“Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul.” – aceste cuvinte aparţin marelui scriitor român Grigore Vieru (1935-2009).
S-a născut la 14 februarie 1935 în satul Pererâta din judeţul Hotin/Regatul României, făcând primele şapte clase la şcoala locală. Este absolvent al Facultăţii de Filologie şi Istorie a Institutului Pedagogic “Ion Creangă” din Chişinău, promoţia 1958. Primele colaborări au fost în domeniul presei pentru copii şi tineret; în perioada 1960-1963 a lucrat ca redactor la editura “Cartea Moldovenească”.
Creaţia sa literară a fost marcată, ca o primă realizare semnificativă, de volumul de versuri, intitulat “Numele tău”. Cinci dintre poeme sunt dedicate unor personalităţi culturale ale României: Tudor Arghezi; Lucian Blaga; Constantin Brâncuşi; Nicolae Labiş; Marin Sorescu. Criticii au sesizat faptul că era pentru prima oară în lirica postbelică basarabeană când anumite producţii poetice aveau destinaţii nominale româneşti. În anul 1964 a publicat în revista “Nistru” poemul “Legământ” dedicat marelui poet al românilor, Mihai Eminescu.
Grigore Vieru a fost interesat de stabilirea unor contacte cu colegi de breaslă din ţara noastră. În 1973 el făcea parte dintr-o delegaţie de scriitori sovietici, care participa la o întâlnire cu mai mulţi redactori ai revistei “Secolul 20” (Dan Hăulică; Ioanichie Olteanu; Ştefan Augustin Doinaş; Geo Şerban); peste un an, era invitat de preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Zaharia Stancu, iar invitaţia se repeta în 1977, iar la ambele Grigore Vieru le-a dat curs cu mare satisfacţie. Vizitele sale au prilejuit cunoaşterea multor localităţi cum ar fi: Bucureşti; Constanţa; Iaşi; Cluj-Napoca ş.a. În 1993, Grigore Vieru a fost ales membru correspondent al Academiei Române.
Biografia lui Grigore Vieru a consemnat numeroase episoade ce au ignorat politicile Moscovei privind păstrarea permanentă a unei distanţări faţă de ţara noastră şi de spiritualitatea românească. El s-a dovedit, în orice împrejurare, a fi un destoinic patriot român, punându-şi întreaga muncă în slujba acestei nobile cauze. Sursele publice de informare culturală redau multe fapte semnificative printre care: *În 1970 un volum de poezii pentru copii, abia ieşit de sub tipar sub titlul “Trei iezi”, a fost retras de pe piaţă întrucât poezia “Curcubeul” conţinea metafora celor trei culori, care era mai mult decât o simplă aluzie la tricolorul românesc. *În 1988 în ziarul “Literatură şi artă”, editat la Chişinău a apărut sub semnătura lui Grigore Vieru şi fără obţinerea unor aprobări prealabile primul text cu grafie latină în loc de grafia slavă de până atunci. Este uşor de imaginat isteria autorităţilor locale care răspundeau de cenzura presei. *În 1994, neo-comuniştii din Partidul Democrat Agrar, care preluaseră puterea, au adoptat decizia de renunţare la imnul de stat “Deşteaptă-te, române”, propunând poetului Grigore Vieru şi compozitorului Eugen Doga să realizeze un imn nou ca muzică şi ca text versificat. Cei doi distinşi artişti au refuzat categoric. În acel context, Grigore Vieru scrisese un articol publicat în gazeta “Literatură şi artă” unde arăta: “Dreptatea istorică va blestema poeţii şi compozitorii care vor îndrăzni să ridice mâna asupra Imnului Naţional «Deşteaptă-te, române>, cocoţându-se ei în locul strălucirii şi necesităţii lui istorice.”.
La 18 ianuarie 2009, marele poet Grigore Vieru înceta din viaţă în urma unui grav accident rutier. El însuşi îşi alesese următorul epitaf: “Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.”. Acum acest epitaf de o pilduitoare decenţă este încrustat pe bustul său din Parcul Herăstrău, creat de sculptorul Răzvan Paul Mihăiescu şi dezvelit la 23 ianuarie 2011. Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de “Mare Cruce”.
Voi începe prezentarea creaţiei sale cu câteva aforisme ca o ilustrare clară a coexistenţei, în aceeaşi făptură, a două fiinţe la fel de talentate – Poetul şi Gânditorul: “Cântăriţi sufletul şi veţi afla greutatea gândului.”; “Adevăratele tristeţi sunt trei: de maică, de cel drag şi de muzică; restul sunt păreri de rău.”; “Nu există un viitor care ar avea răbdare să-i aştepte pe oameni.”; “Acolo este cea mai cumplită sărăcie unde cartea moare în braţele pâinii.”; “Conducătorul de oşti căruia îi place războiul trebuie făcut măcelar.”; “Răbdarea nu este scrisă pe niciun steag.”; “Plecaseră toţi peste Prut. Un singur profesor de română în tot satul nostru, un bătrân înţelept: proverbul.”; “Este nedrept să învăţăm copilul cum să moară pentru Patrie, înainte de a-l învăţa cum să trăiască pentru ea.”; “Onoarea merge desculţă prin tăciunii aprinşi, fără să-i pese dacă lasă sau nu urme.”; “Dintre toate religiile, cea mai frumoasă este mama.”; “Dacă aş avea două inimi, una aş vrea să gândească.”; “Un fluviu adevărat nu se sperie de clocotul Mării; se aruncă în ea.”; “Este bine să înveţe un popor de la altul; nu este, însă, bine să înveţe un popor pe altul.”.
