştiinţarea realizată la data de 3 iulie 1864, de către Ministeriulu Finanţelor, reiese că în numirea preşedintelui s-a ţinut cont de „presentarea personeloru, făcută de Camera legislativă şi recomandaţia subscrisului”.
Prin Legea pentru înfiinţarea Curţii de Compturi, publicată în Monitorul Oficial, instituţia se compunea din: un Preşedinte, opt Membri judecători, un Procuror, un Substitutu, opt Referendari şi personalul cancelariei mai josu aretatu (art. 2). Art. 12 prevedea: Preşedintele, membrii Curţii şi Procurorul depunu jurămentul în mâinile Domnitorului, iar Referendarii, Grefierul şi ceilalţi funcţionari, înaintea Curtei. Substitutul depune jurămentul înaintea Ministrului de Finanţe.
Alexandru Romalo a continuat să deţină funcţia de Preşedinte al Curţii de Conturi şi sub Domnitorul Carol I, până în data de 1 ianuarie 1868, când se şi retrage din viaţa publică, din cauza problemelor de sănătate.
S-a stins din viaţă în iulie 1875, la doar 56 de ani. Este înmormântat în cimitirul Bellu din Bucureşti.