Dintre numeroasele poezii ale lui Grigore Vieru am ales câteva: *Ai două inimi, mamă! – “Ai două inimi, mamă!/Cum mărul cel rodit/Mai multe mere are,/Cum stelele-n cer mai multe-s,/Vieţii noastre toate/Arzând necontenit./Ai două inimi, mamă!/Cum noi am câştiga/Ah, două pâini odată/Şi ţie pe-amândouă,/O, mamă, ţi le-am da./Ai două inimi, mamă!-/Se văd în ochii tăi/Ca spice mari şi coapte/Ce sub un cer de arşiţi/Se scutură uitate/Pe sfintele lor văi.” *Brâncuşi – “Masă de piatră./Scaune goale de piatră./Aşteaptă/Întoarcerea din bătălii/A vitejilor voievozi./La ceas de taină/Ei vor veni/Să-şi odihnească braţul/De piatră,/Fruntea grea ca de piatră/Şi să vadă/Ce-i de făcut mai departe./O, e o tăcere/Atât de afundă,/Că se aud Carpaţii spre seară/Cum, aplecându-se, aştern umbra/Pe masa,/Curată şi răcoroasă.” *Frumoşi ca sfinţii – “O, ce frumoşi ne sunt părinţii,/Părinţii mei, părinţii tăi!/Aşa frumoşi sunt numai sfinţii,/Numai fiinţa lacrimii!/Putem trăi în voie bună,/Şi fără aur sau argint./E greu să nu ai un prieten,/Străin eşti fără de părinţi./Noi ştim că ei de dragul nostru/Îşi poartă crucea bucuroşi,/Viaţă lungă dă-le, Doamne/Şi ţine-i veşnic sănătoşi.” *A venit toamna – “A venit toamna/ca un sfârşit de lume./Copacii în vânt/îşi aruncă epoleţii de aur/şi fug în neştire./Adorm în camera amintirilor/ca în casa cea mare,/ocrotită de mirosul/gutuilor coapte./O, mamă,/dacă ochii tăi s-ar deschide în zori/şi ai învia pentru o clipă din morţi,/cred că tot în vârful picioarelor/ai umbla/ca să nu-mi tulburi somnul.” *Ars poetica – “Merg eu, dimineaţa, în frunte/Cu spicele albe în braţe/Ale părului mamei./Mergi tu după mine, iubito,/Cu spicul fierbinte la piept/Al lacrimii tale./Vine moartea din urmă/Cu spicele roşii în braţe/Ale sângelui meu./Ea care nimic niciodată/Nu înapoiază./Şi toţi suntem luminaţi/De-o bucurie neînţeleasă.” *Alt cor al invalizilor de război – “Lăsaţi, oameni buni,/Nu ne mai lăudaţi atât!/Înapoiaţi-ne mai bine/Picioarele noastre-/Obosim să alergăm/Cu picioarele voastre/Tinere./Nu ne mai mângâiaţi atât!/Înapoiaţi-ne mai bine/Braţele noastre-/Nu ne mai putem îmbrăţişa femeia/Cu braţele voastre/Fericite./Nu ne mai plângeţi atât!/Înapoiaţi-ne mai bine/Ochii noştri-/Nu mai putem vedea/Cu ochii voştri/Înlăcrimaţi!” *Eminescu – “Acum am şi eu pe lume parte:/Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte,/Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părinte,/Acum nimeni nu mă poate minte./Bine ai venit în casa noastră,/Neamule, tu, floarea mea albastră – Eminescu.” *Această lună lină – “Această lună lină/De nu va răsări,/În locu-i răsări-va/Lin chipul maică-mi./Acest, o, glas al mierlei/Pe ram de va muţi,/În locul lui suna-va/Sfânt glasul maică-mi./Această punte, Doamne,/De se va prăbuşi,/Întinde-s-or în locu-i/Mâini două a maică-mi.” *Bradul – “Drag ni-i bradul ca un neam,/Noi cântăm, el dă din ram./Bradul este bucuros,/Că-i cântăm: «O, brad frumos!»-Unde-ţi place, mai brăduţ?/Între noi sau în codruţ?/-Cum să-ţi spun, măi pui drăguţ?/Între voi şi în codruţ!”.
Se cuvine să ne amintim mereu de Grigore Vieru – poetul în care bătea puternic şi neîntrerupt o mare inimă de român pe celălalt mal al Prutului străbun.
